Arhive categorie:Fără categorie

Don Professore a trecut pe la fiecare, și-a băgat cu nerușinare nasul prin frigidere de unde a luat ce i s-a părut suficient necesar pentru un picnic, apoi ne-a convocat la o agapă:

– Eu am adus mâncarea, voi aduceți băutura…

Cum nimic nu se mai avea a spune am adunat, mână de la mână, cu bucurie, și am încropit de-o juma’ de pălincă și trei bidoane de bere.

– Vom ieși în natură naturali, adică cum ne-o creat natura !

– Doar nu vrei s-o facem pe nudiștii, speriem babele de pe băncuțe, protestez.

– Am fost greșit înțeles. Nu ne deplasăm în curu’ gol ci, tehnologic, goi.

– Oops! Nu mă abțin.

– Adică, inginere, hmmm, fără telefoane, camere foto, mp3-uri, și alte alea, clar? Naturali în natură !!!

– Da’ ăla ce-i? Arăt incriminator spre o galenă de-o seamă cu Marconi care se ițea dintr-o sacoșă.

– Aia e excepția ce confirmă regula, mi-o taie scurt.

 

Înarmat cu o nuielușă pornește hotărât înainte biciuind câte o buruiană:

– Tragopogon adicătălea, barba-împăratului…

O ia în zigzag printre copaci:

– Mirabilis jalapa, cum s-ar zice… barba-lupului…

Eu încep să mă enervez. Trecusem deja de poienița unde adăstam la grătar și știam că următoarea e cam la vreo 500 de metri de pădure încâlcită.

– Crispis biennis, barba-ursului…

– În noada-calului, profesore facem odată grătaru’ ăla că mă ia cu leașin ?!

Maestrul, eu cum mă cunoașteți, am rămas la tranșat, frecat cu cimbru și usturoi, restul s-au dus după crengi și alte uscături.

Don’ Profesore scoate dihania și manevrând cabalistic reușește să prindă o hârâială:

– Radio Iași, cel mai tare program de radio din România…

– După Radio Erevan șoptesc în barbă și, cum din cutia de lemn se revărsau acorduri de tot pe loc, pe loc, pe loc, să răsară busuioc,  mă răzbun dezvirginând palinca. De… necesități gastronomice.

Vin băieții, focul duduie, madam Vicoveanca rupe ochinșile… ce mai, idilic.

 

Sunt de o oră cu zarurile în mână. Nimeni nu vrea să mă bată. Costică a lu’ Codreanu-i negru da’ nu abandonează. Ilie ne privește cu ochi arzători, învingătorul la masă.  Dincolo ‘ălalt Costică  stă concentrat asupra tablei de șah în fața unui Zolo debusolat. Don’ Profesore chibițează cu rândul, dar cu coada ochiului și printre două zaruri îl văd moșmondind prin rucsacul, de pionier, cu care a venit. Simt ceva dar zaru’ nu mă lasă să închei o concluzie logică. Sunt imbatabil, azi am dat duble de să nu mai joc doi ani. Don’ Profesore începe a declama:

– Tot mai mult zilele mele, alunecă vărsate în memorie…

„E clar, gândesc, ce dracu’ n-am verificat rahatul ăla de rucsac?!”

– Viața mi se transformă straniu, dedublată: există una reală și alta iluzorie, rodul memoriei, iar ele coexistă, una alături de alta.

Rămân cu zarurile în aer. Don’ profesore îmi prinde privirea:

– Și chiar acum, vezi, iarăși mă las pradă reflecțiilor: oare ce este memoria? Un bine sau un chin? De ce ne-a fost dată ea?

Îmi desprind privirea din privirea lui pentru că știu ce va urma. Inima mi se strânge și zarurile sar în iarbă.

– După moarte Danei, credeam că nu poate fi suferință mai cumplită decât amintirea ducându-mă la ea, și aș fi vrut să o urmez, sau să devin un animal nesimțitor …

Costică ridică privirea din tabla de șah. Zolo îmi întoarce o privire jenată.

– Apoi, după un timp… am simțit că în chinurile amintirii există, pe lângă memoria care ne este dată ca o instanță de autojudecare, ca un nestins proces arzător; aș zice chiar, ca o autocondamnare la execuție și o consolare; faptul că Dana rămânea nedespărțită de mine continua să mă tortureze, dar și mă alina. Și atunci mi-am zis: memoria este răsplata răscumpărătoare a celui mai scump lucru răpit omului.

Simt cum mi se ridică părul pe mâini. Nici ceilalți nu o duc mai bine.

– Prin ea natura se achită față de noi pentru ceea ce ne ia moartea. În asta și constă sărmana noastră nemurire.

Radioul îl întrerupe cu un șuvoi de cârâieturi și trăsnete și apoi tace brusc.

În liniștea care s-a lăsat realizăm că abia de ne vedem deși nu e decât ora patru și câteva minute.

Un tunet prelung se rostogolește peste copaci.

– Furtună! răcnesc și ne aruncăm care mai de care să strângem lucrurile. O luăm la fugă pieziș spre adăpostul de pândă al pădurarului pe lângă care trecusem venind încoa’.

În urma noastră de dezlănțuie iadul. Vântul răsucește copacii ca pe surcele iar crengi uscate mă lovesc din toate părțile. Nu mai văd nimic de praf și frunze ridicate de curenții de aer. Mă detașez de mine și parcă mă văd de la spate mergând cocârjat prin vortexul ce vrea să ne aspire. O strălucire vie mă orbește și cad în genunchi. Din spate cineva mă ia de subțioară. Tunetul ne sparge timpanele iar unda de șoc ne aruncă la pământ.

„Ăsta a fost aproape, aproape de tot…”

Costică face cu degetul, adăpostul pădurarului e în fața noastră. Mă așez în șezut și râd mânzește:

– Tare fraților, tare! Ca pe vremuri.

– Văleu! Îl aud pe don’ Profesore, văleuuuu!!!

– Ce-ai mă? mă îngrijorez…

– Aparatu’! Aparatu’, am uitat aparatu’ !!!

– Dă-l dracu’ de aparat, nu vezi ce-i afară?

Unde te duci? Dau să-l prind dar se ferește și dispare în ploaie.

Mă ridic să-l urmez dar o mănă mă trage înapoi:

– Lasă-l… tu nu știi. Privirea lui Zolo e încărcată de o amară tristețe.

 

Fumez stând pe vine.

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat ploaia se oprește și doi cintezoi îndrăgostiți fac ture aruncând curcubeie de lumină cu aripile lor.

Mai întâi auzit, apoi chiar el, don’ Profesore vine gârbovit cu aparatul strâns la piept. Trăsnetul l-a lovit în plin. E negru și plesnit pe o parte. Mă trece un fior imaginându-mi că puteam să fiu eu acela.

– Ia dă-l încoa’… mă prefac entuziasmat… N’are mai nica’, mă profesore, ți-l repară tata, de nou ți-l fac…

– Sărmana noastră nemurire… bolborosește, o scamă pe cadranul timpului… ai suflat și totul rămâne din nou imaculat, curat, fără amintiri de prisos…

Își ia rucsacul:

– Râde iară primăvara,

Peste câmpuri, peste plai,

Veselia umple ţara,

C-a venit Întâi de Mai!

– Mulțumim din inimă partidului ! răcnim la unison.

 

Ne luăm ranițele:

– Era cadou de la nevastă-sa, ronțăie Zolo la urechea mea…

 

 

– Peste mări şi peste ţări,

Se adună pe cărări,

Lumea toată în alai

Pentru al nostru Întâi de Mai !

***

 

Pentru ierbivore, păscutul este, probabil, cea mai fericită activitate posibilă. Dar când vorbim de nişte sapienşi, nu cred că-şi doreşte nimeni să stea în patru labe pe-o pajişte şi să rupă cu dinţii iarba. E motivul pentru care, de Paşti, oamenii se pun pe gătit, de aia avem ouă roşii, cozonaci, sarmale, et cetera, et cetera.

Am o mare problemă cu urarea tradiţională Paşte fericit!, mă pune întotdeauna în încurcătură: îmi zice să pasc fericit sau îmi urează o sărbătoare a Paştelui fericită? De fiecare dată când o aud, încerc să găsesc răspunsuri cel puţin la fel de idioate precum: La păscut merge copchilu’ lu’ mă-ta, măăă! Căci, din punctul meu de vedere, e cea mai cretină urare posibilă. 

„Limba noastră-i o comoară”, dar când nu ştim s-o folosim, spunem chestii jenante. Precum urarea asta, care, în sinea ei, trebuia să fie Să ai un Paşti fericit. Căci dacă arunci un ochi în DEX, e Paşti, nu Paşte. Dar cu i, deh!, nu ne sună bine. Şi dacă mai punem la socoteală că ne e lene să spunem toată urarea şi o scurtăm, să aibă doar două cuvinte, nu care cumva să deschidem gura mai mult, că obosim, iese ce se vede.

Se pare că denumirea vine din ebraică pesah  care este acea azimioară numită  la noi pască. La plural, acest cuvînt este paşti: o pască, două paşti, conform unei alternanţe obişnuite în româneşte, cum e şi în verbul a paşte: să pască, să paşti sau a naşte: să nască, să naşti, etc. Aşadar, Paşti e pluralul de la pască spunîndu-se, firesc, fie sărbătorile de Paşti, fie sărbătoarea Paştelui.

Aşa că am şi eu o rugăminte: nu mai folosiţi Paşte fericit dacă nu vreţi să se uite lumea chiorâș la voi.

Dacă vi se pare prea complicat a spune: Să ai un Paşti fericit!, Sărbători fericite! e mult mai indicat şi, nici nu jigneşte pe nimeni.

🙂

Ce ți-e, bre, și cu sărbătorile aiastea…

Și, uite-așa învârtindu-mă prin bucătărie, adăst pe un taburet în stilul: stau în cur și mă gândesc pe ce cale să pornesc… nu-ș ce-mi vine și mi-aduc aminte de-o pățanie…

Acu’ ceva ani, pre’ când eram și eu mai vioi și nu dereglam cântarul, vine un popă de-l cunoșteam, să facem pregătirile pentru noaptea de paști, adicătelea să pun la punct instalația de sonorizare montată tot de mine la inauguararea bisericii pre când am ținut microfonul la gura prea fericitului, care se bâțâia în toate părțile, de mi-a amorțit mâna.
Buuun!!! Îmi iau gentuța cu scule, ne aburcăm în mașină și țup în parohia popii, comună mare și îmbelșugată.
Găsesc totul vandalizat. Cablurile dispăruseră în mod misterios, din boxe rămăsese numai coașca- difuzoarele se volatilizaseră- ce mai, jale. Numai stația de amplificare scăpase neatinsă pentru că fusese încuiată într-un dulap tocmai în altar. Eu mă văicăresc tactic, iar popa-și face cruci dese.
Îl trimit după cabluri și eu mă duc la un amic care ține o discotecă. Îl ameninț că nu-i mai repar nimic și, cu mare greutate, că și el avea paranghelie cu sataniștii de paște, îl fac să-mi dea cu împrumut două boxe și alea cam jegoase.
Vine și popa și ne punem pe treabă.
Întind cablurile cât mai mascat cocoțat pe o scară de trei metri și, la un moment dat, cer autofiletanta să pun un diblu. Popa lasă din mână scara și se se duce la geanta mea de scule. Parșivă, nenorocita, cu tot cu covoare o ia la vale, iar eu mă fac țăndari printre starnele de onoare: niște scaune masive din lemn, mai ceva ca tronul lui Stefan cel Mare.
Un spătar plin de brizbrizuri îmi intră-n coaste și o cotieră se ocupă de nasul meu. Mă rostogolesc la pământ făcut ghem.
Când îmi revine respirația trântesc o serie de înjurături, de-alea cu candele și altare de se cojea vopseaua de pe pereții bisericii.
Popa imperturbabil.
Ce mai, cocârjat și cu niște dureri cumplite îi termin omului treaba (ciudat cât de rapid și de eficient poți deveni când ești cu sula-n coaste), îi iau banii și mă aduce acasă.
După o noapte în care am mărunțit tot felul de vorbe de duh, dimineață iau un taxi și mă înființez la urgență. Mă pipăie ăștia, mai o radiografie, mai o ecografie, îmi fac o injecție și mă expediază: două coaste fisurate… mațele și ficații la locu’ lor.
Stăteam acasă cu ditai bandaju’ în jurul pieptului și mă gândeam:
Dacă crăpam în biserică, că oleacă a lipsit să nu dau cu tâmpla într-un ciucure de-la de lemn, de la speteaza tronului și… în exercițiul foncțiunii primeam și eu un bonus, acolo, un loc în loja raiului?
Că de… totul se plătește, nu? !!!

Au trecut trei ani.
Se face sfințirea de 10 ani a bisericii. Amicul popă mă calcă:
– Hai Mihăiță, să aranjam sonorizarea… Am cumpărat și niște boxe… vine lume multă tre’ să se audă măcar până la o sută de metri.
Mă uit gânditor la el:
– Da’ cum îi părinte? Ți s-o pus patima pe mine? Ce… nu mai sunt electroniști în târg? Vrai musai să mă pictezi pe tavan la capitolul mucenici?
– Păi… am chemat pe alții și au stricat și ce-ai făcut tu… Hai că am luat și microfoane Shure de care-ai zis tu…
– Coastele mele protestează. Ia pipăie… Vezi gâlmele?
– Ce să fac ca să te conving? Vine și prea fericitul nici nu mai știu… îi tremură vocea.
– Ăslalt? Hăhăi, nu vine și cu trafaletu? Îl văd că se înegrește și-așa sunt eu băiat bun chiar dacă spurcat la vorbă: Huo, că vin. Da-mi dai în scris că-l pui pe zugravul ăla de Vasile să-mi boiască mutra pe tavan ca să vadă tot românu’ cum pățești dacă nu faci cum face popa ci, cum zice popa.

Că de… totul se plătește!

***

In a groundbreaking series of observations, astronomers have used radio waves to observe two supermassive black holes orbiting around each other. This discovery, combined with the observations of gravitational waves from LIGO, are opening up a completely new avenue in black hole studies. The team used the Very Long Baseline Array (VLBA) to study galaxy 0402+379, which is located 750 million light-years from Earth.
It was a great candidate for this investigation because it was suspected to have two supermassive black holes following a galaxy merger. Since 2003, the team have been observing these two objects and can finally confirm for the first time that they are orbiting each other. The discovery is reported in the Astrophysical Journal.

“For a long time, we’ve been looking into space to try and find a pair of these supermassive black holes orbiting as a result of two galaxies merging,” Professor Greg Taylor, from the University of New Mexico, said in a statement. “Even though we’ve theorized that this should be happening, nobody had ever seen it until now.”

The two supermassive black holes have a combined mass equivalent to 15 billion times the mass of our Sun.
They are heavyweights even compared to the supermassive black hole at the center of the Milky Way, which is about 4 million times the mass of the Sun. These black holes are also 23 light-years apart and orbit each other every 24,000 years. It’s easy to see why it took the team 12 years to begin to map their orbit.

“If you imagine a snail on the recently discovered Earth-like planet orbiting Proxima Centauri – 4.243 light-years away – moving at 1 centimeter a second, that’s the angular motion we’re resolving here,” added co-author Professor Roger W. Romani, from Stanford University, in a statement.

„We’ve been collecting data about this object since 2003 and we have been able to resolve this really really small motion,” lead author Karishma Bansal, also from the University of New Mexico, told IFLScience. „It is such a tiny fraction of a degree. This is a technical triumph. Understanding that and being able to comment on that is a big achievement.”

The team will perform more observations of the system over the next five years. Supermassive black holes play a crucial role in galaxy evolution and studies like this are crucial to shine a light on the dark corners of the universe.

Într-o serie de observații revoluționare, astronomii au folosit unde radio pentru a observa două găuri negre supermasive orbitând una în jurul celeilalte. Această descoperire, combinată cu observațiile undelor gravitaționale de la LIGO, deschid un drum complet nou în studiile privind găurile negre. Echipa a folosit VLBA * pentru a studia galaxia 0402 + 379, care este situată la 750 milioane de ani-lumină de la Pământ.

Galaxia a fost aleasă deoarece era suspectată că ar avea două găuri negre supermasive după o ciocnire a galaxiilor. Din 2003, echipa a observat aceste două obiecte și poate confirma pentru prima dată că se învârt în jurul lor. Descoperirea este raportată în Jurnalul Astrofizic.

„De mult timp, ne-am uitat în spațiu pentru a încerca să găsim o pereche de găuri negre supermasive care orbitează ca urmare a fuziunii a două galaxii”, a declarat profesorul Greg Taylor de la Universitatea din New Mexico. „Chiar dacă am susținut că acest lucru ar trebui să se întâmple, nimeni nu a văzut-o până acum.”

Cele două găuri negre supermasive au o masă combinată echivalentă cu 15 miliarde de ori masa Soarelui nostru.

Ele sunt grele, chiar în comparație cu gaura neagră supermasivă din centrul Calei Lactee, care este de aproximativ 4 milioane de ori masa Soarelui. Aceste găuri negre sunt, de asemenea, la o distanță de 23 de ani-lumină și orbitează reciproc la fiecare 24.000 de ani.
 „Dacă vă imaginați un melc pe o planeta descoperită recent, asemănătoare Pământului, care orbitează Proxima Centauri – la 4.243 de ani-lumină distanță – se deplasează la 1 centimetru pe secundă, aceasta este mișcarea unghiulară pe care o rezolvăm aici”, a adăugat coautorul, profesorul Roger W. Romani, de la Universitatea Stanford, într-o declarație. Este o fracțiune mică de grad, un triumf tehnic. Înțelegerea acestui fapt și posibilitatea de a comenta acest lucru este o mare realizare”.
Echipa va efectua mai multe observații asupra sistemului în următorii cinci ani. Găurile negre supermasive joacă un rol crucial în evoluția galaxiilor și astfel de studii sunt esențiale pentru a face lumină prin colțurilor întunecate ale universului.

* VLBA este o rețea de zece stații de observare situate în Statele Unite. Fiecare stație constă dintr-o antena de radio de 25 de metri și o clădire de control. Semnalele radio captate de fiecare antenă sunt amplificate, digitalizate și înregistrate. Datele înregistrate sunt apoi trimise către Socorro, NM pentru a fi procesate de un computer puternic cunoscut ca un corelator
. Prin combinarea datelor lor, stațiile reprezintă una dintre cele mai puternice camere de radio din lume. (n. tr.)