
Covidiu pentru băieți şi Izoleta pentru fete sau invers, chiar nu ne interesează!
@Uca B.
Tot ceea ce ne putem imagina este real

Covidiu pentru băieți şi Izoleta pentru fete sau invers, chiar nu ne interesează!
@Uca B.

Iliescu:
„Epidemia de coronavirus îmi amintește de Ciuma lui Iustinian din 541. Ș-atunci i-am îngropat pe toți, ca de obicei!”
Cică, avem primul deces din cauza coronavisului. Un bărbat de 40 de ani, a murit după ce a deschis cămara și au cazut peste el baxurile de conserve, ulei, zahăr, făină și apă minerală. #pesurse
Era la începutul anilor ’70 și pentru mulți viitorul civilizației umane nu arătase niciodată mai strălucitor. Dar elita secretă și Clubul din Roma – ai cărui membri includ șefii de stat actuali și foști, birocrații ONU, diplomați și lideri de afaceri de pe tot globul – nu au fost de acord. Potrivit acestui grup de […]
via În 1972, Clubul de la Roma a prezis colaps mondial pentru anul 2020 — Invictus

În 1961, Nicolaas Bloembergen a propus ideea rezonanței electrice nucleare, o posibilă metodă de control a nucleelor atomice folosind singure câmpuri electrice. Cu toate acestea, fizicienii premiați la Nobel au o mulțime de teorii, multe incorecte, așa că atunci când căutarea pentru a confirma munca sa nu a reușit, ideea a fost uitată. Asta până când un accident de laborator a confirmat-o.
Profesorul Andrea Morello de la Universitatea din New South Wales a condus o echipă care studiază efectul schimbării câmpurilor magnetice pe nucleul unui atom de antimoniu. Morello a explicat pentru IFLScience că echipa are nevoie de o antenă care conținea niște fire foarte subțiri și, prin urmare, fragile, pentru a maximiza rezistența câmpului. Introducerea unei cantități prea mari de energie în antenă poate topi o parte din fire.
„În trecut, când am lucrat la fosfor, dacă s-ar întâmpla acest lucru, totul ar înceta să funcționeze și am arunca antena”, a spus Morello pentru IFLScience. În schimb, echipa a continuat să vadă efecte, dar acestea au fost mult mai lente decât se așteptau și au apărut doar la un subset din frecvențele anticipate.
După o încurcătură considerabilă, unul dintre studenții lui Morello a sugerat că ar putea fi martorii unui efect electric, în mod normal mascat de forțele magnetice mai mari. „Am lucrat la spin resonance timp de 20 de ani din viața mea, dar sincer, nu am auzit niciodată despre această idee de rezonanță electrică nucleară”, a spus Morello într-un comunicat. La anchetă, echipa a aflat despre activitatea lui Bloembergen și abandonarea ulterioară a acesteia.
Morello a declarat pentru IFLScience că doar atomii cu un spin nuclear mai mare de 0,5 (inclusiv arsenic și bismut împreună cu antimoniu) vor rezona la schimbarea câmpurilor electrice în acest fel.
Deși oamenii de știință au demonstrat capacitatea de a controla un singur nucleu atomic de ceva timp, acest lucru a fost realizat folosind câmpuri magnetice, care sunt mai greu de limitat decât omologii lor electrici. Înlocuirea câmpurilor magnetice cu cele electrice va permite o precizie mai mare, precum și un consum de energie mult mai mic.
De acest lucru vor beneficia științele de bază de tipul lui Morello, dar marchează și un pas către obiectivul mult căutat al calculului cuantic. „Această descoperire înseamnă că acum avem o cale de a construi computere cuantice care folosesc rotiri cu un singur atom, fără a fi nevoie de niciun câmp magnetic oscilant pentru funcționarea lor”, a spus Morello.
Fericitul accident a adus echipei lui Morello o recunoaltere în revista Nature. În ciuda numeroaselor sale utilizări potențiale, Morello nu crede că descoperirea va înlocui rezonanța magnetică nucleară, folosită în prezent pe scară largă în cercetarea medicală și în minerit. „Dacă ai încerca să-l folosești într-un aparat RMN, ai electrocuta pacientul”, a spus el pentru IFLScience.
Pe de altă parte, pe lângă calculul cuantic, tehnica ar putea fi folosită pentru a măsura încordarea în tranzistoarele clasice, contribuind la îmbunătățirea producției și designului lor. Este posibil ca în timp și alte aplicații să apară.
Mă simt urmărit, nu că n-aș fi paranoic- e o stare de fapt- dar, acum…
M-am găsit pe stradă cu Ionescu, medic cu diblă mare, m-a strâns, din fugă, de mână: Tu simți? Da! i-am răspuns și s-a înseninat, apoi a alergat din nou.
Am încercat să conștientizez: la urma urmei avem niște organe de simț, singurele cu ajutorul cărora ne facem pârtie prin universul fizic: nimic!
Dar starea rămânea.. Ceva voia să pătrundă în creierul meu, iar cerebelul mă avertiza, subliminal, de această intruziune.
Dar nimeni nu se pune cu mine!
Prima soluție: ecranarea. Am smuls plasa contra țânțarilor și m-am repezit în atelier. O bucată de cablu…
„Am găsit!”
Mi-am făcut un coif pe care l-am pus pe cap. Un capăt al cablului l-am legat la „coafura” metalică, iar celălalt la împământare.
Se pare că-n ultima secundă căci casa s-a zguduit!
Tot ce era conectat la energie electrică a început să dea pe-afară: mașina de spălat tura în draci, becurile străluceau supravoltate și-apoi pocneau, iar din frigider a început să iasă fum. Cu inima în gât m-am repezit la contor de-am tras „șaltărul”, întrerupătorul general. Arcuri electrice se întindeau spre mine, așa că am fugit, înapoi, în atelier.
Nu sunt spăimos dar realizez că am inima-n gât: Calm! Calm, Mihăiță! Calm ca la un cutremur. Gândește logic.
Oare mai merge? Minune! Micul generator de curent pe hidrogen toarce molcom. Am izolat toate legăturile exterioare și am pornit curentul doar în atelier.
Afară se aud sirene de salvare și de poliție, iar eu mă reped la frigider. Pare intact dar miroase a ars. Scot tot din congelator și presar cu sare.
Mi-a alunecat „coiful” și-am simțit că parcă-o gheară ma-nșfăcat. Jumătate din mâna stângă e incontrolabilă. Mă uit la ea și nu răspunde la comenzile mele. Parcă nu-mi aparține. Îndes coiful mai adânc pe cap și-l leg cu o cordică dintr-un șiret de pantof. Încet, încet controlul asupra mâinii revine dar degetele sunt încă amorțite ca de după o anestezie.
Nu este gaz. Mănânc o ciorbă sleită și-apoi, uimitor, adorm.
Mă doare dosul. Am adormit pe scaun. Fac câteva genoflexiuni… afară-i noapte, ceasul de pe perete arată orele două de dimineață, am dormit somn adânc.
Generatorul dă semne de oboseală, îl opresc.
E o liniște ireală. După câteva secunde de ascultat intens, realizez că-mi țiuesc urechile, iar apoi îmi simt inima svâgnind, aprig. M-apuc cu mâna dreaptă de gât. Încet, încet, mă liniștesc.
Toate scenariile mele… ce ironie.
Mă trezesc vorbind singur:
„ Liniștea asta, Mihăiță, liniștea asta nu-i de bun augur…așa-i înainte de furtună…”
Simt o zguduire, sistemul limfatic mă avertizează, îmi fac injecția cu insulină și-apoi revin în atelier târâind cablul după mine. Fumez, aprig, o țigară, în bucătărie, privind cum se ridică fumul albăstrui:
„Trebuie să existe o soluție!”
Afară Tița latră violent, apoi se aude zgomot de luptă și-apoi, din nou, tăcere.
„Sunt limitat la lungimea nenorocitului acesta de cablu…”
Mă întorc, frustrat, în atelier.
„Bobinele de microunde…” Indiferent ce-ar fi trebuie să producă energie. Energia poate fi captată dacă ai instrumentele necesare. Eu nu le am. Tot ce-mi doresc e să aflu „de unde”, iar pentru triangulația asta îmi sunt suficiente doar două bobine și-un aparat de măsură:
„Aha!”
Noul turn metalic, instalat pe dealul vecin, de pe care veghează niște antene îndreptate spre cele patru zări. Dinspre el radiază în toate direcțiile valuri de radiații atât de intense încât îmi ard câteva aparate.
Afară Tița face spume, apoi tăcere.
Am doi saci cu îngrășământ, pentru grădina cu zarzavaturi, niște acid sulfuric, mai am dar… în magazie : Gândește, boule, moarte-i aici, lângă tine! Autofiletanta! Verific acumulatorii: aproape plini. Mă duc în bucătărie caut o oală mare, din aluminiu, îi dau două găuri și leg două cabluri. Iau ciocanul cel mare și patru pioleți.
Cu oala pe cap înfig cu ciocanul primul piolet. Iau plasa:
„E bine?! E bine!”
Mă mut, atât cât mă ține primul cablu, până la ușa magaziei și-aici înfig pe al doilea, iar atunci m-a tăiat prin mațe atât de aprig de-am simțit că o să mă scap pe mine. Stăteam pe vine gândindu-mă la cei de au cumpărat baxuri de hârtie igienică, și la mine, care, în disperare, m-am șters la cur cu chiloții, meditând la nedreptățile lumii. Dinspre poartă Tița se luptă cu cineva mai puternic decât ea. Se retrage și hărțuiește. Nu mai este timp.
Am încărcat, în căruțul de cărat butelii, bomba artizanală și mă îndrept spre poartă.. Merg zece metri, bat pioletul, apoi mă întorc și-l recuperez pe celălalt…
Cei cincizeci de metri ai aleii mi se par interminabili și, oroare: trei trupuri îmi barează calea.
Dau să mă apropii dar Tița , cu spume la gură, sare din cușcă să mă muște, nu mă mai recunoaște. Rotesc lanterna, i-a mușcat de gât și de față. Stau ghemuiți, așa cum ia surprins moartea, și se uită la mine cu ochi stinși… ocolesc în larg cu cățeaua smucindu-se în lanț.
N-am văzut zare de om. Când am ajuns sus eram terminat.
Explozia a retezat unul din picioarele metalice. Turnul s-a înclinat încet, apoi s-a prăvălit la pământ aruncând în toate părțile jerbe de scântei. Din vale s-a auzi, așa, ceva ca un geamăt lugubru care mi-a încrețit chielea pe spinare și-apoi încep să văd lumini aprinzându-se, ezitant, pe la casele din cartier.
Eu n-am apucat să verific ce-am făcut pentru că… am leșinat.
– 5 billions pounds merg la NHS (spitale)!!!– Yeeeeee!– 7 miliarde de lire, merg pentru afaceri si angajati!-Yeeee!!! Yeeeee!!!-O sa platim zilele de concediu medical din banii nostri, luand povara asta de pe umerii angajatorilor!-Yeeeee!!!-O sa avem grija de cei aflati in carantina si nu pot munci… vor putea accesa beneficii sa-si plateasca mortgage-urile .-Yeeee!!!…
via Fara cuvinte… Bilioane peste Bilioane — Mihai Hai Hui Blogul din Tir
e o secvență antologică!
… a stock, available, of thirty million pills.
For the last solution.
Discreet and painles