Fii amabilă, un sălămior, dar mai uscat…
− Care să fie?
Mă chitesc prin geamul cam aburit: bucata aia…
− Ăsta? Îl ridică de coadă cum fac eu cu motanii recalcitranți
− Ia să văd? Dau să mă chitesc pe dedesubt, la substanță, nu văd nik și întind mâna peste galantar:
− Vai!
− Da’ ce-am făcut?
− L-ați atins.
− Îu?!! M-am umplut de salmonela, am să mor…
− Dumneata ca mata, da’ eu, aici, ce vină am?
− Hai, măi fată că nu-i așa…să moară dujmanii!
− Nu-i așa, da-i așa. L-ați atins trebuie să-l cumpărați. Dă dujmani nu-mi purtați mie de grije!
− Bun, bine… da’ acu’ măcar pot să văd ce-am târguit?
Mi-l înfășoară mai întâi într-o hârtie cerată apoi într-o pungă din plastic:
− Doar după ce ați ieșit din magazin, este interzis a se etala în zona magazinului mărfuri perisabile în afara spațiului specific destinat.
I-au punga și ies mofluz și cu personalitatea terfelită. Ocolesc prin spatele magazinului ca să ajung la sifonăria lui Vasile. O mâță mă reperează după miros și mă privește cu ochi mari:
− Hopa! Salvatoarea mea.
Mă uit cum mâncă din salam și mai prind și eu oleacă de curaj:
− N-am aruncat banii chiar degeaba!
***
Mihail stories 