google translate, de baltă…

Fusăi pe la un amic și, la întoarcere, zic să trec și pe la un bancomat, subțire, un 50 de RON de-un pachet de țigări și-o bere cu rest de la Lulu.

Bine…

Ochesc animalu’, bag cardul, tastez cu soarele în ecran și dobitocul sughiță.

Ce spuma mării baltice? mă excedez. Oi fi greșit codul pin. O iau de la capăt. Iar sughiță: Măăă, ia vezi?! Pun ciomagul pe tine. Mă uit împrejur: două cocoane făceau 13-14 în spatele meu. Mă trag deoparte și mă chitesc cu-n ochi.

Fetele-ntr-o disperare: scot numai albastre și, cătând, sfidător, spre mine, mă lasă dinaintea dihaniei.

Zic să o abordez mai prietenos: Hai fă-n p…a mă-tii că mă bate soare-n cap!

Bag cartela, bag codul PIN, apăs pe 50 , aștept cu speranță și… iar sughiță.

Încep să pufăi. Mă fac mai mult decât sunt, îmi pun și ochelarii, și ischitesc monitorul care a avut și zile mai bune…

Suma este incorectă”

  Cum mă, să fie incorectă, ceara și cristalnița ei de treabă, da’ ce? M-am tâmpit?

  Cinzeci de lei, dobitocule! I-așa de greu?

Nik!

Simt că-mi iese fum din sandale. Iau un viraj scurt (și mi-am promis că nu, aaaa) și intru la Sifonăria lui Vasile:

− Bagă-un șpriț până ce nu-ncep să sparg pe-aci!

− Da’ care te-o supărat așe, Mihăiță? se precipită Vasile, căci îmi cunoaște stările colerice. Ia de colea: fetească albă de Vrancea, cu care te-o hrănit mumă-ta la țâță…

Sorb însetat dar, pe la jumătatea paharului mă opresc, mai iau o gură mică, Vasile cu ochii pe mine. Plimb licoarea prin toată cavitatea bucală și simt cum se evaporă lăsând limba ușor astringentă, dar doritoare de mai mult. Sorb din nou. Inconfundabilul buchet mă localizează precis: fetească regală și nu oricare, chasselas doré, bucuria zeilor.  Ating, cu limba, cerul gurii și mii de gusturi se pogoară asupra-mi, împreună cu amintiri parcă uitate: eu de-o șchioapă, șiruri interminabile de vie, un ochi aplecat asupra mea, Dana cuprinzându-mi obrajii în palme, Negru scăpat de sub control alergând cu mine printre rânduri, crapul prins la trei iazuri, ochii, zeci de priviri, morți, toți morți, mă scutur:

− Vasile, de unde ai licoarea asta?

− Mi-a adus-o și mie cineva…

− Numai inginerul Tăbăcaru avea soiul ăsta și-i mort, și amintirea mă răsucește din nou, tremur.

Vasile tresare și privirea lui se schimbă. Apare un respect sfios în ea, o reorganizare de paliere:

− Mihăiță, s-a venit băiatul, din Anglia, a vândut tot, nu se mai întoarce… Am luat eu tot ce mai era prin beci.

Uite! Mai am o sticlă. Ți-o fac cadou. Nu știam…

Vărs o picătură de vin iar Vasile, cârciumar cu experiență, se precipită și-mi umple din nou paharul:

− Da’ șini de ti-o supărat așe di tari, o sușește diplomatic.

− Iaca, animala aiasta di bancomată, intru în joc. Eu îi zic de cinci zeci de lei iar ea-mi spune că nu știu să scriu corect… pfff!

− Da’ cum zicea? mă ischitește.

− Că suma tastată este incorectă, cum spuma mea să fie incorectă: cinzeci de lei sunt cinzeci de lei… s-a tâmpit…

− Mihăiță! Eu zic că nu mai are bani. Adică… dă’știa mici. Ai cercat la milion?

− Ai’da bre, mult scot, mult cheltui, că mă știi că-s belfer…

Mă gândesc însă: s-ar putea să aibă dreptate.

Mă întorc la bancomat și apăs butonul de 100RON. Hopa! Sare lozu’!

Mă reped la „dolofănică”, îi fac cu ochiul de chirăie și-mi trag un pachet de țigări, mă ardea gâtu’, ceva de speriat.

Ajung acasă. Privesc sticla de la Vasile și mă cobor în beci.

O așăz alături de câteva surate:

− Așa fietile…

Voi, cu cât îmbătrâniți, cu atât deveniți mai bune!

***

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s