Perseverare, diabolicum…

 Mă fac băiet mumos că, de … odată-n an îi Nihail și Gavrilă și ridic dealu’.

La butic fătuca e în șoapte de taină cu o cuconiță rozalie. Ne baleiem scurt și eu îmi fac de treabă ( nu-i bine să deranjezi confesiuni de-astea).

O fac pe autoservirea, iau de una, iau de alta… mai poposesc și-mi up-datez prețurile…

Când mă întorc, constat că păhăruțul meu de 40 de mililitri e plin cu o cinzeacă de rachiu. Ridic, în sănătatea lor, și-i fac vânt, la produs, pe beregată:

− Cât? Emit cam ștrangulat, căci dihania a fost tare.

− Două’j’trei, se pronunță fata.

Bag mâna la portofoliu, aseară am fost de i-am plimbat( a se înțelege: m-au alergat) pe Fido și pe Lucky și, într-un final, am adăstat și eu la o bere, de hidratare, nu? ( minim doi litri de lichide pe zi!)și n-am avut decât o foaie de cinci zeci.

Vecinul Lulu, de ține estabilimentul, se uită urât la mine, dar mă vede transpirat și cu limba scoasă, și-mi dă o halbă de Ciuc aburindă și, bonus, restul în bancnote de un leu.

− Asta e coane! Venii târziu. Adineaori or trecut fetele ( nevastă-sa și cu fiica) și n-au vrut decât albastre…

− Nare nik! Dă încoa!

De mult n-a mai fost animalul așa umflat, îl simt hotărât în buzunarul de la piept.

Să revenim…

Deci…

Bag mâna, scot dihania, extrag un fâșic consistent și-l pun în mână la fătucă:

− No… Sapă. Că, cu ăștia m-am procopsit și eu.

Ilioara îi dă, profesionist, pe un deget și începe să-i butoneze. La un moment dat se întrerupe gânditoare:

− Da’ pe caiet mai e ceva?

− Tu mă-ntrebi?

Se citește fătuca și-o frige-n continuare:

− Exact, nea Mihai.

Umflu sifonul și sacoșa și mă extrag pe ușă.

A dracului ușă, o panaramă de-asta de termopan, nu vrea să se închidă.

Mă răsucesc în sacoșă și sifon, dau să mă întorc și simt, de la mișcarea bruscă, niscaiva manifestări în burdihan. Rămân încremenit și atent la combustiile interne dar asta nu înseamnă că nu aud și discuția din interior:

− Ai văzut? Ți-a dat exact…

− Nea Mihai? Ăsta are mână de popă. Da’ tare-i mai place s-o facă pe prostul. Ce crede el? Când îl văd cum intră, mai întâi numa’ capu’ și trimite, așa, o privire d-aia ascuțită, de jur împrejur, de mă simt tăiată cu lama, ce crede el… că eu nu l-am citit? …

Eu, de după ușă, simt urcând presiunea în mine și, brusc, eliberator, râgâi de se cutremură geamurile.

Înăuntru se face liniște.

Răcorit, bag capul pe ușă:

− Scuze fetele!!!

Astea se uită una la alta, apoi la mine, și pufnesc în râs:

− Să-ți fie de bine! Apoi privindu-se din nou:

La mulți ani și să ne trăiești, nenea Mihai!

                                                                                         ***

                                                                                                                                  Bârlad- 2015

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Perseverare, diabolicum…&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s