Șarpele ulceros

Aseară, cam pe la nouă, mă sună don’ doctor Ionescu:

− Domnul meu, am terminat!

− Perfect, don’ doctor!

− Nu mă-ntrebi ce…

− E riscant maestre. Mai știu eu prin ce mațe v-ați încurcat, din’preună cu asistenții, precum Laocoon și fiii săi?

− Nici chiar așa apocaliptic, dar am reușit să termin ultima carte.

− Ha! Aia cu diverticulozile…

− Aceea! Pentru asta te-am sunat. Poate-ți faci timp și-mi faci o tehnoredactare ca și la celelalte…

− Tot cu desene?

− Amănunțite.

− Știți că data trecută am făcut un ulcer pe fond psihic, după ce am redactat: Cancerul de stomac- tehnici operatorii … Aveți ceva cu mine. Acum am să fac o ocluzie intestinală numai cât redactez desenele, că știți că sunt empatic!

− Riscurile meseriei, domnul Mihai, dar ce-ar fi să-mi faceți o vizită, să discutăm mai aplicat.

− Vine băiatu’ , că-s pe mâini bune! Ce contează un metru-doi de maț, acolo… Numa’ bine ajunge mai repede la evacuare și nu mai borholește prin burtă!

Zis și făcut.

Pe la nouă dimineața o iau, cătinel, către „Spitalul de Urgență” la o întâlnire „tet a tet” cu domnul profesor, medic primar chirurg, doctor în chirurgie, Ionescu.

O iau pe traseul cunoscut.

Străduța care face legătura între cele două artere importante ale orașului, în asfaltare. Mă bucur și eu: iaca dom’le, se poate!

Mai avansez înainte și hopa! Băieții n-au blocat toată strada ci doar porțiunea unde se asfalta așa încât șoferii, nevăzând ce se întâmplă, se buluceau până în indicatoarele de trecere interzisă. Un haos total.

Cum, niciodată, dar niciodată, (blestemul meu, și marele meu regret de acum) nu am putut să-mi văd de drum, m-am băgat între mașini și, cu abilitatea unui agent rutier experimentat (sic!), am desfăcut nodul și-am eliberat strada dimpreună cu muncitorii nervoși că se urcau mașinile pe ei.

Din partea cealaltă a drumului văd venind, în grabă, o delegație numeroasă.

„Ia să vezi că o să fiu felicitat pentru implicare civică”  i-mi zic.

− Dumneata cine ești? se precipită un avorton cu ochi.

Mă uit la el, mă mai uit odată, veneau ăia din urma lui că-i frigeam o palmă de mirosea asfaltul proaspăt turnat.

− Don Primar! Don Primar! se aude din urmă, rezolvăm noi! Se poate…?

Mă uit din nou, mai cu atenție, la scârlâmbiciul din fața mea. Sub privirea mea grea, de moarte, se face mic și dă în spate.

Ăsta-i primarul nou… Am unul pe stradă( două mandate) în arest la domiciliu, are atâtea procese că doar timpul… pricepeți voi.

Pe antropoidul ăsta de-i zice, primar, nu-l știam decât de prin postările primăriei ,acum, că mă uit la el, neretușat și filmat de jos în sus, arată exact ce este: o marionetă fără sânge-n pulă.

Mă înfig în el:

− Cine sunt? Sunt o persoană echilibrată psihic și cu permis de armă!

Telefonul îmi vibrează în buzunar, îl pun pe speker:

− Da. Da, don’ doctor…acuș. Am avut doar o discuție cu don’ primar… Scuze! Acum vin! Ce? Aha! Să-și ia pastilele… îi transmit! Acum ajung!

Mă uit la toată gașca lui Papuc. Curge lașitatea din ei. Nici acum, când sunt în gașcă, n-au curaj să facă front comun, se dau de pe unul pe altul, se împing de la spate, sărmane chipuri fără fețe.

− O zis doctorul Ionescu să-ți iei pastilele, că de nu… știi!

Taie la mațe mai ceva ca DNA!

***

Anunțuri

Un gând despre &8222;Șarpele ulceros&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s