Marea evadare (IV)

În ușa, grea, din fier se deschide o fereastră. Niște ochi mă privesc cercetător-întrebători:

− Am de făcut o plată… sunt prima oară, nu știu…

Ochii îi sclipesc iar crețurile îndesite din jurul lor arată că omul râde. Ușa se deschide în zgomot de ivăre grele și intru într-un hol cu o încăpere mică în dreapta, camera portarului.

− Prima oară trebuie să dai și la intrare, rânjește fața a cărei ochi îi văzusem.

− Ce-o să facem… mă aplec spre geantă.

− Cine să fie? întreabă tipul.

− Vasile!

Apasă pe butonul interfonului:

− Vine Vasile cu o plată. Mă conduce către cealaltă ușă: Urci treptele alea și a doua ușă pe dreapta. Da? Ridică ochii spre mine: Acum eu!

Svâgnesc mâna stângă doar atât cât să prind levierul pe care i-l înfig sub bărbie. Dau să mai împing odată, decisiv, dar Bubu, cu o surprinzătoare putere, mă oprește.

„Ce dracu faci? mă zburătăcesc, asta nu-i joacă!” Presiunea nu slăbește și, după încă o încleștare, mă văd nevoit să cedez.

Țiganul profită de momentul de indecizie și dă să fugă. Înainte ca Bubu să apuce a reacționa îi trântesc insului o rangă-n cap:

− Să fie primit!

Cade lat. Îl apuc de subțiori îl trag din ușă și-l rostogolesc sub patul din colțul camerei.

Bubu protestează violent în colțul lui de conștiință așa că-i administrez o palmă virtuală peste bot. Se retrage mai adânc și începe să plângă.

Asta îmi mai trebuia… „Nu l-am omorât, dacă asta te-ncălzește, mârâi mental, deși este o mare greșeală de tactică. Acum avem un martor.”

”Nu vreau să fiu ca ei”, aud cu stupefacție prima gândire logică emisă de Bubu. Cad pe gânduri în cel mai prost moment posibil: „La violență nu se poate răspunde cu sorți de izbândă, decât cu o violență și mai mare, decisivă. Crede-mă că știu ce zic și-o să te lămurești și tu cât de curând. Gata cu lamentările. Avem o treabă de făcut. Nu-mi mai sta în cale că te las baltă, să te descurci cum oi ști!”

Amenințare superfluă căci sunt la fel de captiv ca la început, dar se pare că Bubu nu conștientizează asta, se retrage din calea mea și am, din nou, control deplin asupra corpului lui.

Mă scutur, palmez levierul și deschid a două ușă. Fac, în pas alert, cei câțiva pași până la scări scanând atent curtea interioară. Liniște, doar undeva în spate se aude zgomot de oale și două voci de femei care vorbesc pe țigănește, probabil bucătăria.

Mai mult ca sigur, portarul m-a trimis la vre-un contabil de-al ăstora, ori eu am o vorbă cu Bubulac așa că ignor ușa mai mică din dreapta și intru dezinvolt pe cea impozantă, migălos lucrată în fier forjat și termopane, din centru. Nimeresc într-un living uriaș, în formă de romb, pardosit cu marmoră roz. Alte trei uși. Mă apropii tangențial și trag cu urechea. De dincolo de cea din mijloc se aude un rumor de glasuri. Deschid doar de-o dungă și scanez încăperea: Un birou imens la care stă bulibașa în persoană, răsfirându-și șuncile pe un fotoliu imitație empire, și doi din gealații de la gară care se pare că-i dau raportul.

Nici nu știu ce i-a lovit. Unul se ține de genunchiul al cărei rotulă e praf, celălalt își ține brațul drept și înjură printre dinți.

Bulibașa holbează la mine niște ochi mari și dă să țipe. Îi fac semn cu degetul că nu-i cea mai fericită opțiune. Înghite atunci în sec și îngaimă:

− Ce vrei? Cine te-a trimis? Oricât ți-a promis eu am să-ți dau mai mult.

− E bine. E foarte bine! Și cam la cât te-ai gândit?

Îi revine sângele în obraji. Vorbesc pe limba lui.

− Spune o cifră, dar vreau să știu cine te-a trimis.

− Numele Bubu, îți spune ceva?

− Bubu… Bubu?! Mă vede pentru prima oară: Bubu! Nu se poate?!

O sclipire din ochii lui mă face să mă întorc. Ăl cu mâna ruptă se caută pe la centură. Scoate un pistol și încasează un levier și peste antebrațul drept. Cade în cur iar pistolul se rostogolește la picioarele mele. Îl iau și-l bag în buzunar.

− Vezi dacă nu ești băiat cuminte? Acum o să-ți de-a de mâncare, în gură, o lună.

Mă întorc către Bubulac:

− Dacă mai văd o mișcare nu mai dau în ei, dau în tine. Clar?

− Da, înghite țiganul în sec. Bubu! Bubu…, dar nu se poate… Noi te-am salvat. Ar trebui să ne mulțumești!

Ăl cu mâinile rupte varsă încă-un rând de înjurături crâncene.

− Halal salvare, să mă bate-ți și să mă puneți la cerșit.

− Dacă nu voiai să iei pastilele?! Oricum, mai bine decât sub roțile trenului.

Bubu începe să se agite în colțul lui. Îi impun să tacă.

− Ia… luminează-mă! Ce pastile, care tren?

Caută într-unul din sertare și scoate o cutie de medicamente:

− Ne-a zis să-ți dăm un pumn de pastile și-apoi să te aruncăm, noaptea, în față la un tren…

− Și-am zis să-i facem felul, geme ăla cu rotula praf. Iaca unde-am ajuns cu lăcomia ta!

− Cine, mă? Cine a zis să mă aruncați în calea trenului?

− Doctorul! Tace și are o zguduire: om rău!

− Iaca cine s-a găsit să facă comparații. Zi-i!

− Ce să zic?

− Cine-i doctorul ăsta? La dracu’, explodez pe două voci: cine sunt eu?

− Directorul de la Clinică. El ne trimite copii, handicapați mintal, oligofreni… ca să-i punem la cerșit și împărțim banii. Săptămâna trecută a venit cu duba. Te-a adus… erai terminat, abia de bâiguiai ceva. Mi-a fost milă. Am zis să te punem la cerșit până ce vine frate-miu să te ducă… să nu se mai știe de tine…

− Câtă bunăvoință… Și-ntre timp m-ați bătut de mi-a sunat apa-n cap.

− Dacă nu voiai să înghiți rahaturile alea de pastile… grohăie ăl cu mâinile rupte. Trebuia să-ți dau în cap de să te termin.

− Tu să taci, că-ți trag și una peste gură de-o să te alimenteze intravenos.

− În dimineața în care ai fugit tocmai venise să vadă ce-am făcut, cum că n-a citit la gazetă de nici un accident. S-a dus și la Șeful de Gară, abia l-am liniștit. I-am zis că te-am îngropat, că șefu’ nu voia scandal și poliție să-și bage nasul peste tot, că nu-i bine să zgândări rahatul… A plecat, dar se vedea pe el că nu e mulțumit. Te voia mort… Te vrea mort.

− Bine. Om vedea care cum și în și ce fel… Acum, la cestiune: banii pentru deranjul meu. Hai!

Pe ăștia să-i ia frac-tu și să-i ducă în altă parte, departe, și să n-aud o șoaptă, un telefon, o vorbă, că mă jur că vin și, vezi levierul ăsta?

Ți-l bag în cur și-l uit acolo!

( va continua)

Anunțuri

Un gând despre &8222;Marea evadare (IV)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s