E dolofănică și are o privire de căprioară fugărită.
De fiecare dată când mă duc la bancomat, ca să mai salt un ban, trec pe la buticul ei, de lângă semafor, și iau un pachet de țigări.
Am ajuns să ne înțelegem din priviri: eu svcnesc un ochi spre raft, ea spunând un ”Mulțumesc!”, interiorizat.
Azi are o privire disperată:
− Nu avem Wincester…
− Nu-i bai, dau să plec, dar simt o arsură în ceafă…
Mă întorc lent:
− Fatâăă…
Mă ridic, greu, dintre tot felul de ambalaje, a fost o ciocnire de caractere…
− Ce-o să zică bărbată-tu, ca la cât de emotivă ești… sigur te citește.
− Bărbată-miu? El să-mi dea lecții…? Ha! O vorbă s-aud!
Simt o bruscă rotație a cadrelor. Devine evident că am fost superficial în trasarea caracterului psihologic:
− Păi…
− Păi! Nu-mi sta în pula goală în mijlocul magaziei. Ia două pachete de Kent și marș acasă!
***
A republicat asta pe My World.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce să mai comentez?? Îmi vine să râd! :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si eu fumam Kent cand fumam, al naibii daca-au ramas vreodata fara stoc la magazinul ala de la care puteai primi altceva in schimb.
ApreciazăApreciat de 1 persoană