Arca doi (I)

                                                                                                                   In memoriam A.E.Van Vogt.

   Yan era cu Eilen în pat când simți zdruncinătura.

   Se răsuci nedumerit, iar la a doua, pe care o simți, infrasonor, în adâncul stomacului, se săltă brusc în capul oaselor.

   – Ce naiba se întâmplă acolo?

Se rostogoli peste soție și începu să se îmbrace. Eilen se ridică într-un cot:

   – Ce-i dragule?

   – Crrred că suntem atacați…  veni un răspuns holographic. De la tabloul tactic Geeg îi privea cu niște ochi mari în care se citea o neîncrezătoare surpriză  peste care vălurea, din ce în ce mai puternic, panica.

Yan roti, discret, consola încât să o scoată pe nevastă-sa din cadru și se burzului:

   – De cine naiba, în pustietatea asta?

   – Nu știu, n-am nimic pe senzori până la peste o sută de unități. Ce facem?

   Yan își răvăși, cu un gest reflex, hălăciuga de păr grizonat:

   – Fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă. Până ne lămurim ce și cum… înapoi cu toată puterea.

   Asemenea manevre brutale nu pot rămâne fără urmări. Gravitația se duse dracului, iar Yan se trezi plutind la un metru deasupra patului pentru ca mai apoi să fie aruncat într-un perete.

   În exterior, efectele au fost și mai dramatice. Când  uriașa structură, de 100 de kilometri diametru, se opri brusc din înaintarea cu aproape jumătate din viteza luminii, valuri de unde gravitaționale își continuară, inerțial drumul, făcând să tremure spațiul pe o distanță de milioane de kilometri. Noduri și ventre gravitaționale concentrau praful și radiația cosmică, ba în ciudate hăuri negre în care stelele păreau că sunt înghițite, ba în jerbe de radiații suprasaturate. După un ușor tremur, Arca doi începu să dea înapoi, mai întâi lent, apoi, precum un cal care se înfige cu copitele-i dindărăt în țărână, din ce în ce mai accelerat, pe o curbă lină.

 

 – Pagube !

   Privi în jur. Majoritatea celor de pe tura lui se adunaseră în centrul de comandă și șușoteau pe bisericuțe:

   – Minore. O ușoară creștere de radiații în nucleul central, lucrez acum să compensez.

   – Copii erau la odihnă. Sunt bine. Le-am zis că a fost un exercițiu inopinat, cum am mai făcut… i-am culcat la loc.

   – „Adormiții” probabil că au, acum, un nightmare, dar încolo, bine sănătoși.

   – Câteva structuri care n-au fost bine fixate s-au prăbușit, jale prin case, am pus robiții la treabă.

   – Vasile unde-i?

   – La el a fost cam cu cântec. Ai auzit de vacile zburătoare? Au avut un atac de panică, iar una și-a scrântit un picior… Le oblojește fizic și spiritual, rânji Geeg.

   – Tot răul spre bine. Și doar i-am zis să le ia la o plimbare în „0” G, să le inițializeze…

   – Cel care a efectuat această manevră diabolică și gratuită va avea o discuție cu mine, se aude în intercomunicație. Am să-i arăt eu cum e să stai între o sută de vaci isterice.

   – Regretăm Vasile, dar parcă erai în orele de odihnă…

   – Marița dă să nască și voi ați dat-o cu burta de pământ. Vă tai de la rația de lapte o săptămână. Am zis!

   – Hai, Eilen! Special am făcut preambulul ăsta de destindere, scuze Vasile… Hai! Zi-ne ceva. Ce s-a întâmplat?

   – Ceva a încercat să treacă de primul scut. 98% energie, 2 la sută masă, încă-mi rulează niște diagnoze, dar nimic cunoscut. Scutul aproape a fost penetrat. Foarte îngrijorător. Ca un vierme, sau o căpușă care-ți intră în piele…

   – Și acum?

   – Manevra noastră l-a aruncat în maeltromul gravitațional. I-am pierdut urma.

   – Vreau să încetinim, cu prudență, și atunci când devine posibil, să desfășurăm senzorii de distanță. Cine-și putea imagina că vom întâlni așa ceva, aici, la trei parseci de cea mai apropiată concentrare de masă… Și eu, care-mi ziceam că va fi cea mai plictisitoare tură din toată această expediție…

   – Miroase a suficiență, se burzului Ivan, eu am zis mereu că…

   – Lasă-mă! Nu-ți mai ridica statui de ghips. Protocoalele au fost conștiincios urmate. Ai zis da’ n-ai făcut nimic…

   – Dacă au râs toți de mine… Dar nu-i adevărat… ceva am făcut.

   – Nu vreau să mă întreb. Nu acum. Și paranoia e bună la ceva când e folosită într-un scop nobil. Ia vezi cu ce-l putem cadorisi pe misteriosul ăsta atacator dacă o vrea să se înfrupte iar din noi.

   – Am armat deja un set de mine, conform cu protocolul defensiv, și le-am desfășurat în fața, spatele… ăăă pe vectorul pe care înaintam, la o unitate. Pregătesc și torpilele dacă primesc și eu un ordin direct…

   – Îl ai paranoicule, dar nu miști până ne clarificăm cât de cât. Indiferent ce este chestia care aproape ne-a penetrat scutul, nu vreau să ne descoperim, așa din prima, capabilitățile. Hai! La treabă. Eu sunt la arhivă, vreau să văd dacă s-a mai întâlnit careva cu așa ceva.

                                                                                     *

   Subb plutea în disperarea lui de milenii. Ceea ce la început considerase norocul lui se dovedise cea mai cruntă pedeapsă.

   Brusc o atingere, aproape insignifiantă, îl atinse. Înghiți somnolent o gură din energia care i se oferea apoi, instinctul lui de războinic al celui de-al treilea clan al Subbilor se stârni, impetuos.

   Se roti căutând sursa de energie. O descoperi. O sferă de dimensiunile unui planetoid care se deplasa cu o viteză anormal de mare.

   Foamea, insațiabila foame care-l chinuise atât amar de timp pe când doar radiația remanentă a universului l-a ținut în viață, îi orbi judecata. Se extinse la maxim și, ca un sfredel, atacă citoplasma celulei vii pe care acum o simțea cu toată ființa lui. Realiză grava eroare de tactică abia atunci când celula se opri aproape brusc și marșă violent. Valuri gravitaționale cumplite îl răsuciră și-l aruncă în imensitatea spațiului ca  pe o surcică. Celula se îndepărta cu o viteză din ce în ce mai mare. Subb începu să-și blesteme soarta chinuită și să-și plângă de milă, dar încetă atunci când simți că sferula  încetini și apoi se opri de tot. Aceasta întinse niște pseudotentacule cu care pipăia metodic vidul înconjurător.

   „Poate mai este o șansă, ultima șansă…”

    Subb începu să radieze puțin din energia pe care abia ce-o înfulecase în încercarea disperată de a se face observat fără a speria prada.

   „Era, doar, o chestiune de viață sau de moarte, nu-i așa?”

                                                              

                                                                    *

   Yan privi cu o mândrie intrinsecă orizontul ce se deschidea în fața privirii lui: ogorul de cernoziom în care începuseră să-și ridice mlădițele viitoarele culturi, micul râu care părea că se revărsase puțin căci malurile înverzite luceau în lumina soarelui de neon, pădurea care se profila la limita orizontului în ceața dimineții. Se descălță și se așeză pe băncuța de sub nuc. Pipăi cu picioarele răcoarea reavănă și căzu pe gânduri. Nici nu simți când Eilen se apropie pe la spate și-i cuprinse capul, strâns, la pântecul ei:

   – Ce te îngrijorează?

   – Nu pricep nici în ruptul capului de ce am fost ales eu comandant pe tura asta… eu sunt un țăran, un agronom…

   Eilen dădu roată băncuței și se așeză lângă el:

   – Dar mai ești și un biolog iscusit și, conform testelor, cel mai bun tactician din echipă.

   – … conform testelor. Iaca realitatea. Marele tactician a dat-o în bară din prima căci țăranul din mine a zis: fugi, fugi și te ascunde până trece primejdia. Ivan m-a citit din prima: Un laș…

   – Ești un copil. Ce crezi că acest aspect nu a fost luat în calcul? Un conducător incapabil de a-și recunoaște limitele, oricât de autoritar ar fi, e mai periculos în interior decât orice altă amenințare exterioară. Să-ți spun un secret: să știi că această ipoteză a fost luată serios în calcul după ce Arca Unu… glasul i se frânse.

   Yan privi copia aproape identică a unei mori de vânt olandeze care-și rotea agale palele în bătaia unui vânt inexistent:

   „ Fals, totu-i fals, de-asta a eșuat Arca Unu… noi am simțit greutatea  pământului adevărat în tălpi, am plecat cu un țel, dar copii noștri vor mai simți și ei același țel?” strânse fălcile convulsiv.

   Interpretându-l greșit, Eilen redeveni femeia spirituală de care se îndrăgostise:

   – Nu spune nimeni să te cramponezi pe putere… Poți oricând să cedezi comanda.

   Către Ivan, căci văd că te-a marcat cu „suficiența” lui dar…

   – În două săptămâni tropăim toți în cadență de marș, rânji, înveselit, Yan.

   – Așa te vreau!

   – Ia zi-mi tu atunci, feciorelnică arătare, cum se poate încadra evenimentul prin care tocmai am trecut. Vreau un punct de vedere strict profesional . Cum s-ar încadra atacul de care am avut parte din punct de vedere psiho-antropologic pe o scară istorică?

   – M-am gândit că te vei gândi și m-am gândit și eu la asta, zîmbi Eilen. Am găsit un singur cuvânt care să definească ceea ce am văzut: disperare. O disperare de tip medieval. Pur și simplu și-a pierdut mințile, iar când s-a dezmeticit…

   – Hei! Porungheilor! Nici nu vă vine a crede ce-am găsit!

Yan tresări ca un puștan și sări de pe băncuță

                                                                                     *

   – Chestia aia arată ca o balegă de-a lui Marița, se pronunță Vasile.

   – Balega aproape ne-a penetrat primul scut, interveni Yan. Ascultați-o și pe Eilen, e doar expertul nostru în psihologie antropologică.

   – Tiparul după care a acționat entitatea… chestia aia de-i zice Vasile balegă, trădează surpriză și o lipsă inițială de control…

   – Ca o vacă pe care-ai călcat-o pe coadă… insistă Vasile.

   – Exact, contră Eilen. Dar e posibil să fie un taur flămând care să ne ia în coarne.

   – Ia mai terminați cu parabolele astea de doi bani. Fleming, exobiologul și chimistul turei se ridică în picioare: N-am ieșit la pășunat. Am ieșit într-o expediție de cercetare, nu? Deci! Să cercetăm. Nu am de gând să-mi treacă o asemenea colosală descoperire pe la nas doar pentru că, al nostru comandant de tură este lipsit de inițiativă.

   – Eu i-aș zice precauție, se auzi glasul pilotului Geeg. Nimeni nu neagă caracterul expediției, dar trebuie să vă reamintesc țelul ei: Cartografierea exactă a quadrantului gama și însămânțarea planetelor viabile. Nu să facem rodeo cu tot felul de tauri intergalactici…

   – Și de unde a apărut? intervine doctorița și educatoarea Ana. Suntem la distanțe cosmice de orice sistem solar. Cine sau ce a putut supraviețui în vidul interstelar până la întâlnirea cu noi… eu zic că merită atenție, am avea multe de învățat. Cu precauție, desigur.

   Ivan, consideri că avem suficiente capabilități pentru a face față unei asemenea provocări?

  – Avem torpile în stare să rupă în două un asteroid cât arca noastră… suntem dotați cu cel mai bun armament inventat până ce am plecat… Ivan părea puțin încurcat. Ceva mai devreme m-am pripit. Scuze Yan. Apoi am stat strâmb și am gândit drept. Am verificat împreună cu Pavel. Zi, Pavel.

   – Am extrapolat datele… la prima, ăăă, atingere care a durat 3 nanosecunde am pierdut echivalentul a 0,4 yottawați energie. A doua atingere a fost de 34 de ns și a supt din scut 5,4 yottawați (aproximativ 1,4 % din puterea lui Sol în aceiași unitate de timp). Reactoarele au compensat cu greu.

   – Datele astea m-au pus pe gânduri. Mi-e teamă că dacă aruncăm cu focoase nucleare în ea nu facem decât să o îmbuibăm… și apoi? Unde este toată această energie? Balega lui Vasile nu emite mai nimic…

   – Cu atât mai mult ar trebui să studiem acest fenomen, se agită Fleming. Invoc articolul 976 din statut care-mi dă dreptul să preiau comanda navei la întâlnirea cu o entitate extraterestră, în calitatea mea de expert…

   – Putem să cerem o decizie de pe Terra, declară răspicat Pavel, mecanicul șef.

   – Și să stăm bot în bot cu chestia aia o săptămână până vine răspunsul prin subeter? Pardon! Un pic de curaj, tovarăși! Xiu Li, expertul în supraviețuire și transmisionistul șef rânji sardonic: eu pregătesc capsulele de urgență!

   – Scutul era setat pe stare de culoar, doar la 12,4 din puterea nominală și mergeam doar cu două reactoare… Cu toate cele șase reactoare pornite și scutul la maxim, teoretic am putea trece și printr-o stea. Nu văd în fața noastră nici o stea. Doar o balegă care a supt oleacă de lapte de la țâța vacii lu’ Vasile, nu se lăsă exobiologul.

   – Fleming?! I-ați gândul de la șefii d-astea că te leg de coada lui Marița și fac cu tine un tur de pășune, de-ți intră articolul 976 în cur. Întărim scutul frontal și toate studiile să se facă la o distanță sigură. Nu vreau să-mi intre chestia aia în ogradă, o să-mi streseze vacile… Yan, tată… Decizia e a ta.

   –  Hmmm! După ce am ascultat toate opiniile și în concordanță cu statutul arcei care ne cere să studiem cu prioritate orice fenomen care nu pune în pericol iminent siguranța navei, aprob examinarea creaturii. Vom informa și Terra când vom avea ce informa. Fiecare departament să vină cu propuneri concrete pe care le vom dezbate aici peste… să zicem, trei ore? Bine? Bine! Până atunci păstrăm distanța strategică și scutul frontal la maxim.

 

   Fleming ronțăi scobitoarea până nu mai rămase decât franjuri. Se uită scârbit la ea și, aruncând-o cât colo, luă brusc o decizie.

   Coridoarele erau pustii. Se îndreptă hotărât către compartimentul de comunicații.

   Asistenta Rose dădu să se ridice:

   – Domnul Fleming?! Pot să vă ajut cu ceva?

   – Nu. Mulțumesc, drăguță. Am de ridicat poșta pe azi.

   – Vai, dar se poate… Deja am trimis la toate compartimentele…

   – Da, dar așteptam o confirmare. Nu te deranja, știi că mă descurc…

   – Se poate, domnule Fleming, vă rog…

   – Nu. Nu vine pe laser, vine pe subeter, mă descurc. De ce nu faci o pauză? Uite un VIP. Ia-ți prăjitura aia cu frișcă de știu că-ți place… Îți eu locul până primesc confirmarea.

   – Vai, domnule Fleming, v-ați amintit…

   – Hai!… și închide ușa.

   Exobiologul deschise „subeterul”, introduse un card în fanta de parole și apoi tastă:

    „Posibil contact cu 007, repet: 007. Activez protocolul alfa. Poziția navei este…”

    Nu așteptă răspuns. Închise și luă primul lift către hangarul cu navete.

( va continua)

Anunțuri

Un gând despre &8222;Arca doi (I)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s