Pisicoloaga (I)

  Zi de salar, în mă-sa cu ele de instalaţii, la-s că merg şi singure.

  Ne bulucim la Pavilion, cu limbile scoase, și facem o coadă dezordonată în fața ghișeului de la Casierie. Mai e și zi de CAR …lideru’ de la sindicat trage o sută de albastre și ni le flutură, criminal, pe dinaintea ochilor, noi nefericiţii, câte două-trei mii fiecare după putirințe.  Bătrâna Pobeda, proprietatea sindicatului, ne așteaptă torcând agale la Punctul de Control Doi, și… ne spargem pe litoral. 

 Deschis către mare într-un arc larg, restaurantul Alvorado oferea în jur de 200 de locuri pe scaune.

Suedezii sunt masați, cu mii de scuze, pe centru, și noi ne ocupăm zona central dreaptă, care-i chiar lângă ieșire, precauție care ne-a scos, de-a lungul timpului, din multe belele. 

Prima strigare. Nea Toma că de… o sută de Bălcescu trebuie udați:

− Coniac ! 

Continuăm, strategic, cu o ciorbă de burtă. Apar muzicanții, niște balaoacheși  de nu se vedeau din decor, dar meseriași. Suedezele sunt lipiciose…foarte lipicioase… Nu mă las mai prejos. E mai ’naltă ca mine și și-a proptit balcoanele generoase pe umerii mei . Dansăm languros ea chicotind, ba de engleza mea de baltă, ba de mâinile-mi  cam slobode.

După frigăruile cu garnitură se dă liber la Murfatlar.

Atmosfera se încinge. Brigetta mă ia, hotărâtă, de la masă și-mi demonstrează că nu o cheamă degeaba așa (puternic, în suedeză). Scoate sufletul din mine. Întindem o geampara la care se bagă și ucrainienii, cazați în stânga, unde trage curent de la briza mării, care până atunci stătuseră în expectativă, dar cu balele curgând.

Nădușit, și cu o ultimă urmă de luciditate, pasez banii la meșterul Hanganu păstrându-mi doar 300 de lei.

Ultima amintire!

 

Ceva  mă supără, dau cu mâna:

− Brigi,  nu fi… belesc un ochi: Tavan alb, canapea relaxa. Dau să mă ridic da’ se tulbură naturelu’. Mă las pe spate și mă uit, în stilul caracteristic, pe sub pleoape.Văd ceva și nu-mi vine a crede. Mai mult, o simt urcându-se în genunchi peste mine:

− Cafea cu frişcă?

− Ăăăă… Doamna doctor, eu… Da’ cum? Păi?…

− Taci. Uite aici o aspirină. M-am chinuit toată noaptea cu tine. E cu un chilot minuscul, cu pieptul gol, provocator, călare pe pieptul meu.

− Ăăă, hârâi dintr-un gât iască, adică cum? 

− Ia din ceaşcă, zâmbeşte sardonic şi se ridică; adică te-am scos din belea…

− V-am rugat eu? recuperez  minimal, cu ochii după haine. Nici nu v-am văzut… poate nu mai era nevoie…

− Aha, cafeaua lucrează. De fapt eram şi eu… pe acolo.

− Bine, doamna Doctor, să înţeleg că m-am îmbătat şi că m-aţi violat nocturn? Nu?!

− Ce copil eşti… eu doar…nu ai văzut…

Mă ridic din pat, văd hainele, mă îmbrac. Simt că trebuie să-mi impun statutul de bărbat chiar de e lejer terfelit:

− Cum te cheamă?

− Angela…

− Bine, domniță Angela, mulţumesc pentru tot…unde suntem?  Să-mi văd de drum! Asta nu e aspirină, ce mi-ai dat? Iau plicul, înăuntru încă trei pastile în blisterele originale. Îl bag în buzunar.

Numai femeile pot avea asemenea schimbări bruște de stare:

− Tu nu știi, nu știi încă nimic, o pododește plânsul. Eu, eu acolo… trebuia, erai în pericol. Trebuia să te salvez… Ce proastă sunt, Doamne ce proastă sunt!

− Mersi că m-ai salvat din ghearele suedezelor. Aș prefera pe viitor o relație mai profesională.

Ies.

− Nu suedezele, nu ele… aud în urmă, măresc pasul.

În lift, verific portofelul. Intact.

 

Maria mă primeşte cu degetu’ pe buze :

− Horcăie, hai, da’ cei cu tine? Ți se zbate o vână pe frunte…

Treci în bucătărie, să-mi spui… Iar ați făcut-o lată! Ce mă fac cu voi? Dan a venit ţeapăn, cu Toma şi-ncă doi…abia am scăpat de ei… mă gîndeam la tine. Pe unde-oi fi…

− Ce-s astea? Îi arăt pastilele.

− Nu știu. Să aduc Anuarul de Farmacologie. Răsfoiește și arată cu degetul: Zeolit, pulbere de zeolit, 600 mgr. De unde ai asta? E cel mai eficient medicament împotriva radiațiilor…

 

Un borş de afumătură acru, cu ardei olteneşti, mă restabilizează. Dinspre sufragerie se aud zgomote şi încercări de a articula cuvinte. Burtos, păros, şi cu ochii injectaţi, meşteru’ îşi face…apoteotic, apariţia în pragul uşii:

− Neee…moartea-i aici! Nici acasă…în casa mea, n-am tihnă. Veniţi toţi, e loc…vă bag și pe balcon, pe toţi.

Femeiee…unde-i caaafeaua? Și tu motane… Ăăă, şmecher…cu caș în gură da’ te dai la mature, îî?

− Ia zi meştere, că mie mi s-a rupt filmu’ cam după ce ți-am dat banii, ce-o mai fost? 

− Ha! De bani ține minte, dihania. Nu mă aburi, nici bine nu ne-am aşezat, Toma a trecut pe coniac, tu în zâmbre cu suedeza, ‘naltă de-ți pupa chelia, ha!

− Zi! Că-s pe zero…

− Bă…Matură, aşa… bună mă, ce mai… că-i fimeia aici…

− Şi eu?

− Şi tu…te-ai bolunzit, erai cu ea numa’ tet a tet, bușon la bușon. Or crăpat toţi de invidie cum ai învârtit-o pă ring, s-o omori…

− Şi?

− Păi şi… Apăi nu era să stăm holbaţi la tine. M-a luat Toma cu piroșima, că nu suntem în termen, a venit friptura…

− Da’ pe Doctoriţă… pe psiholoagă ai văzut-o?

− Mai dăi o cafea , nevastă! Ce să caute, mă, aşe fimeie subţire, hă,hă, între noi. Printre neandertalieni…Hă, hă…hă! Te-ai bolunzit!

Va continua