Ailin (III)

În picioare avea cizme ridicate până la genunchi care se continuau cu niște pantaloni de piele, o vestă matlasată, și-o cămașă, albă, de boragic. Pe cap avea o pălărie largă de fetru negru iar pe mâini mănuși de piele fină.

Fața pătrățoasă, dominată de un nas coroiat, părea animată de privirea care  arunca fulgere de jur împrejur, iar ochii ăia albaștri îl priveau direct pe el, Ailin.

− Fugiți Maestre, se auzi șoapta lui Ushi.

− Niciodată. Rachiul din orez, și mai apoi vinul servit la felul doi de mâncare, îi topiseră lui Ailin toate inhibițiile.

Individul se apropie cale de trei pași. Scoase demonstrativ o sabie lungă care șuieră  ieșind din teacă și rămase neclintit.

− Ce vrea ăsta? șopti Ailin către Ushi.

− Vă provoacă la duel, e un nemuritor, nu poate suporta concurența.

− Nu înțeleg.

− Cumva i-ați trezit atenția. Poate implanturile voastre asgard… Cereți-vă umil iertare și poate…

− Umil? Niciodată.

− Maestre, sunteți neînarmat. Chinezul se căută prin franjurile robei portocalii. Ailin simți în mână un mâner aspru. În strânse în palmă. Acesta este un tantou, a aparținut stră-străbunicilor mei, grăi Ushi. Trebuie doar scuturat. Să vă fie de folos, și se retrase de-a bușilea.

Ailin se ridică lent urmărit de vârful sabiei:

Repet că e o confuzie. M-ai deranjat de la masă, dar pot să uit. Putem încheia acum, aici, dacă vă cereți scuze.

Individul rânji:

− Ha! Și un Maestru al vorbelor… Care este numele tău?

− Ailin.

− N-am auzit, dar ți-am simțit mirosul de pe când ai intrat în oraș. Nu putem fi doi în același loc.

− Mi se pare corect. Poți să pleci! Nici mirosul tău nu-i mai de soi…

− Copil fără minte, și se repede cu sabia.

Scutur tantoul și el se desface în zeci de lame ucigașe. Sabia alunecă pe acest evantai și se izbește de sol. Nu-i dau timp de gândire. Strâng tantoul și-ntr-o piruetă pe piciorul drept îi tai capul plecat.

Totul a durat o zecime de secundă și privesc îngrozit capul care se rostogolește la picioarele mele. În timpul oprit simt cum firele de păr mi se ridică bățoase, de undeva de sus sunt lovit de o descărcare de energie care mă doboară. Mă pierd.

Cineva mă zgâlțâie:

Maestre! Maestre, scoală!

Sunt într-un pat într-o cameră fabuloasă, dar n-apuc să o privesc căci mâini vânjoase mă saltă în șezut, iar altele încep să mă fricționeze cu bureți îmbibați cu mirodenii.

− Ce-i?

− Scoală. Scoală Maestre. Într-o oră trebuie să plecați cu nava. Dacă nu veți fi prezent se da da semnal de căutare, controalele vor deveni riguroase, secretul Vostru va fi aflat.

− Ce-am făcut?

− Toți îți suntem recunoscători, dar nu e timp… acum, acum! Sunt încărcat într-un planor și lăsat pe podeaua de oțel a astroportului. Hai, Maestre! Concentrează-te. Eu nu pot merge mai departe de aici. Simt ceva în mână. Tantoul. Și-a găsit, după două secole, stăpânul.  Ushi face o plecăciune adâncă și mă lasă.

Ajung la bastament, prezint documentele și trec în ascensorul care mă duce la nava mea. În urmă, cei doi oficiali râd înfundat:

− Să-nebunesc ce față avea… ar fi trebuit să-l ținem la sol.

− Neee… Are carta verde. Pleacă pe automat.

− Futu-i în gât de politicieni…

                                                         *

Cred c-am dormit două zile.

Micul robot sferoid se tot agită în jurul meu:

− Ailin! Ailin. Am crezut că ai murit.

Mă dau jos din cușetă și descopăr că sunt în viață. O foame cumplită mă agresează și intru în chicinetă.

Vasil mă pune la curent:

− Am făcut trei salturi și suntem la marginea cvartalului Gama.

Pentru saltul în Alfa trebuie aprobare de la Consilul Galactic.

− Parcă aveam planul de zbor aprobat și cu carta verde…

− S-au schimbat modificările. De mai ieri. Toate navele asgard trebuiesc să treacă prin carantină înainte de saltul major.

− Adică noi ce-avem și ăilalți n-au?

− Proiecția estimativă a situației politice indică o probabilă stare de război.

− Război? Oameni cu asgarzi? Glumești. În trei zile nu se mai vede zare de om.

− Se vede că stăpânul meu, Ambitus te-a ținut departe de politică. Din păcate lucrurile nu mai stau așa. Oamenii au profitat de asgarzi și le-au furat tehnologia. Combinată cu propria stăruință diabolică… noile rachete neutrinice pot răzbate prin scuturile asgard. Oamenii au găsit un asteroid venit din altă galaxie, care este plin de compuși „exotici” care conferă navelor de luptă o inerție minimală, făcându-le foarte abile și greu de distrus.

Pe plan politic relația dintre asgarzii tradiționaliști și cei refractari s-a înrăutățit, iar umanii au profitat sponsorizând  în dreapta și în stânga diverse fracțiuni încât acum asgarzii sunt practic în război civil.

− Nu pot să cred. Abia ieri am plecat de acasă. Era pace, era bine…

− Ailin. Ai trecut printr-o traumă majoră. Eu, nava, nu am înțeles ce s-a întâmplat cu tine, dar ai intrat într-un fel de hibernare.

Îmi pare rău Alilin, dar ai dormit aproape 100 de ani.

Va continua

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s