Minutul

Mă chitesc în vitrinele cu enșpe mii de repere, bulversat de rapacitatea proprie meseriașului care a ajuns în paradis. Încerc să-mi aduc aminte ce voiam să târguiesc căci de-ar fi după mine, le-aș lua pe toate, iar un tinerel, observându-mi o oarece stare de neliniște, se apropie amabil:

− Cu ce-l servim pe Domnul?

− Stai o țâră, să-mi trag sufletul, mă blestem că lista începută acasă a fost data ,cu scârbă, deoparte ” Eeee, cum să nu știu ce-mi trebuie…”

− Atunci, eu am să-mi mănînc sandviciul de prânz, se bucură copilul și se înfige în ditai ” burgers-ul”

Încet, încet, memoriul se dezcleștează și dau să mă exprim. Ți-ai găsit. Un îndivid, scund spre pătrățos, se înfige în fața mea taman când mă pregăteam să expir comanda. Expir doar aer și-l las să se desfășoare, nu fără al ținti cu privirea mea ”neîndurătoare”.

Omu’ avea comandă beton nu firfirici ca mine dar, pe măsură ce tot debita dintr-un carnețel, devenea din ce în ce mai neliniștit. La un moment dat se întoarce către mine:

− Domnule, mă scuzați, am văzut că erați în față dar… m-a luat valul, graba asta… vă rog! Și se dă la o parte.

− Nici o problemă, grăiesc. Dacă e să gândim filozofic, este destul de probabil ca impetuozitatea Dumneavoastră să-mi fi salvat viața.

− Cum așa? se schimbă la față bondocul.

− Păi să ne gândim că apucam să comand, ieșeam, alunecam pe gheața aia întărită din fața magazinului exact în secunda când pe acolo trecea un camion.

Și mă făcea terci.

Așa, Dumneata m-ai mai ținut aici un minut, suficient ca mașina să treacă și să mă aleg cel mult cu o entorsă. Vezi? Ar trebui să-ți mulțumesc.

Ăsta începe să se bâlbâie, se uită ciudat la mine, își ia marfa și dă să iasă.

− Vezi că minutul nu poate rămâne, așa… pierdut, îi strig din urmă, iar tipul se apucă zdravăn de clanța ușii:

− Ia… treci tu în față, mă Ioane, îl împinge pe-un muncitor care căra niște saci cu adeziv.

Îmi iau și eu cele trebuincioase și travesez. Mă dau de după un bloc și-mi aprind o țigară. Desigur. După un minut au apărut trei flăcăi cu lopeți, răngi și-o roabă. Nici nu terminasem de fumat țigara că în fața magazinului era lună.

Rânjesc sardonic, și-mi văd de drum.

***

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s