Arca doi-Fluturii apocalipsei3

Yan simțea că ceva nu e bine. Cuibul devenise acru și-l expulza. Încercă să-și atingă puiul, dar coconul translucid nu-i permitea.

Nu era nici mort, nici viu, dar se zbătu și rupse un colț din cuib. Se strecură și nimeri într-un vârtej în care alunecă rostogolindu-se cu o viteză amețitoare. Și alunecă mult, infinit, până ce puterea vârtejului slăbi și căzu într-o piață. O piață asiatică așa cum își amintea pe când fusese, de copil, în Singapur.

Privi dezorientat în jur. Nimeni nu părea să-l observe, făcu câțiva pași și o foame cumplită îl cuprinse.

O tarabă, un coreean:

− Ție foame, fiule?

− Da, master, mă simt gol.

− Asta este bine. Un gol se poate umple, un prea plin nu poți decât să-l verși. Mănâncă fiule.

− Cum să umplu golul din mine? Întrebă Yan în timp ce devora o porție de găluște fierbinți.

− Doar întrebându-te. Cu fiecare întrebare va veni un răspuns.

− Mulțumesc, master.

− Să-ți fie calea lină. Noi îți mulțumim!

Se trezi în coconul de suprasarcină al capsulei de salvare în care se culcase. Se ridică în picioare și alergă către centrul tactic al calandriei:

− Revoc toate ordinele anterioare. Opriți totul, acum!

Fleming și cu Yvan îl priveau siderați. Ba nu! Nu la el priveau ci în spatele lui, la marele ecran din sala motoarelor.

*

− Pur și simplu am rămas fără respirație când a apărut fluturele ăla uriaș:

   − Nu trageți! Sunt eu, fiul lui Yan!

− Iar Yan a fost omida….

− Nu! Nu tocmai. Vezi tu, asta nu a vrut să înțeleagă Fleming, pentru că nu și-a deschis de tot mintea. Doar cei empatici, conștiințe deschise, puteau să creadă în transmutația sufletelor. Pur și simplu, ei au nevoie de un cărăuș care să le ducă sufletul, din conștiința imensului cristal viu ce sălășluiește în adâncul planetei, protejat de un scut de hidrogen solid, în formele fizice ce se întrupează în vârtejurile de hidrocarburi din magma chimică de deasupra.

Înțelegi?

Acest sistem solar este un triplet, cu o dinamică celestă foarte încâlcită, dar nu a fost întotdeauna așa.

Privește: buchetul ăsta stelar a fost, acum mai bine de zece milioane de ani, un quattuor, sper ca profesorul Ionesco să-mi valideze calculele  profane…

Patru stele într-un vals cosmic. Se roteau în patru elipse întretăiate, cu un maxim maximorum și un minim minimorum. Odată la douăzeci de mii de ani avea loc o conjucție și atunci puternici curenți spațiali făceau cărăușia căreia i s-au dedat, sui generis, Yan și ceilalți membri ai expediției.

Nu știu ce s-a întâmplat, poate nu vom ști niciodată, un vagabond stelar cum sunt din belșug aici, în coada qvadrantului gama, a stricat echilibrul la un moment de minim minimorum extrăgând o stea de pe orbită și făcându-și-o companion, lăsând haos în urma lui.

Deznădejdea unei conștiițe unice încarcerate într-o închisoare de metal din care nu spera să mai poată evada, care se stingea încet, alienându-se…

Apoi, după zece milioane de ani, am venit noi, mii de suflete, suportul perfect pentru transferul de conștiințe. Putem înțelege febrilitatea, disperarea, cu care a acționat, fără a dori răul, din fericire pentru noi…

− Ce face Yan?

− E bine. Încă încearcă să afle pe ce lume e. Mă pipăie, mă sărută…

− Te-a…? Ana avea o privire lubrică.

− Cică să facem un copil. Hi! Hi! Hi! E de-a dreptul obsedat. Eilen se culcuși mai bine în fotoliu, cu cana de cafea în mînă și deveni visătoare.

− Hai, tu… Zi-mi!  Nu mă mai fierbe, se agită Ana.

− Dacă nu l-ai lăsat, pe sărmanul de Fleming, când era și el în curaj… râse Eilen, dând capul pe spate.

*

Fleming nu realiză că a adormit.

Totul i se păru normal când se trezi într-o piațetă, un bazar oriental în care mii de negustori te îmbiau cu mărfurile lor. Trecu de la tarabă, la tarabă admirând, ba covoarele migălos lucrate, ba ceștile din porțelan fin, chinezesc, și ajunse la bucătăria în aer liber, a masterului Ho.

Mirosuri îmbietoare se distilau în aer, iar lui Fleming i se făcu o foame cumplită. Se apropie.

Aha! Exclamă master Ho. Iaca și ulcica prea plină.

De ce îmi spui așa, master? întrebă  Fleming simțind că-i ghiorțăie mațele.

− Pentru că și o picătură de-am mai turna în tine, ar curge fără să te mai ude. Ești plin, până la refuz, de… reguli, normative, indicații, proceduri, tehnici, și altele alea încât, atunci când apare ceva nou nu poți accepta decât ce e în blidul tău, refuzând, aprioric, orice altă rezolvare. Ești un om în scheme care atunci când nu identifică o nouă stare de fapt, în loc să se aplece asupra ei, să o studieze, preferă să o siluiască pentru a o încadra în setul său de reguli. 

− Viața e făcută din reguli, se burzului, Fleming. Cei care nu le respectă mor repede.  Și ar trebui să știi asta… master!

 

*

Yan tuși ușor și ciocăni cu degetul în microfonul tribunei oficiale:

− Un pic de atenție, vă rog! Așa…

Așa cum majoritate din voi cunosc, cei care știu să spună și la cei care nu știu, se auziră chicoteli în amfiteatru, Arca noastră a trecut printr-un moment de cumpănă pe care l-a depășit cu succes și, conform zicalei: Tot ceea ce nu te omoară, te întărește! pot spune că am ieșit din această nouă încercare mai puternici și mai uniți.

Am întâlnit, aici, la periferia qvadrantului gama, o formă de viață inedită: o conștiință vastă, cumva abstractă, un filozof spațial care-și pregătește discipolii și apoi îi întrupează în forme fizice care să-i ducă cunoașterea mai departe, în univers.

Dar cunoașterea intrinsecă nu este suficientă în fața schimbării, așa cum am descoperit, pe propria noastră piele, noi oamenii. Iată că schimbarea aproape a ucis această conștiință pură prin incapacitatea sa de adaptare.

Am stabilizat un spațiu virtual, inițiat, inițial, în conștiința mea de către această entitate, prin care putem comunica direct. Specialiștii noștri împreună cu cel căruia îi vom spune de acum master au efectuat o serie de simulări pentru a corecta starea de fapt.

− Eilen!

− Daaa… O situație inedită. Este clar că prima directivă, aceea de non intervenție în cursul firesc de evoluție al unei forme de viață, nu se poate aplica aici. Nu este o formă de viață în acceptul, biologic, curent, pe care l-am putea asimila și folosi în stabilirea unor marje de acțiune. Situația este univocă: dacă intervenim, subiectul supus acțiunii noastre are șanse de supraviețuire, dacă nu intervenim, va muri cu siguranță, chiar dacă asta se va întâmpla într-un interval de timp nedefinit.

Din punct de vedere antropologic, cumva pliat pe această conștiință, eu zic că se merită. Ne va fi un aliat util în viitor.

− Domnule Profesor Ionesco, vă rog:

− Am verificat calculele efectuate de soția ta, hmm, de către doamna Eilen și, cu mici corecții… ele se verifică.

Făcând o regresie am descoperit că acum aproximativ douăsprezece milioane de ani standard un vagabond stelar a capturat una din stele, cea pe care am denumit-o Amissa și care a intrat în atenția colegilor mei, buchetul solar intrând într-o stare de cvasicolaps care se va produce peste aproximativ unsprezece milioane de ani prin ciocnirea lui Heliantus 1 cu Heliantus 3. Nu se va produce o supernovă, datorită ciocnirii tangențiale, dar se va creea o nebuloasă de toată frumusețea.

− Ana!

− Deși mă declar, aici și acum, depășită de situație, am studiat aceste ființe, cărora li se spune, curent, fluturii, deși… și pot să vă comunic că au o fiziologie anaerobică, precum ființele primitive din preistoria pământului, adaptate la vid și cu o speranță de viață incertă: dacă au parte de energie și pot să înlocuiască elementele volatile pe care le consumă la deplasare, practic, sunt nemuritoare.

− Se pot înmulți? Întrebă cineva din sală.

− Nu! Sunt forma de viață finală. Doar cristalul central poate declanșa apariția de noi specimene.

− Fleming!

− Eu…

− Te rog! Ca specialist. Ești doar chimistul și exobiologul nostru.

− Mda! Presupun că toată lumea adunată aici dorește să-mi pun cenușă în cap… Ei bine, vă dezamăgesc! Am acționat în conformitate cu regulamentul navei și, de oricâte ori se va mai ivi…

− Nimeni nu-ți face nici un reproș. Vrem doar …

− Domnule comandant, vă rog! M-ați rugat să urc la tribună, bine! Vă amintesc că Dumneavoastră m-ați sculat din hibernarea în care m-a împins, cu forța, doctorița Ana, sperând să rezolv acolo unde Dumneavoastră simțeați că sunteți depășit… Să continui: Ziceam că, de oricâte ori se va mai ivi o astfel de situație, mă voi comporta la fel, căci regulile trebuiesc respectate. Regulile sunt rezultatul experienței milenare a omului în lupta lui pentru supraviețuire. Fiecare regulă care este scrisă în regulamentul de bord al acestei nave s-a născut din sacrificiul multor oameni, fiecare regulă este menită să fie o pavăză în fața imprevizibilului, iar dacă această regulă, așa cum este Ultima Directivă, cea care prevede autodistrugerea navei în caz de forță majoră, invocând aici forțe ostile care au preluat controlul navei și află locația Terrei, se dovedește a fi necesară, eu nu voi pregeta să o pun, imediat, în executare.

Reclame

Un gând despre “Arca doi-Fluturii apocalipsei3

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s