Timp de prisos II

Plec cu ea în cârcă și deschid ușa biroului cu umărul:

− Să-ndrăznească careva să intre, arunc în spate.

− Offf! Nebunule…

− Când ai să-mi faci un copil? Ești singura… tot animalul din mine răcnește că tu ești.

Se strânge ghem:

− Copii? La viața noastră? Mâine pot fi doar pulbere stelară…

− Ești a mea, gâfâi.

− N-am fost niciodată a ta.

Mă îndrept :

− Ce spui?

− Ailin. Nu te iubesc. Te respect, e drept, aproape neezitant, pot să sar în foc pentru tine, viața mea e nimic pe lângă a ta, am ordin să mă sacrific pentru ca tu să rămâi în viață, și-aș face-o, am ordin să… să-ți fiu metresă, dar… nu te iubesc.

Mă rostogolesc pe spate:

− Și ce cusur îmi găsești? Ce-are altul și n-am eu?

− Nu e nici un altul, asta sunt eu, deocamdată. Trebuie să-mi plătesc, mai întâi, niște polițe înainte să mă gândesc la copii.

Mă ridic într-un cot:

− Ești femeie. Nu mă interesează dacă ești de pe pământ, sau din cine ce hrubă cosmică. Una peste alta trebuie să faci un copil, odată-n viață, indiferent ce-a fost, sau ce va fi să vină. Și nu-i nevoie să mă iubești, e suficient să te simt, chiar și numai din doi în doi ani. Acel copil trebuie să fie al meu, simt asta în vintre, o simt cu toată ființa mea.

Îmi ia capul în brațe și începe să plângă:

– Nu putem, nu înțelegi… nu putem, niciodată nu-ți voi face rău.

*

− Bine! Dragoste cu sila… nu-i frumos.

O lovesc brusc cu degetul mijlociu în scobitura gâtului. Se moaie și o prind în brațe. O arunc pe-un umăr, e ca un fulg. Cobor în fugă, iau monoraiul … Rodica ne saltă cu excalatorul:

− Scoate tot ce găsești în ea și fă-mi legătura cu Don Profesore…

− Dihanie, cum stai cu calculele?

− Am nevoie de o unitate mai mare și-un system care să-mi algoritmizeze un vraf de integrale.

− Hai încoa, ies afară, treaba se-mpute.

− Iar?

− Tu ești mai prospătură, dar a fost liniște doi ani.

− Magnific! Doi ani!

− Viață boule, puteam să fim oale și ulcele…

− Corect. Îmi iau chiloții curați și vin.

− N-are nimica dubios pe ea. I-am îndepărtat, totuși, toate cipurile mai puțin ăla de extensie de memorie. Ce vrei să faci cu ea? Are gena.

− Știu, și scrâșnesc din dinți.

− Trebuie să dovedești, hormonul se declanșează doar atunci când toate condițiile sunt întrunite.

− Și eu ce am? Sunt fals?

− Da! Una din genele tale e clonată. Va fi recunoscută ca atare și sistemul ei imunitar va respinge ovulul fecundat. Sorry!

Don Profesore vine cu un rucsac matusalemic plin de chiloți murdari și maieuri în culori dubioase. Trece pe lângă mine fără să mă vadă bodogănind în barbă:

− Unde să găsesc o reprezentare grafică pentru idioata asta de formulă? Îl bag într-o alveolă și-l cuplez cu Vasil. Îi mai aud certându-se apoi mă apelează Rodica.

− Ailin, suntem operaționali.

− Ok! Hai, mergem pe Phobos.

Deși am ceva aterizări la activ, planul transparent pe care a aterizat Rodica încă-mi creează frisoane. Sub mine Marte se desfășoară în toată splendoarea, iar umbra soarelui taie o dungă netă de portocaliu și negru.

Cele 12 Fecioare se înclină. Mă plec și eu, un pic mai mult.

− Sunteți cele mai frumoase, trecem peste protocol?

− Doar pentru tine , omule de pe Terra, răspunde a trei de pe rândul doi. În nici un caz pentru că ai fost trimis de Consiliul Galactic.

Mă uit mai atent, iar Vasil, mereu prezent pe umărul drept, îmi șoptește, intracranial, cu vocea lui Rodica:  Încă n-are navă. E o novice, dar necazul de acu’ doi ani au obligat preotesele să o împingă în față. Aha, exclam în același mod și continui cu voce tare:

− Aud glasul tău, copilă, iar de-om împărți patul și voi fi mulțumit, Rodica ar putea să ți-l dea pe Greg, care a luptat în invazia de acum doi ani, victorios și eroic.

Se lăsă tăcere. Se consultă din priviri, iar aceiași purtătoare de cuvânt continuă:

− Deci știi de amenințare…

− De-asta sunt aici. Uniunea cu Fecioara Neprihănită mi-ar oferi posibilitatea de a sonda viitorul.

Ce bâigui? se agită Vasil, la umărul meu. Îi zic să aibă răbdare. Coborâm spre Marte. Alexandra e frumoasă, polisată, instruită , dar maleabilă. În buncărele de lângă Polul Sud am trecut prin toate stadiile seducției, iar când am avut-o, într-un singur, definitoriu impuls, mintea ei s-a deschis pentru mine.

Doar copilării. Aproape dezamăgit în actul ce devenise aproape mecanic simt totuși ceva.

Un fir, o umbra, o idee.

Mă pliez molcom, las mintea să respire, să se separe de animal, să intre în continuitate armonică cu ea, acolo…

− Da! Se arcuiește primindu-mi sămânța și se zbate, animal mic, insațiabil.

 

Mă retrag fără nici o vorbă în nava mea.

Armez toate unitățile de luptă și-l prind pe Phobos în colimator. Armamentul pe care-l am ar fi suficient pentru doi sateliți ca ăsta așa că mă duc la culcare.

− Ești apelat.

− Rodica! Nimeni nu mișcă. Care mișcă, nu mai mișcă. Ai libertate de foc direct, eu dorm.

− Dar…

− Respectă ordinele.

N-am mai dormit de mult atât. Mi-am făcut suma pentru trei ani. Calipso a lui Feon vine în viteză maximă tulburând tot cerul.

− Ce se întâmplă aici? Ai înnebunit, Ailin? Ai violat o preoteasă și acum ameninți sanctuarul cu armamentul ?

− Viol, viol, dar să știm și noi… Așa mă știi tu pe mine? Că dau iama prin haremuri când… totu-i gratis. Erați cele mai frumoase, noi vă înțămânțam și copii noștri populau planete chinuite, câți ani Feon?

− Ce vrei să zici?

− Vreau să zic că unii și-au pierdut răbdarea. Profitând de apropierea lui GN 017 au încercat să grăbească lucrurile. Profesore ai desecvențializat?

− Acum. Hopa! Nu pot să  întrerup câmpul suborgonic, căci nu pot să ajug la sursa de energie. Marte este protejat de un scut defensiv asemănător cu cel tungusc. Lucrare asgardă, mă depășește. Îmi pare rău.

Pe platforma transparentă suspendată deasupra lui Marte se produce oarece agitație. Un grup de preotese  își fac loc, violent, iar cea care le conduce ridică un sceptru de aur încrustat cu diamante și afurisește, sufocată de furie:

− Eu. Preoteasa Olis, care de 300 de ani sunt neprihănită și privesc cu scârbă actele voastre josnice, mă ridic acum și vă urgisesc așa cum ați fost blestemați de câte ori și mereu, și mereu ați reapărut, gândaci care vă înmulțiți.. Am stârpit aproape o treime din voi, acum o să vă terminăm. Să vă duceți acolo de unde nimeni nu mai iese.

*

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s