Ultima sfidare

Parisul dimineața.

Un Paris morocănos la fel ca și inspectorul Lefevre. Ploua mărunt, nori plumburii rostogoleau un vânt câinos peste oraș și mirosea deja a iarnă.

În fața aeroportului se întâlni cu Bonnard care venise cu patru agenți. Toți erau zgribuliți și aveau mutre de oameni aruncați din pat într-o cadă cu apă rece:

− Care-i treaba șefu’

Pe fața subinspectorului se citea o ușoară îngrijorare. Știa din experiență că asemenea manevre intempestive nu aduc cu ele bucurii.

− Trebuie să identificăm și să filăm patru persoane. Două vin la terminalul 1, unde-i Andre?

− Tre’ să apară din clipă în clipă…

Într-adevăr, două mașini frânară și din ele coborâră Andre Lozano cu încă patru agenți.

− Deci, tuși în barbă Lefevre, revin: trebuie să identificăm și să filăm, s-a auzit? Să filăm patru cetățeni. Doi din ei vin la terminalul 1, doi la terminalul 2. Nu te hlizi, tu vei fi la 1, Bonnard la doi. Deschideți telefoanele pe 221. Așaaa… bun . V-am transmis semnalmentele, și cursele cu care vin. Încă odată. Filaj de maximă discreție. Oamenii sunt profesioniști. Îi urmărim și eu raportez periodic domnului Comisar care va decide în consecință. Executarea!

În micuța dubiță de filaj era cald și atmosfera intimă îl făcu să se destindă. Operatorul veni cu o cafea fierbinte.

− Boierie, gemu, iar în gând: drace, o luăm de la capăt. Bien! Dă-mi toate camerele de la terminalele 1 și 2, pe căprării, de la un capăt la altul.

*

Cu cursa de Frankfurt sosi un bărbat cam la 60 de ani cu o conformație atletică. La cei aproape doi metri înălțime, călca foarte drept trădând o formație militară, iar de pe o față osoasă și imobilă doi ochi albaștri păreau a tăia în carne vie.

Nu avea drept bagaj decât o geantă mică de voiaj și străbătu terminalul hotărât, ca o persoană care cunoaște locurile. La ieșire era așteptat de o mașină pe care Lefvre o identifică rapid: mașina de protocol a hotelului Vernet.

Nu la fel au stat lucrurile cu identificarea personajului. Biletul de avion a fost intermediat pe numele Gantz Iosipf, industriaș din Ludwigshafen, fost militar de carieră, fapt atestat și de un pașaport cu același nume. La verificarea facială a imaginii obținute cu una din camerele de supraveghere, calculatorul a scos însă un sughiț și a protestat cum că așa ceva nu găsește nici în fișierele proprii, nici în cele ale Interpol.

−Mister?! Îmi plac misterele.

Timid, un soare se chinuia să destrame norii. Se făcuse zece. Toți cei patru sosiseră și adăstaseră la câte un hotel. Toți erau sub acoperire. O acoperire beton la un control de rutină, dar care scârțâia atunci când de asta se ocupa securitatea franceză. Inspectorul își frecă mâinile. Pusese câte doi agenți la fiecare hotel   și-și spuse că e timpul să aibă o discuție cu Comisarul.

*

Comisarul se foi în scaun:

− Nu cred că ar trebui…

− Nu pot să-mi desfășor munca fără a ști măcar la ce mă pot aștepta. Am oameni pe teren, răspund pentru ei, la fel ca d-voastră…

− Toți patru sunt foști combatanți în trupe de elită, spre sfârșitul activității au fost transferați la secțiile de interogatorii. Se spune că erau foarte eficienți…
Curios e că nu s-au întâlnit cu toții niciodată, dar s-au regăsit în misiuni de luptă câte doi. De exemplu: neamțul și cu englezul la asediul de la Uskrad când a fost măcelărită trupa de comando trimisă să recupereze ostaticii și apoi din nou în Afganistan la interogatoriile alea dure când cu rușii. Americanul cu rusul în Georgia s-au vânat trei zile pentru ca apoi după ce s-a făcut pacea în Abhazia tot la niște interogatorii a unor musulmani pakistanezi și tot așa, prin rotație…

− Și acum, deodată, vin toți În Paris, cu curse diferite la interval de minute… Da, curios, foarte curios.

− Mai degrabă îngrijorător. De când au fost lăsați la vatră au fost urmăriți cu mare greutate. Toți au circulat mult, iar zvonuri, doar zvonuri, spun că ar fi afiliat la niște grupări ultraradicale de dreapta cu idei revanșarde… foarte îngrijorător! Trebuie urmăriți cu perseverență și aflat ce pun la cale. Se pare că ei sunt doar vârful aisbergului pe care-l vedem noi acum.
Laefevre ridică din sprânceana dreaptă la metafora șefului său:

− Da, domnule Comisar. Să înțeleg că am acces total.

− Da, dar nu miști nimic până nu mă informezi, iar eu nu mă consult mai departe cu superiorii. Fii atent e posibil să fie și chestii politice.

− Oh, nu… not again!

Veni rândul comisarului să ridice sprânceana dreaptă.

*

− Domnilor, vă avertizez pentru ultima oară ca aceasta este încercarea supremă. Femeia care vorbea era de statură medie, anorexică, iar pe fața cadaverică plină de cicatrici vechi și tumefieri noi, doi ochi aurii aruncau sclipiri de jeratic. Dispozitivele se dezarmează automat după șase ore. Logic, dacă sunt mai mulți supraviețuitori va trebui, într-un fel sau altul, să rezolvați această problemă. Râde macabru. Fiecare are la îndemână un stilet.
Succes, Domnilor!

− Trăiască patria !

Le înmână niște formulare pe care le semnară fără ezitare.

− Acum vă rog să trecem și peste partea financiară.

După ce verifică cu degete scheletice teancurile de bani, continuă:

− Sunt montate câte 6 camere de luat vederi în unghiuri acoperitoare. Se face o transmisie online subcodată aleatoriu imposibil de decodat fără secvența de heterodinare astfel încât partenerii dumneavoastră să aibă imagini instant și să decidă în conformitate. Pregătiți? Poftiți pe aici.

*

− Ce fac? Vocea comisarului trăda o panică abia reținută.

− Sunt tot acolo. Domnule Comisar am informații privind această locație. Proprietara, o ființă ciudată, și încă trei persoane au părăsit casa acum două ore. Nu aveau decât o geantă mică de voiaj pe care am identificat-o ca fiind a neamțului. În interior mai sunt doar ei. Să-i fi omorât și jefuit? Nu prea îmi vine a crede. Se întâmplă lucruri ciudate…

− Știu. În plus, inginerii noștri au descoperit o fluctuație aleatorie provenind de la conexiunea Internet a acestei locuințe. Se pare că cineva subcodează o transmisiune online. Continuă supravegherea. Dacă până la 8 dimineața nu se mișcă nimic intrăm peste ei. Îți trimit o antitero.

*

− Da, domnule Comisar!

− Intră peste ei, acum! Distruge tot ce pare a fi echipament de transmisie. Am încercat de aici, dar au ocolit toate protocoalele de securitate.
Lefevre… să te ții tare, să te ții tare, auzi? Zi și la băieți.

*

Patru scaune fără spătar. Aliniate. Pe ele patru oameni.

Un sistem complicat de fire, scripeți și contragreutăți sunt legate de ace de pescuit prinse pe toată suprafața corpului lor. Sunt zeci, iar fiecare, pe măsură ce pielea se desprinde de pe carne, împinge câte un cui ascuțit în organele vitale.
Un crichet declanșează o lamă ascuțită care taie capul celui care se înclină în față prea mult.

Comisarul, îi dă afară pe toți. Se duce și taie conexiunea de internet. Se răsucește și privește spectacolul macabru:

În bălți de sânge zac trei capete. În al patrulea scaun, drept, cu ochii închiși și vibrând ușor, neamțul. Fâșii întregi de piele sunt smulse de pe trupul lui. Ficatul este perforat și sângerează… e pe moarte.

Inspectorul desface aparatul de tortură și-i ridică bărbia.

− De ce? De ce toate astea?

Un ochi i se deschide. Privește în jur și vede căpățânile celorlalți trei. Din fundul gâtului un gâlgâit ca de râs izbucnește:

− Am învins! Pentru că am învins!

Deutschland Über Alles !

***

Reclame

Un gând despre „Ultima sfidare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s