Linia de cale ferată a fost scoasă. Acareturile armatei au fost dărâmate, jumătate de pădure a fost defrișată și, în doi ani, s-a ridicat Combinatul de Prelucrarea Lemnului, un monstru industrial care a modelat sufrageriile românilor funcție de inspirația designerilor în mobile. Un sfert din casele noastre sunt mobilate cu recamierele, dulapurile, bibliotecile, cuierele, vitrinele și alte astea făcute din rumeguș și furnir.
Eu mi-am continuat existența sălbatecă.
Aditiv cum sunt m-am lipit repede de băieții care lucrau la atelierul mecanic ce deservea Combinatul, în paralel cu zilele când mergeam de făceam ordine în prăvălia ovreiului.
La școală nu m-au primit decât la 9 ani și jumătate pre’ când eu știam deja să citesc, dar iar o iau pe repede-nainte…
*
Dana, fata din flori a lui Ruda rămăsese în grija noastră de când cu accidentul și se făcuse o puștoaică frumoasă: Avea un păr ca o cânepă pe care oricât îl spălai tot încâlcit apărea, iar pe fața măslinie sclipeau doi ochi verzi ca două smaralde. Cu cine o făcuse Ruda rămâne un mister, dar babele din mahala îl bănuiau pe ucrainianul rătăcit pe la noi prin oraș acu’ 12 ani.
Ne jucam jocurile copilăriei, toți de-a valma pe strada de pământ, iar eu și cu Dana veneam amândoi, de mână, când ne striga bunica la masă.
Mi-era ca o soră.
Într-o zi, de după masă, o văd pe Dana cum se strecoară în fundul curții, ridică poalele fustei și-și dă drumul în tufe.
Ceva nu era în clar. Ce văzusem, văzusem, așa că după vreo trei zile mă duc la atelier. Aici băieții opinteau la un motor uriaș de pârâiau palanele și scrâșneau lanțurile:
– Fugi, Mihăiță, că de pica pe tine n-avem ce pune-n copârșeu…
Îmi plăcea să-i văd cum se opintesc, cum le joacă mușchii sub pielea acoperită de pete de ulei, să simt empatia spiritului de echipă în care fiecare are locul său și fiecare depinde unul de celălalt.
În pauza de masă, se așezară roată. Gamele rusești și nemțești umplute acum cu mâncare românească apăreau de prin desagi de țărani, iar ei înfulecau lacom.
– Cred că Dana se pișă prin chiloți, găsesc că-i momentul să expun nedumerirea mea.
Unul se îneacă profund, altul rămâne cu lingura în aer…
Pavel, ăl mai în vârstă din ei, mă ia deoparte:
– Adică cum, prin chiloți?
– Păi… am văzut-o când s-o dus în fundu’ curții… A ridicat fusta da’ nu și-o dat chiloții jos. S-o pișat prin ei și erau negri. Am văzut cu ochii mei!!!
Hăhăieli adânci, ocheade de la unu’ la altul, ce mai masculii se distrau copios.
– Mihăiță, tată,… cum să-ți zic eu… nu erau chiloți… era păr.
– Păr? Negru? Păi ce să caute păr acolo? Și negru?
– Eeee așa crește la fete, așa de la o etate, păr… Na!? Și ți-e o să-ți crească, mai încolo…
– Tot negru?
– Apăi, cum te văd… cred că mai degrabă roșcat ca la vulpi, mustăcește ăsta și toți se prăpădesc de râs.
Pauza de masă s-a terminat, iar eu am plecat cumva neclarificat
Păr? Păr ca pe cap? Ce să caute păr între picioare?
A doua zi mă duc la ovreul meu. Luam la rând toate sticlele le ștergeam de praf când prind un moment de liniște cu prăvălia goală:
– Moșe?! Ida are păr între picioare?
Ăsta scapă nu-șce pe jos. Dă roată la tejghea și se priponește în fața mea:
– Nu-i frumos să te uiți pe sub fuste la domnișoare.
– Da’ nu m-am uitat… și o iau de la capăt.
– Hmmm, Mrr, Uhhhh…
Plec la fel de neclarificat.
Acasă, zic să mă edific personal.
– Dana? Ia vin-o fă încoa! Strig cu tonul, greu, a lu’ moș Vasile.
Vine asta într-o fugă…
– Treci pe casă.
Casa propriu-zisă era acoperită cu tablă, dar bucătăria și acareturile, cu carton asfaltat.
– Facem un joc nou. Tu te întinzi pe spate cu mâinile sub cap și dormi, iar eu…
Desfă picioarele, așa! Salt fusta.
Da… dom’le. Păr. Cam rar și numa’ cârlionți și acum în bătaia soarelui numai părea așe dă negru, bătea spre cafeniu.
Bag mâna și mi-o preling în sus, în jos…
– Mă gâdili Mihai, chicotește ea și clopote grele încep a bate adânc în mine…
*
– Ce faceți voi acolo? Se rupe cartonul și-o să ne plouă-n casă…
Acu’ și-a găsit bunică-mea să iasă din casă.
Noroc că n-avea ochelarii.
***
(continuare de la Ruda)
Mihail stories 