Moartea pescarului Germ

Pluteam în două ape așteptând să se liniștească ultima furtună și, ca să aflu în treabă mai cârcheam ochiurile plasei de pescuit gândind că o să-mi trebuiască una nouă.

Într-un sfârșit apa se liniști, o privesc cum se întinde netedă și strălucitoare, sub un soare de neon, până la orizont. Arunc plasa și încep să vâslesc. Începe să mă ia cu sudori. Îmbătrânești, nici n-ai dat de două ori din vâsle și ești tot o apă… dar, totuși, ceva nu-i în regulă: se face din ce în ce mai cald.

Fuioare de abur încep să se ridice din apă și o ceață deasă se așează de nu mai văd nici capătul bărcii. O groază indescriptibilă mă cuprinde căci auzisem poveștile bătrânilor despre asemenea cataclisme globale și râsem împreună cu cei de o seamă cu mine. Se pare că un asemenea eveniment major tocmai se punea în acțiune.

O bulboană se sparse chiar lângă barcă și mă împroșcă cu aburi încinși, vâslesc în disperare, dar totul în jurul meu începe să clocotească. Barca se înmoaie, se răsucește pe o parte, iar eu sunt alunec în valurile opărite.

Mai apuc să gândesc în timp ce simțeam arsura ca a unui milion de sori: Sfârșitul, acesta e sfârșitul!

 

− Mamaaa! Mama, unde ești? Dă apa-n foc!

***

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s