După douăzeci de ani

Abia ce fusesem reactivat ca ofițer al Armatei României, după o specializare la Academie și niște examene sufocante, că am și fost trimis la o unitate militară ca inginer-locotenent la „Biroul Energetic”.

Anumite chestii se repetă obsesiv, nu știu la alții, dar la mine…

Unitatea cu pricina era gard în gard cu unitatea militară unde mi-am satisfăcut stagiul militar iar eu eram din nou singurul inginer plin din organigramă, la fel ca la biroul „Edile” de la Bârlad.

Practic, mă știam cu toți de pe acolo căci fusesem o nucă tare de se dusese buhul de mine. Dar vom reveni.

Și-n armată, ca peste tot, foncția doboară gradu’ așa că, Domnul Subinginer-Maior Panait mă ia la un „briefing tet a tet”:

− Copil! Noi, aici, în acest birou, suntem o familie. Face o pauză strategică pentru ca să mi se înșurubeze, bine, vorbele lui în cerebel și apoi continuă:

− Tot ce mișcă, ce se face, ce se spune… aici, nu iese decât cu aprobare de la mine. Clar?

− Clar, domnul Maior!

− Clar! Să trăiți, Domnul Maior!

− Am înțeles, să trăiți!

− Așa…  Trage un dosar destul de groscior:

− Ai făcut armata la ăștia, la Colonelul Anghel, indisciplină trei zile de bulău, ai adus un magnetofon în unitate și ai pus muzică imperialistă la stația unității, hă, hă! Ăsta-i maiorul Dumbravă de la CI, s-a pensionat, ridică privirea către mine, ia zi, cum a fost cu geamurile alea?

− Domnul Maior, raportez: calitate slabă, s-au spart la tăiere.

− Lasă-mă… Hai una foaie de doi pe unu juma’, dar toate patru? Ia zi. Cum a fost? Hai c-au trecut ani, vremuri și regimuri…

− Cum să fie Toa’, pardon că … Don’ Maior: La inspecția de dimineață locotenentul, adică…

− Las că știu, locotenentul tău e acum colonel la statul major aliat, s-a dus în sus, dracul… zi!

− Păi ce să zic: Nu se luase cu fata lu’ Don Gheneralul ăla de la București, cum îi zicea… Carmen, daaa rămân prins în amintiri: bună tare de tot… Normal c-a săltat!

− Că toate le știi tu, mustăcește Panait, la cestiune. Lasă-l pe gheneral

− La chestiune, oftez, a întrebat care știe să taie geamuri cu diamantul. Ăla nu, ăla nu… doar nu era să mergem la instrucție de fraieri, m-am ales eu și cu Gabriel, scuze că nu mai știu cum îl chema pe numele de familie…

− Avădanei din Suceava, mă completează căpitanul cu un ochi la dosar. Mă, se uită brusc la mine, mă da’ tu ai fost figură mare, mă. Cum dracu’ de-ai nimeri din nou aici?

− Nu știu nici eu, mâna destinului, să trăiți, da’ zău de-mi pare rău…

− Îhî! Știi tu ceva… Câte cafele dă Nes i-ai frecat CI-stului?

− Fără număr, fără număr…

− Și ce-avea dihania în magazia aia de sub scară? Toată lumea vrea să știe.

− Don’ Maior, și pe dracu’ l-avea! Toți copchii de baștani de București deschideau ușa cu capul și-apoi făceau armata pe litoral, cică în detașare, de-i vedeai doar la jurământ și lăsarea la vatră… În viața mea n-am văzut și-s umblat. Shop-urile erau mici copii.

− Las’ că nici tu nu te-ai descurcat mai rău… Ia vezi în dulap, după dosarele alea, ți s-o fi uscat gâtu’ de-atâta vorbă… adu-mi și mie un pahar.

Ion Batrânu, viitorul coleg de birou, bagă capul pe ușă:

− Nicule!

− Nu acuma că-i fac anamneza la ăsta „micu”…

− Am înțeles!

− Eeee? Better?

− Yap, să trăiți! Parfum! Busuioacă… n-am mai băut de prin facultate la Bolta Rece…

− Zi!

− Păi zic, da’ de unde?

− De la geamuri.

− Aaaa, și nu voiau să se taie deloc. Ori era sticla proastă ori diamantul nu era bun… Mult mai târziu am aflat și eu că trebuie să pui o pătură, ceva, pe dedesubt.

− Și, și? Mă ischitește și soarbe din paharul de muștar umplut acum cu busuioacă de Bohotin.

− Și ne-am enervat.

− Și, și? maiorul pare a se distra de minune.

− Am desfăcut încet și cu atenție ușa lu’ Toa Maior Dumbravă și i-am umflat o sticlă de Rom Alb de Jamaica, de-aia la trei sferturi…

− Și, și… nu mă iartă Panait.

− Ne-am îmbătat ca porcii și-am spart toate geamurile.

− Și Lentu’ ce-a zis când v-a găsit tropăind pe ele și răcnind :

Love, love me do

You know I love you…

− Asta nu prea e în clar că noi eram varză… Ceva a zis… Dar Toa’ Maior a zis că are el grijă și treaba s-a stins.

− Treaba s-a stins pentru că i-ai promis că-i automatizezi mini poligonul de instrucția tragerii.

− Da! Și ce… nu m-am achitat de sarcină?

− Ba da. Dar după ce ați plecat, la prima defecțiune nimeni nu a mai știut ce-ați făcut voi acolo… și-a rămas în paragină. Cum era cu pariurile?

− Și asta scrie acolo?

− Neee, dar mai știm și noi… Ia uite-te așa la mine? Eu eram sublocotenent pe vremea aia, abia venisem, ca tine-acuma. M-ai taxat de trei sute de lei!

− Eu? Oops! ronțăi pe dinăuntru: Încotro bate Don Maior? Ia fii atent… Nihăiță!

− Tu și cu șmecheria ta că mult ne-a trebuit să ne prindem.

− Ce șmecherie?

− Lasă vrăjelile. La toți puneai sub ban numai plastilină verde, la culoare cu poligonul, numa’ la tine plastilină roșie. Luai linia de ochire pe plastilină și sărea banul cât colo, iar noi ne chinuiam să vedem un ban în dungă, mai și sclipea de la neoane…

− Da’ cine s-a prins de mi-a înlocuit plastilina cu chit de geamuri?

− Eu! N-aveai ochi pentru mine, te trăgeai de bârneț cu maiori și lent-colonei… mai era oleacă și se transforma toată unitatea în tripou!

Iaca cum te urmăresc, dom’le , greșealele trecutului, unde nici nu te-aștepți…

Se făcu liniște. Maiorul mai dădu o pagină în dosarul cel stufos și eu am o tresărire pe coloana vertebrală, care să mai fie acum?

− Așaaa! I-ai furat marmelada și pesmeții lui Fish de-a stat ăla o săptămână la arestul garnizoanei , daaa…, mai răsfoiește și marmita pentru lapte și ați făcut în ea cidru din marmeladă și merele furate de la CAP… ia zi cum de-a căzut Vasiliu în Căcaina.

− Da’ n-am nici o vină…

− Nu se contește; aici ești trecut, silabisește: instigator la acte nejustificate, zi!

− Păi… Eram într-o aplicație tactică. Plutoanele unu și doi atacau pe malul Milcovului iar noi, trei și patru, trebuia să le cădem, prin învăluire, în spate, forțând Căcaina. Când am ajuns la Căcaina era înghețată și galben portocalie de la dejecțiile de la abatorul de porci.

Locotenentul a ordonat să facem cale întoarsă  și să trecem pe la podul dezafectat, dar într-o situație reală ar fi fost măcel căci nu cred că Locotenentul Chiper era așa de prost încât să nu pună o mitralieră de companie pe malul podului.

Ne-am certat și am început să traversez eu Căcaina ca să-i arăt că ne ține.

Călcam precum pe un câmp de mine. Gheața doar să fi avut 15 centimetri și se unduia sub greutatea mea. 10 metri în care am făcut fleașcă căciula. Când am ajuns pe celălalt mal am semnalizat cu aburi.

Locotenentul nu putea ignora provocarea doar că el era ceva mai greu ca mine și cu o călcătură mai aspră. Cam pe la jumate, podul de gheață s-a spart și, apa l-a luat.

Am sărit imediat după el și l-am apucat de gulerul mantalei. L-am tras la mal și-apoi ne-am dus la abator. Ne-au dezbrăcat ăia ne-au frecat cu oțet că puțeam de-ți venea să-ți borăști mațele și-apoi au sunat la unitate.

− Cumva i-ai salvat viața.

− Se poate spune și așa. Când l-am văzut că holbează ochii și începe să dea necontrolat din mâini am priceput că ceva nu-i bine. Mai târziu am aflat că nu știa să înoate.

Am rămas pe gânduri cu privirea înăuntru: El speriat, furios, cu apa curgând șiroaie de pe el, eu murat din cap până-n picioare:

− Tovarășul Locotenent, trebuie să mergem imediat la abator, o să înghețăm în 15 minute. Gheața care pârâia pe pantaloni și se desprindea în șuvițe, căldura falsă care se aduna în mine și peste toate, duhoarea de mortăciune… brrr! Mă cutremur.

− Hai, mai pune un pahar, dar numai pe jumate. Acuș mergem la masă. Apropo: Fish e acum la Mălina, plutonier adjutant… ai să te găsești cu el cât de curând…

− Mi s-a aplecat de la atâta marmeladă…

− Hă! Mai răsfoiește, trecem peste forțarea Siretului că-i mai traumatică, așe…  Cu ceangăii de i-ai scos la jurământ… și-apoi ai îmbolnăvit două plutoane cu palincă de găinaț…

− Eu? Bulibașa. Și cine i-a pus să bea ca porcii, eu n-am avut nici pe dracu, mă enervez la amintire: Don Sărjent, pupați-aș mâinile, dă-le o învoire la băieții mei să ne bucurăm și noi că cine știe când îi mai văd… Ia de colea, palincă de gutui, de să mă pomenești…

Se uită la mine cercetător:

Dar te-ai și sacrificat pentru el…

− Pentru cine? mă ia întrebarea parșivă, prin surprindere.

− Pentru Vasiliu.

− Eu? Mă înec cu paharul de vin. Când?

Citește din dosar:

− La aplicația tactică: „…ambuscada, inamicul s-a camuflat într-un tub „premo” ce traversa șosea. Avangarda nu a descoperit amplasamentul și cele două plutoane au trecut peste dispozitivul inamic. Ariergarda din care făcea parte Locotenentul Vasiliu, sergentul Mihail și soldatul Doruș au fost surprinși de o desfășurare de forțe constând într-o mitralieră de companie pe afet care a deschis focul asupra lor. Sergentul Mihail s-a aruncat asupra Locotentului Vasiliu, acesta putând apoi să regrupeze cele două plutoane cu pierderi reduse

− Eeee. Am acționat instinctiv. Când am întors capul, dracii ăia de la unu și doi tocmai puneau „Cățeaua” pe afet. Erau pregătiți, futu-i în gură. Dihania mă țintea direct pe mine, am văzut flacăra de la gura țevii, și-a dracului să fiu, dacă ar fi fost pe bune… aproape că am simțit cum sunt lovit de glonț și-apoi am văzut o rotație mică, îl țintea pe locotenent. Dacă decapita formația ar fi fost un măcel. Doar locotenentul ar fi fost în stare, prin ordine scurte, precise și clare să-i regrupeze… ce voiați să fac, m-am aruncat peste locotenent și l-am trântit în șanț. Oricine făcea la fel.

− Da. Dar nu oricine dă cu sticla de țuică bătrână în cap la „terorist”. Asta cum a mai fost că aici, bate cu dosul palmei în dosar, e cam subțire.

− Șefu’, asta nu-i pentru urechile orișicui… sorry!

− Ia nu-mi zice așa, e vulgar, și am o zguduire pe șira spinării amintindu-mi de prinț. Mai pune-ți un pahar și zi!

− Mai știți tragerea de noapte? Când am montat LED-uri la cătări?

− Da. Țipa Colonelul din turn: Păstrați aliniamentul de tragere. Nu mai trageți intercalat! Șuierau trasoarele în zigzag ceva de speriat.

− Daaa! Nu iertam nici o țintă, indiferent că era pe aliniamentul nostru sau pe la vecini… a dracului trasoare, ne-au dat de gol. Din partea plutoanelor trei și patru am tras doar eu și cu locotenentul, de la unu și doi lentu’ Chiper, cu Gabi. Am tras până s-au topit LED-urile și se vedeau țevile roșii în noapte. Armele alea au fost numa’ bune de dat la topit. Eeee, când să ies din tranșee, după trei ore de stat acolo, am descoperit că bocancii mi-au înghețat în pământ.

M-au desfăcut cu baionetele și m-au trimis la infirmerie.

Am și-acuma degerătura și o entorsă, de cum m-am smucit, la piciorul drept.

În infirmerie peste cine dau… Peste Căsuță vecin de prin ce stăteam în mahala, înainte să ne mute la bloc, care era cu un an mai mare ca mine și-n vârstă, și-n prostii. Fusese trimis la noi la construcții − cu plutonul disciplinar, îl rupsese de tot pe un sergent care se tot dădea rotund − și-acu’ la infirmerie, îi căzuse o tavă de mortar peste picioare.

„- Băi Mihaile! Azi îi ziua mea, ceara mă-sii și eu stau la infirmerie, cu oasele umflate…  Fac cinste la toată lumea.

– Ce-ai de gând?

– Iaca, atâția bani am, îmi dă două sute de lei, iei și tu ce-oi găsi dai musai să mă-mbăt!”

După masa de prânz, aștept să se facă schimbul și-o iau, încet, șontâc, șontâc.

O iau metodic: Trec pe la poartă, pe la gardă  „Care mai puneți ceva aveți room-service”.

La punctul doi, soldatul îmi ridică plasa de sârmă și mă rostogolesc, greoi peste gardul din panouri prefabricate.

O tai cu autobuzul în oraș. Urc târâș, piciorul mă durea din ce în ce mai tare, la etajul unu, sun!

– Ești singură?

– Da. Îmi sare-n brațe. Dar acuș o să vină tata de la Regiment.

Oblojit la inimă mă întorc spre unitate. Intru în alimentara, o iau printre rafturi. Cu ce să-mbeți o gașcă de golani? Cu Cotnari de trei sferturi la 42 de lei sticla?

Pe niște rafturi joase văd niște sticle galbene. Mă aplec și extrag una: Țuică bătrână, 18,5 lei.

Hopa!

Lichidul din interior e auriu și lasă marisme mai ceva decât „Ochii lui Dobrin”.

Înfulec 5 sticle și mă așez la terasă să se întunece.

La gard, nimeni.

Leg șfoara de gard, escaladez greoi și intru. Nu mă bag în seamă ( s-o fi dus să se pișe...), trag sacoșa și mă orientez.

Când trec de comandament văd întuneric la OS, „Mă să fie...”

La pavilion iar întuneric.

Un fior de adrenalină îmi zgâlțâie coloana cervicală.

Las sacoșa în urnă (urna care de aniversări era cu focul veșnic) și, cu o sticlă, bine cumpănită în mână ridic treptele.

Văd o umbră și nu ezit. Sticla pornește și se sparge în zgomot de țăndări pe scăfârlia umbrei.

− Ha! Ha! Ha! Și?

− … și, am răcnit ca din gură de șarpe: Căsuță! Mă! Ne fură steagul!

Le spuneau „Fantomele” intrau nevăzuți, neauziți, imobilizau ofițerii de serviciu, plantoanele și furau steagul de luptă al unității. Nu era de joacă, se desființa unitatea, eram umiliți și împrăștiați în cele patru zări.

Au ieșit ăia din infirmerie cu ce apucaseră în mâini, care mai de care, șontâc, rupți, vai de steaua lor… ăștia erau trei.

Au început să iasă și soldații în izmene…

Unu’ de l-am prins eu, și-încă doi de n-au apucat să sară gardul.

− Scrie aici că ai fost decorat cu Steaua de Merit Militar a RSR, clasa a III-a, pentru eroism.

− Scrie…

− Nicu! Bătrânu, viitorul meu coleg, bagă iar capul pe ușă: Ăia nu mai așteaptă…

− Și ce? Să plece. Eu, acum, merg la Comandat, să-l prezint pe viitorul tău coleg. Strângeți-vă mâinile. Dacă n-au răbdare un sfert de ceas și n-au nevoie de bani… să plece! Ia! Ia chiar dă-le papucii. Ce-i asta? Ceva pute în Danemarca, ce-i graba asta? E suspect. Fă-le vânt! Mai are balta pește, eee!

Intrăm în birou la comandantul unității:

− Domnul Comandant, noul nostru inginer la „Energetic”. Hai, mă!

− Am onoarea să mă prezint…

 Ceva, undeva… adânc, se răzbună.

Colonelul se uită la mine, eu la el și bâigui:

− Nu cumva?…

Panait râde mai să se rupă ceva în el iar colonelul mustăcește:

− Ba da! Eu eram „spionul” care a încercat să fure drapelul unității. Pe atunci eram locotenent în cadrul unității speciale „Fantomele” care verifica starea de luptă a unităților militare. Mie mi-ai dat cu sticla în cap, de mai put și acum, după douăzeci de ani, a rachiu prost!

− Oops! Mică-i lumea asta, frate!!!

                                                     

                                                                          ***

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s