Arta compromisului

− Cât mă face, coane Nhihăiță?

− Optzeci de marțafoi așa, pentru tine, că te cunosc!

− Văleu! Da’ ce-o avut?

− Ce-o avut te-ar fi costat vreo trej’dă lei dacă-l aduceai la mine din prima. Așa, dacă l-ai dus la Gigi de la sculărie de-o face pe electronistul amator, te costă opt bastoane.

− Și zici că mai tare a stricat?

− E adeptul dictonului: nu dispera, ia un ciocan mai mare…

− Ia, dă-l încoace să mă duc la el…

− Eu ți-l dau. Scot de-l fac cum era și poți să mergi sănătos, da’n te costă un Bălcescu nou!

− Văleu! Da’ di și?

− Apăi, de coane, de! Munca mea plus… daune morale.

− Eu îl iau și-ți dau banii după ce mă rezolv cu Gigi.

− Dacă pui mâna înainte să decartezi lozu’… vezi bâta aia de baseball? Sare singură din cui. Să nu spui că nu ți-am zis!

− Văleu! Că n-o scot la capăt cu tine…

− Vecini, vecini, da’ brânza-i pe bani că vin vremuri căcăcioase!

Scoate, cu o mână tremurândă, portofelul și-mi numără, aproape plângând, 80 de lei:

− Nu mi-a mai rămas nici de-o bere, se vaită amarnic.

− Hai că te servesc eu cu o cană cu bere că, ș-așa tre’ udată lucrarea…

Bea două căni mari și se mai înviorează. Îl conduc la ușă și arăt cu dejtu’ spre ciomagul pus, strategic, într-un colț:

− Dacă vrai, ți-l împrumut pe Scărchinici cât să faci negocierea cu Gigi mai flexibilă. Dar l-aduci înapoi că, ți-am zis, frate-su’ mai mare sare singur din cui!

                                                 ***

 

Reclame

Un gând despre „Arta compromisului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s