Arca doi-Mim 3

− Domnule Comandant. Pe lângă specializarea de anatomie patologică am făcut și un curs de traseologie criminalistică și am o trusă completă… Poate aș putea fi de folos.

Yan se întoarse către Cora. Medită ceva timp apoi privi către Ivan:

− Un fir de păr… ai înțeles? Că te leg de-o rachetă de-a ta și te trimit direct pe Pământ.

− Înțeles, Domnule Comandant!

Atențiune! La ora 20 tot personalul să se afle în cala navetelor. Ne vom lua adio de la colegul nostru Cloud Isvan.

*

Cora mai privi odată fotografiile de la locul tragediei. Simțea că ceva îi scapă și nu reaușea să priceapă. Pe când era să le ia din nou la puricat fu chemată la ceremonia de adio.

În hangarul navetelor începură să se adune cei peste 600 de cosmonauți de pe tura lui Yan. Se strângeau , cumva stingheri, pe bisericuțe, și discutau aproape în șoaptă:

− Nu poți crede ce feste îți poate juca un creier bulversat,  grăi un tânăr cu ecuson de tehnician mecanic. Continuă la întrebarea tăcută pe care i-o adresă o domnișoară minionă de la robiți: aș putea să jur că l-am văzut pe Cloud pe culoar acum vreo trei ore. A trecut pe lângă mine de parcă nu ne cunoșteam, și eu eram cam distrat… până ce m-am dumirit dispăruse. Am alergat în urma lui, nimeni. Dispăruse. M-a luat cu frig, bârrr, weird! Și acum simt că mă ia cu transpirații.

Sună fluierul itendentului și se grăbiră fiecare către locul de adunare a compartimentul lui.

Cora se întoarse răvășită de la ceremonie. Nu putu să mănânce așa că-și comandă un ceai și-l sorbea atentă să nu se frigă.

Brusc, puse cana pe marginea biroului, și se năpusti la fotografii: Desigur, cum de n-am realizat din prima? Se uită la ceas. Trecut de 10 seara. Mâine… Cumva mai liniștită se culcuși în cușetă și adormi un somn plin de vise tulburi.

Mim se simțea umilit. Se plimba prin această imensă navă spațială de mai bine de 4 ore și se părea că a văzut mai nimic.

Își blestemă strămoșii care nu fuseseră în stare de o asemenea realizare fără a ști că ar fi fost aproape imposibil. Micul buchet stelar se afla la marginea spiralei gama, iar distanțele până la următorea concentrare stelală erau uriașe. Ar fi fost nevoie de un salt brusc în tehnologie pentru a se ajunge la călătorii interstelare, dar acesta nu venise iar strămoșii lui abandonaseră. Societatea deveni suficientă și se stinse acum mai bine jumătate de mileniu. Doar câțiva reprezentanți sălbăticiți mai supraviețuiră, iar egoismul necesar vieții îi îndepărtaseră și mai mult încât nu ar fi ezitat o secundă să-și omoare și să-și sugă de energia vitală pe vreun imprudent tovarăș.

Un lift îl duse pe o estradă, iar de acolo văzu o priveliște care aproape-l paraliză: O lume, o lume în miniatură se deschidea în fața ochilor. Puținele înformații pe care le smulsese de la prima lui victimă îi spuseră că așa arată planeta de pe care veneau acești oameni. Scrâșni cu ciudă din măsele: ei aveau totul, iar el nimic. Se îndreptă de spate și luă brusc o hotărâre:

Va cuceri această navă apoi îi va aduce cumva pe ultimii tovarăși și vor pleca să-și găsească și ei o casă. Mai frumoasă decât imitația asta.

Dar pentru asta trebuia mai întâi să ucidă.

Se întoarse pe vârfuri și intră, hotărât, în lift.

 

Dimineață Cora se sculă cu niște presimțiri sumbre. Sună la secretariatul comandantului și-și programă o întrevedere pentru ora zece, apoi îl sună pe Ivan:

− Ivan… cred că am făcut o descoperire care ne întoarce toate concluziile pe dos. Am stabilit o întâlnire la Domnul Comandant și cred că trebuie să anulăm expediția de azi.

− De ce? Adică… domnișoarăăăă, nu-mi impui mie… adică de ce?

− Nu pot să vorbesc pe intercom, ne găsim la domnul comandant.

− Domnișoarăăă, nu pot admite așa ceva. Vă rog să vă clarificați poziția! Consider că acest mod de abordare…

Cora apăsă butonul care închise intercomul și se întoarse lent. Din ușă o privea Cloud Isvan.

Se priviră estimându-se reciproc. După secunda de tăcere el vorbi:

− Inteligent, dar nu știi decât o câtime din posibilitățile mele. Uite!

Cora se apucă ce cap: miriade de imagini se înghesuiau să intre și simți că-i pocnește capul. Făcu pauza cortico-talamică și lăsă informația să se scurgă într-o zonă goală din creier pe care o ecrană imediat.

− Asta-i ceva nou. În acest trup nu am găsit o astfel de aplicație…

− Pentru că nu suntem la fel. Avem multe abilități și o tehnologie superioară celei a strămoșilor tăi. De ce nu te predai. Putem înțelege. A fost o eroare, un Close Encounters of the Third Kind ratată. Nu vei fi judecat dacă cooperezi…

− Cooperare… Să devin cobaiul vostru…

− De fapt ai venit la mine ca să negociezi, nu? Altfel eram moartă de mult și sosia mea se ducea la întâlnirea cu Comandantul, puteai să-l omori, puteai să preiei comanda navei așa cum văd în mintea ta că intenționai. Ce te oprește?

− Am intrat în dormitoarele voastre, am încercat să ucid cu sânge rece, dar gândurile… gândurile lor, gândurile voastre… Habar nu aveți! Nu știți nimic. Sunteți așa de neajutorați, atât de… moi, și totuși atâta putere, vise, idealuri, speranțe… dorinți. Apoi te-am auzit. Logica ta impecabilă, dar și o răceală a sufletului care-ți permite să fii detașată, să-ți diseci propii semeni fără remușcări, doar în numele unei idei. Asta ne-a apropiat. Te-am căutat. Nu am venit aici ca să te omor. Am venit ca să implor milă

*

− Nu doresc decât ca planeta mea să renască… oooo, am avut o civilizație fabuloasă, pașnică… decadentă… doar atât vreau. Promite-mi! Spune că vei face tot ce poți… spuneeee.

Ușa se dădu de perete și Ivan năvăli înăuntru.

Lovitura de plasmă atinse picioarele lui Cloud. Acesta se răsuci și transformarea începu: o gură imensă dantelată cu dinți mici care luă locul capului lui Cloud iar apoi… Ivan trase a doua oară.

Din fundul acelui gâtlej se auzi:

− Promite-mi!

− Promit ! zise Cora!

Ivan trase încă o dată și încă odată, spasmotic. Cora își puse mâna pe brațul lui și-l aplecă:

− A murit, Ivan. A murit.

L-ai omorât.

*

− Musai să aflăm cum reușesc reconfigurarea moleculară. Prioritate zero, am trimis informare și pe Pământ.

Cora se ridică în picioare:

− Poate nu ați citit atent raportul meu. Vă readuc la cunoștiință că acum toți cetățenii acestei planete au cunoștiință de noi. Orice act împotriva lor este agresiune, pedepsită conform cu codul etic al Terrei.

− Ne-a omorât un om, sări Ivan

− Poate nu-ți mai aduci aminte ce ai făcut în cabina mea…

− Te apăram, se sufocă Ivan.

− Încetați! Fiecare are drept de viață și de moarte. Istoria trebuie să-și urmeze cursul. Am primit prin subeter o informare de pe Terra. Ana. Mi-l pui în formol și-l lași pe orbită. Vor veni alții…

− Dar i-am promis, se tângui Cora.

− Ce i-ai promis?

− I-am promis că o să-i facem o casă ca a noastră.

− Promisiunea rămâne valabilă, rânji Ana. Deja am lansat 14 containere cu ”pițigoi”. Cam în 10 ani lucrurile se vor schimba pe aici…

− Vă jucați cu focul. Sunt inteligenți… erau pe când noi eram dinozauri… e o greșeală.

− Cora! Vrea cineva să o conducă pe domnișoara patolog …Ana!

 

Fleming avea o mutră de ornitoring în putrefacție:

− Cine-n p..a mea m-a sculat iar?

− Eu, îi șopti fin la ureche Vasile. Iar când ai să citești dosărelul ăsta ai să mă pupi și-n cur.

− ?

− Am aranjat cu Petre să mai stăm vreo două-trei săptămâni pe aici, tocmai ce i s-au înfundat niște jigloare la reactorul trei. Scoală, nu dormi pe tine, și ia legătura cu fetița asta: Cora!

*

Reclame

Un gând despre “Arca doi-Mim 3

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s