Pantera neagră III

Râde gâlgâit și pleacă. Îi urmăresc siderat mersul: o translare făcută pe cele șase tentacule, atât de fină și rapidă încât pare că plutește la câțiva centimetri de podea.

În ușă se întoarce:

− Șoptești în dreptul lui: Violeta  eu voi înțelege și voi veni cât de repede pot. Rămâi cu bine!

Aștept să aud lătratul câinilor care îmi indică că a ieșit pe poartă și apoi scriu câteva rânduri pe o foaie de hârtie. Mă duc în bucătărie. Vasil stă într-o vază arătând ca o inofensivă nucă de cocos. Baleiază rapid cele scrise și dispare, plutind silențios, către baza noastră operațională. Cam la două ore apar doi tehnicieni de la Consiliul Galactic. Sporovăim vrute și nevrute în timp ce specialiștii examinează cu tot felul de dispozitive chestia de pe degetul meu. Unul din ei pleacă și mă apuc să joc table cu celălalt.

După alte două ore pe mine mă încercă o durere de cap căci în ciuda implantului meu asgard tipul are un noroc fenomenal. Mă omoară cu dublele și-mi ia linie după linie. Apare, salvator, operatorul și-mi face semn să bag mâna într-un fel de cutie lunguiață. Simt o durere ascuțită și-apoi mi se spune să scot mâna.

− Acum putem vorbi liber. I-am făcut o legendă pentru două săptămâni. Activități curente: acasă, la birou… am scos de prin înregistrările mai vechi.

− Ce-i drăcovenia?

− O sculă foarte dichită. Un procesor molecular cu un transmițător în subeter. Ai fi fost monitorizat secundă cu secundă. Cum te-ai procopsit cu el?

− Nu ține de competența ta. Transmițătorul nostru mai este activ?

− Unde l-ai plantat?

− În fundul unui buzunăraș din centura ei operativă. Tocmai în fund.

Individul moșmondește la alte două aparate, unul asemănător unui osciloscop digital, apoi exclamă:

− Da! L-am prins! Se îndepărtează rapid de noi. Din păcate acest model e doar cu GPS, n-avem sunet și imagine.

− Și n-a pățit cam ce-a pățit ăsta al ei? Tresare și butonează cu înfrigurare pe o tastatură:

− Se pare că nu. Al nostru e cu self control. Dacă simte chiar și-o aripă de fluture, ne anunță…

− Așa să fie. Cam pe unde-i nava lor?

− Ce navă? Aaaa… Nu ține de competența mea, mă contrează rânjind. Contactează-ți superiorii.

Băieții pleacă, iar mie ceva nu-mi dă pace. Îl sun pe Don Profesor:

− Dihanie! Unde ești?

− Acasă.

− Ia spune-mi tu așa discret ca-ntre bărbați dacă ți-a intrat cineva pe sub piele zilele astea. O aventură de-o noapte ceva… dar mai criptat așa, hai că te-ai citit.

− Nu Mihăiță. N-am mai tras la loz în plic de vreo două luni.

− Ia ieși oleacă pe-afară s-avem o vorbă. Nu pot acum… Dar ce s-a întâmplat?

− Unde ești?

− În cel mai sigur loc. Pe budă.

Mă umflă râsul:

− Mă! Ia zi-mi tu mie, că le ai cu matematicile speciale, cam care-ar fi probabilitatea ca din patru-cinci miliarde cât am rămas, un extraterestru să nimerească taman peste mine, Ailin.

− N-am ce calcula că dă cu virgule… Ce extraterestru?

Îl pun în temă.

− Interesant. Foarte interesant! Cineva și-a dorit cu tot dinadinsul materialul tău genetic. Ce să zic: interesantă punere în operă…

− Ș-altă dată, cu plăcere, rânjesc, iar amintirea îmbrățișării mătăsoase a lui Violetei mă înfioară din nou.

− Dar n-ai luat în calcul un aspect. Cum a știut că vei merge taman duminică la Grădina Zoologică?

− Ba am luat în calcul, filozofie. De-aia te-am scos din casă că știu că ai prostul obicei de bâigui de unul singur. Rămâi pe budă. Or să vină niște băieți de la tehnic să-ți purice casa.

Sun la Secție:

− E mai groasă decât credeam, Vasiliule… Totul cusut cu ață albă: ți-am zis că Pelerinii înainte de a dispărea, au făcut curățenie prin galaxie lăsând ca specie dominantă pe Homo sapiens, ori ET-ul nostru aparține unei specii de felină fostă acvatică. Cică-i studentă și într-un tur al galaxiei, ori nici nu s-a pomenit de așa ceva. Asta nu-i de pe aici, de pe la noi…

− Da. Ai dreptate. O monitorizăm discret.

− Ce mă deranjează cel mai mult e cvasisimultaneitatea cu actul capturării stăpânilor. Se pare că Scrumbie a zgândărit rahatul  adânc de tot. Adu un distrugător. Cel mai rapid din flotă și cu scanerele cele mai sensibile. Să stea camuflat în coasta ei la distanță de atac. Dacă vor să fugă să-i captureze cu orice preț. Nu mă interesează de alții, dar pe ea o vreau vie și nevătămată că altfel vom discuta personal.

Ahh! Violeta tu și tentaculele tale… Cine ești tu fată și cu ce gânduri pe la noi în ogradă?

***

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s