Leit poleită

Ce ți-e și cu visele-astea, bre…

Azi noapte numai ce-am dansat cu o fătucă cu mutră impertinentă și vino-ncoa’. Mă salt din pat și-mi zic: Mă, ai mai văzut-o undeva… sigur ai mai văzut-o.

Numai bine-mi beau cafeaua că Țîr-țîr! la ușă.

Să m-apuce pandaliile: fata din vis.

Îmi mușc limba de două ori, iar fătuca mi-arată un foehn. O trimisese fata lui Cristi.

Mi se dezcleștează cerebelu’.

Iau dihania, o sușesc pe toate părțile, ochii îmi tot fugeau la fătucă…

Asta se citește și dă să tragă de fustă, da’ atâta era, doar cât să nu se vadă chiloții. Și, uite-așa, cu chiu cu vai, i-am reparat feonul, i-am luat o plată simbolică (că de… e amica fetei vecinului meu) și-am respirat amândoi mai în tihnă.

Acuma o aștept pe Cristina (Cristi ori nu prea a avut inspirație, ori era mut de beat și-a arătat bolentinul). Sigur o să-mi povestească.

Parc-aud: Ce m-ai trimis la satirul ăla bătrân? Avea niște ochi ca niște ventuze, acasă m-am dus de-am făcut un duș, dar privirea aia…

De unde să știe ea ce-a făcut azi noapte prin visele mele…