În România, tradiţia păcălelilor de 1 aprilie începe în 1919, odată cu adoptarea calendarului Gregorian. Dar obiceiul este mult mai vechi: romanii serbau, începând cu 25 martie, Hilaria – echinocţiul de primăvară şi renaşterea naturii. Păcălelile trebuie făcute doar până la ora 12, la prânz. Dacă sunt făcute mai târziu, nu mai sunt de bun augur. Acelaşi lucru este valabil, se pare, şi pentru jocurile de noroc…fiindcă norocul nu le va surâde astăzi amatorilor, ba dimpotrivă.
   Pentru cei care sunt puşi pe şotii, iată câteva farse culese de pe net:

– Cât timp vă aflaţi la cumpărături, lipeşte-i prietenului tău pe spate o bandă anti-furt. În momentul în care va încerca să iasă din magazin se va declanşa alarma.

– Dacă ai timp şi un prieten care ştii că are simţul umorului, înveleşte-i maşina cu ziare sau hârtie igienică. Poţi să faci asta şi în timpul zilei, chiar dacă sunt trecători. Toţi vor râde de ceea ce aveţi de gând să faceţi.

– Pe 1 Aprilie poţi să bagi în cutia poştală a prietenilor o scrisoare făcută frumos (ştampilată) prin care să-i anunţaţi că vor fi deconectaţi de la reţeaua electrică pentru reparaţii timp de 2-3 luni.

– Dacă te afli la muncă, ori la şcoală, cumpăra o pungă de chipsuri cât mai mare, de preferat dintre cele mai scumpe, toarnă piper măcinat peste chipsuri şi agită punga astfel încât să nu verşi conţinutul. Mergi la colegii de serviciu sau de clasă şi serveşte-i insistent. Garantat nu vor refuza.

– O farsă pentru prietenii cu maşina este să scoţi la imprimantă “DE VÂNZARE” pe o foaie, adaugi numărul de telefon al “victimei” şi fixezi hârtia pe parbriz cu ajutorul ştergătoarelor. Mai comic ar fi să o pui anunţul pe altă maşină, de preferat una care să stea mai tot timpul în parcare. Dacă vrei să fie sunat des, alege o maşină de fiţe şi scrie pe foaie un preţ foarte mic.

– Pentru fete: cumpăraţi o pereche de chiloţi de damă şi ascundeţi-o în maşina iubitului, buzunarul lui de la haină – undeva unde puteţi să o găsiţi mai târziu, acasă sau la serviciu între prieteni, şi să-i faceţi scandal.

– O păcăleală mai veche, dar care merge tot timpul, este să schimbi zahărul cu sarea.

– Furişează-te seara în camera părinţilor sau a fraţilor şi fixează alarma ceasului cât mai devreme.

– În timp ce doarme cineva pune într-o farfurie mai multe hârtii, du-te în faţa lui, dă-le foc şi strigă tare după ajutor. Cu siguranţă va fii o păcăleală pe care nu o va uita prea uşor!

– Pentru colegii de şcoală o farsă veche dar mereu de efect este lipirea unei fise sau a unei bancnote pe jos la intrarea în clasă! O să fii surprins câţi se vor apleca să o ridice!

– Farsa pentru patronul unui magazin! Lipiţi un afiş pe uşa unui magazin în care să precizaţi: reduceri de 70% pentru primii 200 clienţi în ziua respectivă (se lipeşte noaptea şi magazinul să aibă program după ora 8 sau chiar 9, să fie timp să facă lumea coadă).

   Acesta este un mic „bagaj” de farse şi păcăleli, însă suntem siguri că imaginaţia voastră nu are limite…Aviz amatorilor, nici a celorlalţi!

   Ai grijă cui vrei să-i faci farse!

   În cazul în care te-ai gândit la o farsă mai dură, cum ar fii să spui unei persoane ca cineva apropiat lui s-a îmbolnăvit, ai grijă să eviţi persoanele în vârstă sau pe cele care au probleme cardiace.

   La şcoală, ai grijă cui te gândeşti să-i faci faci păcăleli! Sunt foarte multe persoane care nu gusta glumele şi care ar putea reacţiona urât. Nu face farse colegilor care ştii că au probleme de sănătate sau care nu ştiu de „glumă”. Rişti să te spună profesorilor sau chiar părinţilor!

   În privinţa profesorilor, încearcă să nu faci glume prea nesărate sau care ar putea să-i facă să se simtă ofensaţi. Cel mai important este să faci farse doar profesorilor care ştii că nu s-ar supăra! Pentru o păcăleală nu merită să rişti să-ţi pună un 3 sau chiar să-ţi scadă nota la purtare

   Când eşti acasă, lucrurile sunt clare! Atâta timp cât nu o să exegerezi, toţi o să se amuze copios la farsele tale! Încearcă totuşi să eviţi persoanele „supărăcioase” sau pe cele care au probleme de sănătate!

 

   Iată și câteva din cele mai tari șotii internaționale:

1. În 1957 reputatul post de televiziune britanic BBC a difuzat un reportaj detaliat despre recolta foarte bună de spaghetti din livezile de arbori de spaghetti din Elvetia. Reportajul a avut un succes uriaș, sute de telespectatori au sunat la redacție întrebând cum ar putea obține și ei un copac de spaghetti să-l planteze în curte.
2. În 1962, la postul național de televiziune suedez, doi fizicieni au explicat audienței cum își pot face singuri televizoare în culori dacă întind un ciorap de damă, de nailon, peste ecran. Ei au descris în termeni științifici cum are loc refractia luminii in fibrele de nailon, exact ca-n tubul catolic al televizoarelor în culori. A urmat un val de reclamații furioase din partea telespectatorilor dezamăgiți că metoda n-a functionat.
3. În 1976, un reputat astronom britanic a explicat la Radio BBC 2 că, din cauza unei alinieri istorice între planetele Pluto, Jupiter și Terra, gravitatia pe pământ urmează să fie redusă în mod semnificativ. Astronomul le-a cerut ascultătorilor ca fix la 9:47 să sară ca să experimenteze imponderabilitatea la ei acasa. Liniile telefonice s-au umplut ulterior de ascultatori care au descris convingator ca au simtit reducerea gravitatiei exact la ora precizata.
4. În 1998, lanțul american de fast-food Burger King a publicat reclame în toate marile ziare pentru a anunța că a pus în vânzare hamburgerul pentru stângaci, în care toate ingredientele și condimentele sunt rotite cu 180°, astfel încât se poată bucura de ele în mod corect și stângacii. S-au format cozi mari. Clienții voiau să se asigure că primesc hamburgerul corect și că nu se încurcă comanda lor – hamburgeri pentru stângaci livrat dreptacilor.
5. Tot în 1998, într-un jurnal științific din statul american Alabama a apărut un articol în care se relata că Parlamentul urmează sa redefinească valoarea numărului PI de la 3,14159 etc la 3, la cererea bisericii și ca să fie de acord cu valoarea precizată în biblie.Parlamentul local a fost inundat de telefoane furioase ale alegătorilor care au cerut deputaților să lase pe PI in pace.
6. În 2013 armata americană a anunțat că începe să înroleze și pisici, nu doar câini, în rândul trupelor speciale.Anunțul publicat în Jurnalul Oficial al armatei preciza că se caută pisici sănătoase, agile şi capabile să sară cel puțin 2 m și jumătate înălțime, care vor fi folosite și antrenate să zgârâie, să muşte şi să scuipe inamicii

                                                                                  ***

 

retras temporar

Azi noapte am visat că eram invitat la Concursurile Olimpice din Japonia. Totul lustruit, mirosea a nou… Organizatorii m-au condus, cu mii de atenții și temenele, la locul meu, și s-au retras. Un amfiteatru imens, cel puțin 50000 de locuri și doar eu. O liniște de-ți țiuiau urechile, și aștept să înceapă vreo competiție.

Nimic. Doar liniștea și sala imensă care-mi părea acum o capcană în care mă simțeam un șoricel mic, mic, așezat pe locul 1373 de pe rândul 346. Toate culorile se intensifică, simt că mă sufoc și mă trezesc: beznă. Am un tremur nervos și pipăi cu mâna locurile familiare. Îmi las capul în pernă: Frateee!

01:23. Asta e! În bucătărie mi-aprind o țigară și aștept ca visul să se șteargă din rami. Griji curente pun stăpânire pe mine și, lejer înghețat, mă strecor sub plapuma care încă mi-a conservat căldura.

Oftez, mă răsucesc precum coconul în cochilia lui, și adorm.

Nu mai sunt singur, pe bancheta din dreapta se află o persoană supraponderală care mănâncă pop corn .

Îmi dă un cot în coaste:

− Îi bună, nu?

Încerc să focalizez, sala imensă de 50000 de locuri s-a retras la aspectul unei scene de teatru pe care face piruete o dansatoare.

Fata ridică picioarele la verticală și ne zâmbește provocator. Nu pot să mă mișc, deși aș vrea, îl văd pe tipul cu floricelele care se apropie, libidinos, de dansatoare, mîinile lui grăsuțe o ating iar ea râde gâdilată, încerc să mă smulg din fotoliu, încerc…

Draci!

„Cît e ceasul? 04:23”

− Halal, Nihăiță! Avea mutra lu’ Doina. Zi că nu avea mutra lui Doina! Doina, miriade de amintiri se prăbușesc peste mine, senzații uitate și-un dor care-mi sfâșie inima.

Aș vrea să o am, acum, aici, în brațele mele, să-i simt parfumul fin al pielii, să-i simt zbaterea de animal tânăr…

Îmi scutur capul: Mâine ai treabă, dobitocule! La somn!

O ușă se deschide creând un paralelipiped pe dușumeaua lucioasă din mii de lamele de parchet. Intru conștient de un scop și, brusc, lumina se stinge.

Strâng pumnii. În mîna dreaptă am un cuțit. Suntem doi. De aici va ieși doar unul.

Conștiența actului mi-aduce valuri de adrenalină, tremur în bezna de nepătruns și strâng mai bine cuțitul în mână.

Liniștea e aproape palpabilă, o simt precum o perdea de puf, el este undeva, poate chiar lângă mine, și asta-mi provoacă noi valuri de emoții care-mi încrâncenează pielea.

Mă las într-un genunchi încercând să nu fac zgomot: Cine se sperie primul, moare!

Aștept un zgomot, o unduire de aer, care să-mi trădeze poziția adversarului.

Nimic!

Nu putem sta așa la infinit. Încep să avansez, lent, în poziția ghemuit, cu mâna stângă în față și cea dreaptă, flexată, pregătită să lovească.

După un milion de ani mâna stângă atinge ceva iar cea dreaptă lovește .

E doar un perete .

Ceva îmi trece pe la ureche, lovesc și eu în gol, cu frenezia disperării și-apoi simt cum cuțitul pătrunde în ceva. Lovesc, lovesc, până când mâna nu mai vrea să mă asculte.

O ușă se deschide în spatele meu și pic într-o lumină orbitoare.

Soarele mă privește galeș prin fereastră.

Îmi pun mâna la ochi și mă întind pârâind toate oasele. E frig, soba-i rece, dar soarele cu dinți îmi ridică tonusul:

− Ia ieși afară de râzi la soare, copile!

Trag aerul curat și rece al dimineții în piept simțind cum revin acasă de prin lumi pierdute.

O ultimă zguduire de nervi acoperiți de doi ochi căprui:

− Doinița! Dragostea mea!

***

  Dicționarul ne spune despre poezie că este modalitate artistică exprimând prin multitudinea de sensuri și valori sugestive ale cuvântului, prin limbajul concentrat, metaforic, o cunoaștere specifică, afectivă, a esențelor lumii reale, dar eu imi zic că poezia este limbajul care cântă, limbaj încărcat de speranțe, de dragoste, și empatie, chiar când e deznădăjduit, pentru că e aducător, întotdeauna, de înțelegere adâncă, de rațiune întemeiată pe instinct, pe sensibilitate, pe nevoia de a trăi, pe dragostea de viață, pe adevăr.

  Astfel, sensibilitatea, înțelegerea poetului, îi permit să fie ca o balanță care să judece tot ce oferă viața altor oameni, viața la modul universal. Circumstanțele cele mai obscure se luminează sub pana poetului căci ele se reflectă într-o lumină care le clarifică și sunt înapoiate vizibile tuturor.

Despre circumstanță se spune că este locul comun cuprinzând ceea ce are legătură cu persoana, cu lucrul, cu locul, cu mijloacele, cu motivele, cu maniera, și cu timpul. Critica oamenilor și a faptelor lor trebuie deci să ia în cercetare toate condițiile cu privire la persoana, lucrul, locul, mijloacele, motivele, maniera și timpul. În felul acesta el va judeca în ce măsură un om a fost mișcat de împrejurări și în ce măsură acestea l-au ridicat sau coborât. Un om normal se identifică nu numai cu ființele care îi sunt aproape ci și cu acelea pe care nu le cunoaște, cu evenimentele care acționează asupra lor și cu evenimentele care le provoacă.

  Un poet arde să reproducă viața.

  Lumea – spunea Goethe – este atât de mare, atât de bogată, și viața oferă un spectacol atât de variat încât subiectele de poezie nu vor lipsi niciodată.

  Să nu se spună că realitatea e lipsită de interes poetic; un poet se verifică tocmai atunci când spiritul său știe să descopere într-un subiect banal o anumită latură interesantă.

  Realitatea trebuie să procure motivul, punctul de plecare, nucleul propriu-zis, dar e rostul poetului să formeze un tot care să fie frumos, însuflețit.

  Orice poem este circumstanțial, dar el nu-și va atinge scopul, nu va exista, decât dacă evită mediocritatea. Ești gata să ierți unui poet cu har contradicțiile, injuriile, excesele, în timp ce cu greu absolvi pe unul mediocru , cu toate bunele sale simțăminte. Și aceasta pentru că în general, pe de o parte cântărești motivele, împrejurările care au adus pe autenticul poet să contrazică binele, și că, pe de cealaltă parte, limbajul mediocrului – limbajul gratuit, este nefolositor. Înainte de toate cititorul ideal nu vrea să fie înșelat. El este neîncrezător, știe că conștiința în rău este uneori mai puțin periculoasă decât inconștiența în bine. Se păzește de ipocrizie. El știe până la ce punct de degradare îl pot conduce facilitatea, lașitatea pe un incapabil.

  Poezia adevărată trebuie să exprime lumea reală, dar și lumea noastră interioară și lumea aceasta transformată pe care am visat-o, acel adevăr care este în noi dacă ochii noștri sunt cu adevărat deschiși. Dacă lumea reală n-a îmbibat capul poetului, acesta nu va putea niciodată să înapoieze lumii decât abstracție și confuzie, vise fără formă și credințe absurde. Realitatea sa poetică personală nu va rezista în fața realității poetice a lumii. El nu va aparține lumii căci nu va fi adus trăirea universală în propria lui trăire, greutatea omului în lume și a lumii în om. Munca de reflecție nu se va fi săvârșit în el. Va vorbi ca o fantomă. E ușor să fii fantomă, pentru tine și pentru alții. E atât de ușor să asculți de oboseala ta, de mâhnirea ta, de inactivitatea ta, mult mai ușor să rupi pe cât se poate de lumea concretă decât cu vechile neguri ale lenei, ale mizeriei și ale morții; e mai ușor să te sinucizi decât să trăiești.

  Ca să capeți totalul celor ce sunt în lume, trebuie să ai curajul să aduni fapte și simțăminte, iubire și ură, culori și forme, epoci și climate, și acele mii de feluri care-l fac, de exemplu, pe Wiliam Blake să spună că oamenii sunt egali prin deosebirile lor.

  Poetul va alia sensibilitatea sa, judecata sa, imaginația sa, acestei lumi reale peste care trebuie să treacă și, pe cât posibil, să o transforme.

  Dacă o va face cu pasiune și dacă se aruncă în ea cu totul va ieși învingător din luptele inevitabile dintre bine și rău, dintre tinerețe și decadență, dintre ură și iubirea care se naște din nou.

 

                                                                          ***