Și câtă vreme fetele conspectează teoretic și practic, ia treci tu prima la aparat, că te văd mai dezghețată!
O să începem cu…”
Restul de pagini sunt rupte cu violență.
*
Mai bine mai târziu decât niciodată…
Acesta este tot jurnalul găsit când, după ce am cumpărat anul trecut casa, am decis să scot dușumelele cam putrede și să pun parchet lamelar. Alături de el, în caseta de sidef frumos ornată se afla un inel de damă din aur cu briliante.
Antenele întinse printre babele din cartier mi-au confirmat cumva unele spuse despre un inginer care s-a aventurat după necuratul și deși a scăpat prima oară, a doua oară Scaraoschi l-a luat definitiv la el în tenebre. Casa a revenit la un neam care a vândut-o și de atunci a tot trecut din mână-n mână, nimeni stând mai mult de câțiva ani în ea de parcă ar fi fost blestemată.
De-aia am luat-o așa ieftin! ronțăi încetișor.
Stau în micul meu atelier cu caietul de dictando din vremi apuse în față și cu inelul pe degetul arătător. Îl rotesc agale cu degetul mare cercetându-l cu lupa de ceasornicărie. O durere de cap mă apucă din senin. Mintea parcă-mi explodează în țăndări și simt că mor.
Brusc, nestematele frumos încastrate în aur încep să clipească într-un ritm numai de ele știut. Osciloscopul și frecvențmetrul de pe consolă ies singure din stand-by, iar heterodina modulată pare însuflețită de o personalitate proprie.
O descărcare de energie care face să tremure neonul de pe tavan se strecoară în antena de 144 de Mhz de unde evadează în spațiu.
În atelier miroase a ars. Emițătorul este complet prăjit, siguranțele automate clincăie a suprasarcină…
Trag ștekerile din prize.
Inelul aruncat în panică pe masă e acum inert.
Ce-am făcut? dar undeva în străfundul minții mele ceva se clatină și încearcă să iasă la suprafață.
A doua zi, duminică pe la prânz sună soneria.
În poartă o Mary Poppins minionă cu o gentuță într-o mână și o umbrelă minusculă în cealaltă. De sub boneta de culoare liliachie, în ton cu ochii violeți, bucle negre se ițesc rebele, le scutură și-apoi mă privește fix în ochi:
− Sunt Feon, iar Dumneata posezi un lucru care-mi aparține.
− Care-ar fi acela? Și simt că durerea de cap mi se accentuează.
− Un inel de aur cu briliante.
O invit în casă. Ne privim cu atenție:
− Numele acesta, Feon, îmi pare cunoscut. Nu cumva ați avut o rudă mai în vârstă Fonny care cândva a ratat o întâlnire?
− Ailin! Ochii ei aruncă văpăi. Ailin. Ce proastă sunt. Am căzut în aceiași capcană ca și Maica Neprihănită. Bine. Poți să faci ce vrei cu mine.
− Cât dramatism, domnișoară… Îi pun dinainte jurnalul. Ăsta era în caseta de sidef alături de inel. Citește.
Mă privește nedumerită apoi începe să citească. Mai întâi parcă în silă apoi pe nerăsuflate.
Mă duc în bucătărie iau țigările, o scrumieră și, după ce mă gândesc mai bine sticla de nohan și șipul cu lichior de zmeură.
Fumez gânditor în timp ce durerea de cap se intensifică. Îmi pun un pahar plin cu vin și-l beau însetat. Brusc, acel ceva reușește să iasă la iveală, iar mâna începe să-mi tremure cu pahar cu tot. Noroc că-i concentrată la citit și n-a văzut nimic.
Termină și ridică o privire întrebătoare.
− Cum ai văzut, jurnalul e incomplet. Povestește mai departe, o ischitesc.
− Cele 9 Maici Neprihănite au fost trădate de un spion acoperit al Consiliului Galactic pe nume Ailin. Una din ele a fost sedusă și pe când își pierdea virginitatea spionul a intrat în mentalul ei descoperit și a aflat toate secretele. Fonny a întârziat la întâlnire pentru că nava ei Calipso tocmai făta. Acesta a fost norocul ei. S-a refugiat pe ascuns chiar în gura lupului, pe Terra, și în 50 de ani a refăcut în secret Ordinul Neprihănitelor de la zero.
Dar ce ai?
Mă sprijină căci eram cât p-aci să mă prăbușesc.
− Nu știu! Când inelul s-a declanșat am fost prins în raza de unde tetha. O să-mi revin… Continuă.
− Bunica a fost o excelentă organizatoare. Nu numai că a reușit, în secret, să renască ordinul, dar a reușit și să-l înscrie la Consiliul Galactic ca pe un Cult Religios așa că acum ne desfășurăm activitatea legal.
Privește spre sticluța cu lichior. Îi torn și bea pe nerăsuflate. Oops, gândesc.
Continuă:
− Tocmai primisem răspuns pozitiv la cererea de reabilitare și de retrocedare a tuturor bunurilor ce ni se cuvin, pe care bunica a depus-o cu limbă de moarte, mă bucuram căci vom primi înapoi proprietățile de pe Phobos și navele, când inelul mi s-a activat. Inelul Primei Maici Neprihănite, cea care a murit în rușine și dezonoare s-a activat. Am căutat o zi întreagă locația și nu mi-a venit a crede când am văzut că vine dintr-o veche casă conspirativă, casa din care a plecat acel spion abject Ailin, de urma căruia nu am mai dat deși am răscolit tot universul. Jurnalul ăsta îl disculpă parțial.
Ești Aillin, nu-i așa?!
− Nu știu.
Lașule! Ești un laș infect, mă stropșesc pe dinăuntru, dar ochii aceia violeți îmi leagă gura.
− Dar putem afla. Mai vreau un pahar de lichior, astăzi e oricum o zi mare, iar noi suntem a treia generație. Paginile rupte… tu le-ai rupt nu-i așa? Ca să nu se afle misterul prin care ai sedus-o pe Prima Maică Neprihănită. Acum suntem în legalitate. Nu ne mai ascundem. Vreau să aflu și eu misterul.
Boneta se desface, parcă de la sine, și zulufii cârlionțați se împrăștie pe pernă. Ochii ei sunt două pietre prețioase, buzele ei freamătă:
Hai, Aillin!
Mă aplec asupra ei întrebându-mă dacă mai e ceva de sedus…
***
Mihail stories 