Spre deosebire de marea plictiseală, atunci când îți vine să-ți bagi p..a în tot și-n toate    (nu știu și sunt curios cum germinează doamnele o așe stare), cum ziceam …, mica plictiseală pleacă de la o repetiție.

O repetiție minoră, dar consecventă:

Aceiași mutră în oglindă, același aparat de bărbierit, aceiași femeie, același scaun de toaletă, aceiași zi.

Același dejun, aceleași replici, aceleași mutre, aceleași subterfugii.

Aceiași pantofi, aceiași cremă de ghete, același vecin.

Aceiași mașină, același mecanic, aceleași scuze.

Același scaun, același șef, aceiași secretară.

Aceiași debara pe post de birou, aceleași hârtii, aceiași secretară, aceiași proști, aceleași acte, aceleași senviciuri, aceiași cafea.

Aceiași dobitoci în lift, aceleași apropouri despre sex, aceiași secretară. Același drum, aceiași tâmpiți, aceleași înjurături.

Aceiași fimeie, aceiași copckii, aceiași dădacă, aceiași bucătărie, aceiași mușama, aceiași farfurie.

Același televizor, aceleași tâmpenii, același ziar.

Același pat, aceiași femeie care se urcă pe mine și mă gândesc la secretară…

***

− Am aranjat cu Petre să mai stăm vreo două-trei săptămâni pe aici, tocmai ce i s-au înfundat niște jigloare la reactorul trei. Scoală, nu dormi pe tine, și ia legătura cu fetița asta: Cora!

*

− Unde-i Cora?

− Cora este consemnată la domiciliu. A suferit o traumă psihologică și este în recuperare.

− Unde-i alienul?

− Domnule Fleming… văd pe fața Dumneavoastră toate semnele unei treziri timpurii… Eu recomand…

− Nu te juca cu mine, doctorițo, că te bag într-un sarcofag și te scot peste cinci sute de ani. Unde-i alienul? Adu fata.

Era frig în sala de morgă. Ana se zgribuli. Nu mai călcase într-un asemenea loc de 20 de ani.

Se duse la unul din sertare și-l trase afară:

− Uite-ți alienul. Mulțumit?

Cora intră și ea escortată de doi băieți de-ai lui Ivan:

− Am venit! El… Oooo! El!

− Cum îți spuneam… a făcut un coop cu atacatorul.

− N-am făcut nici un coop, sunt … sunt o profesionistă!

− De ce ne-ai chemat aici?

− Ana. Nu știi nimic și nici nu vrei să înveți. Cum poți omorî o ființă capabilă de reconfigurare moleculară? Uită-te!

Cora. Zi-i să se scoale… Gata! Vrăjeala s-a terminat.

Cora s-a îngălbenit:

− Adevărat? Daaaa.Te simt….

Mai întâi lent, apoi din ce în ce mai accelerat părți din cadavru păreau animate de o personalitate proprie. Începură să se închege într-o structură diformă, ezitantă:

− Cora! Mă ierți! Ăsta sunt eu cu adevărat.

Cora era aproape copleșită:

− Bine.

Un mic vârtej se produse deasupra tărgii și… o ființă compusă dintr-o gură imensă plină de dinți ascuțiți susținută de 12 tentacule își făcu apariția.

− Nu trageți, ridică Fleming mâna, apoi grăi către monstru: Acum discuți cu mine.

− Tuuuu…. M-ați înșelat, gâfâi gura, ați înșelat-o pe Cora. Văd în mintea ta. Înșelătorie, și se năpusti.

Dar Fleming nu mai era acolo.

− Ana? Domnișoara Cora? Băieți? Vreți să ne lăsați un minut singuri? Am o vorbă cu toarășu’. Închideți bine ușa, da?

Fleming privi arătarea care se hlizea la el cu enșpe mii de dinți. Își sumetecă agale mânecile cămășii și-i zise:

− Hai, tăurașule! Arată-mi ce poți!

Yan împreună cu Vasile și cu restul echipei încropite de Ivan se adunară, strategic, în stânga și dreapta ușii de la morgă. Sala congelatorului era numai inox, țeapăn, de 10 milimetri, așa că, atunci când un perete se bombă iar nava se zgudui, toți făcură un pas înapoi.

− Vasile, ești acuzat de omor din culpă, se pronunță Ivan. Eu zic să decuplăm cubul și să-l distrugem cu pa… O nouă bufnitură de data asta jos. Adică și cu secțiunea… Se mai auzi o bufnitură și se făcu liniște.

Într-un târziu, pârâind din încheieturi, ușa de la congelator se deschise:

Fleming, în niște rămășițe din costumul elegant cu care se prezentase cu o mingiucă gri care pulsa încet în mâna dreaptă, aducea cu brațul stâng de subțioară un individ mai înalt ca el, aproape translucid, fără față, o parodie de om îmbrăcat într-un halat de spital:

− Vi-l prezint pe Mim! Noul nostru coleg. Vasile, ia-l că nu mai pot. Du-l la analize și îndoctrinează-l. Acum cât încă-i năuc. Bagă fără frică căci suge ca o sugativă.

Vasile îl preluă ursulește de umeri pe Mim și arătă întrebător către mingiuca care pulsa în mîna lui Fleming:

− Altă jucărie? Ești inepuizabil…

− Asta e ceva ce-mi aparține. Vru să o ascundă într-un buzunar dar, cum descoperi că nu mai posedă așa ceva, o strânse în podul palmei.

Cora se apropie timidă de persoana pe care Vasile susținea de umeri:

− Ești tu?

Persoana alburie cu aspect de stafie întinse un braț ca din fum:

− Da. Eu sunt, iar omul ăsta…, colegul vostru, este o persoană extrem de convingătoare.

*

Erau adunați cu toții în sala de consiliu. Într-un colț, stingher și având în spate doi oameni înarmați, ședea Mim. Renunțase la halatul de spital, imaginea lui se îmbunătățise întrucâtva în sensul că avea ceva care părea nas, două arcade în care ar fi trebuit să fie niște ochi, dar nu era decât o unduire tulbure și o parodie de gură. Corpul părea mereu a se stabiliza într-o formă definitivă pentru ca în secunda următoare să-și piardă din nou conturul ceea ce provoca o stare anguasantă.

Yan își smulse cu greu privirea de pe această apariție și-i făcu un semn lui Fleming.

Acesta se ridică cam greu din fotoliu. Pe fața smeadă, osoasă, niște tumefieri începeau să treacă dinspre albastru spre negru:

− Vi-l prezint pe Mim, noul nostru coleg și, de azi, șeful cu securitatea internă și cea a debarcărilor de pe Arca doi.

Ivan se foi în fotoliu mărunțind din buze.

Tu, Ivan, îți păstrezi portofoliul de… externe pentru care ești calificat și vreau o cooperare excelentă între voi. Îi predai corpul de voluntari pe care ai reușit să-i instruiești într-un timp atât de scurt și-i vei face o scurtă prezentare. Deja a fost la îndoctrinare  așa că nu o să ai a-i zice prea multe.

Ana. Retragi imediat pițigoii . Din câte am înțeles încă n-au zburat sunt încă în incubație. O să mergi cu Domnul Șef al Securității Interne la voi acolo la Teraformare și împreună veți stabili un nou protocol, care să țină seama de nevoile proprietarilor de drept ai acestei planete, iar apoi o punem în carantină.

Yan a trimis deja o informare detaliată pe Terra și timp de 300 de ani standard nu se va mai apropia nimeni, după care va veni o echipă de prim contact, specializată în astfel de operațiuni. Prucedeți!

Ana, un pic cam țâfnoasă, împreună cu un Ivan care făcu un semn discret încât ce-i doi gealați ascunseră armele, plecară însoțiți de arătarea de fum care imita o ființă omenească. Când ușa se închise Fleming o fixă pe Cora:

− Toate-s bune și frumoase dar, totuși, n-am priceput cum de l-ai mirosit. Ți-am citit dosarul, nu ai avut un antrenament psi, nu ești mai empatică decât media…

− Mulțumesc pentru că m-ați făcut mediocră, dar în dosarul ăla nu se spun chiar toate despre mine… Motivat! Dar D-voastră vă pot spune cu condiția ca totul să rămână aici. Sunt o Percell, dar ca să mă lămuresc ce-i cu Mim nu mi-au trebuit abilitățile genetice explicite. A fost suficient să mă uit pe niște poze.

− Ce poze? Care poze?

− Cele de la locul tragediei.

− Tot nu pricep…. Unde-s pozele alea? Întoarse spre el un monitor și privi concentrat.

− Numărați stâncile…

− Fabulos. Brava fătucă!

− Ce stânci? Yan și cu Vasile se holbau și ei la propriile monitoare.

− Mă tot gândeam la ce tactică de vânătoare poate să dezvolte un prădător atunci când vânatul este extrem de puțin și suspicios. Nici până acum n-ați reușit să capturați ierbivora aia cu care se hrănește… Ei bine, am ajuns la concluzia că și-a configurat aspectul unui fel de șarpe care se ascunde în nisip și așteaptă, așteaptă, integrându-se perfect în peisaj până când, cu vigilența slăbită, una din acele făpturi se apropie suficient. Atunci atacă violent și decisiv căci are o singură șansă, unică în supraviețuire, după care intră într-un fel de hibernare. Numărați stâncile pe care le examinau Cloud și cu Carol…

− Într-o poză anterioară, făcută de Carol sunt șapte stânci. În cele făcute după atac sunt doar șase. Excelent spirit de observație. Brava, fată! Situația cu care s-a confruntat a fost diferită, iar după ce a atacat și a reușit să ajungă la informația genetică a victimei a realizat ce posibilități noi i se deschideau în față. Prin reconfigurare moleculară a luat aspectul lui Cloud și a intrat în navă nedetectat de senzori, pe care, vorba vine, va trebui să-i îmbunătățim, și apoi, în fața unei evidențe dureroase pentru el, ca specie, a clacat.

− Nu sunt de acord că a clacat. A dovedit, atunci când a realizat pe de-antregul condiția în care se află, o conștiință superioară. Putea să facă un rău imens navei, poate chiar să preia controlul acesteia, dar a preferat dialogul, negocierea. Știa că Ivan vine cu oameni înarmați…

− Abia atunci devenise cu adevărat periculos. Vasile, ai fost inspirat să mă scoli. Acum însă avem un aliat extraordinar și sunt sigur că pe viitor evenimentele îmi vor da dreptate. Iar tu… fătucă, ai stat cam prea mult în trena psihologică a acestei ființe. Mi-e că ai făcut un coup de foudre!

Cora roși și-și frecă posteriorul de fotoliu.

− Daaa? schimbă diplomat vorba Vasile: cu biluța aia de-ai ieșit cu ea în mână… Cu aia  ce-i că nu am mai văzut așa ceva.

− Nu-i de nasul tău, balaure. Tu vezi-ți de vacile tale…. să zicem că acolo adun sufletele păcătoșilor. Vezi să n-ajungi și tu…

− Deci… Yan se ridică în picioare. Când încep să aud asemenea discuții îi semn că situația revine sub control. Daaa, înseamnă că noi ne-am cam terminat treaba pe-aici.

Vorbi în intercom:

− Geen? A terminat Pavel cu reparațiile?

− Care reparații? Asta a fost o manevră de-a lui Vasile ca să ne mai țină-n loc. Nava n’are nici pe dracu’.

Yan trimise o privire criminală către Vasile apoi grăi în microfon:

− Geen?

− Ordin!

− Angage!

Arca doi tremură o zecime de secundă apoi, grațioasă ca o libelulă, se avântă spre universul care o aștepta să-i descopere misterele.

***

− Domnule Comandant. Pe lângă specializarea de anatomie patologică am făcut și un curs de traseologie criminalistică și am o trusă completă… Poate aș putea fi de folos.

Yan se întoarse către Cora. Medită ceva timp apoi privi către Ivan:

− Un fir de păr… ai înțeles? Că te leg de-o rachetă de-a ta și te trimit direct pe Pământ.

− Înțeles, Domnule Comandant!

Atențiune! La ora 20 tot personalul să se afle în cala navetelor. Ne vom lua adio de la colegul nostru Cloud Isvan.

*

Cora mai privi odată fotografiile de la locul tragediei. Simțea că ceva îi scapă și nu reaușea să priceapă. Pe când era să le ia din nou la puricat fu chemată la ceremonia de adio.

În hangarul navetelor începură să se adune cei peste 600 de cosmonauți de pe tura lui Yan. Se strângeau , cumva stingheri, pe bisericuțe, și discutau aproape în șoaptă:

− Nu poți crede ce feste îți poate juca un creier bulversat,  grăi un tânăr cu ecuson de tehnician mecanic. Continuă la întrebarea tăcută pe care i-o adresă o domnișoară minionă de la robiți: aș putea să jur că l-am văzut pe Cloud pe culoar acum vreo trei ore. A trecut pe lângă mine de parcă nu ne cunoșteam, și eu eram cam distrat… până ce m-am dumirit dispăruse. Am alergat în urma lui, nimeni. Dispăruse. M-a luat cu frig, bârrr, weird! Și acum simt că mă ia cu transpirații.

Sună fluierul itendentului și se grăbiră fiecare către locul de adunare a compartimentul lui.

Cora se întoarse răvășită de la ceremonie. Nu putu să mănânce așa că-și comandă un ceai și-l sorbea atentă să nu se frigă.

Brusc, puse cana pe marginea biroului, și se năpusti la fotografii: Desigur, cum de n-am realizat din prima? Se uită la ceas. Trecut de 10 seara. Mâine… Cumva mai liniștită se culcuși în cușetă și adormi un somn plin de vise tulburi.

Mim se simțea umilit. Se plimba prin această imensă navă spațială de mai bine de 4 ore și se părea că a văzut mai nimic.

Își blestemă strămoșii care nu fuseseră în stare de o asemenea realizare fără a ști că ar fi fost aproape imposibil. Micul buchet stelar se afla la marginea spiralei gama, iar distanțele până la următorea concentrare stelală erau uriașe. Ar fi fost nevoie de un salt brusc în tehnologie pentru a se ajunge la călătorii interstelare, dar acesta nu venise iar strămoșii lui abandonaseră. Societatea deveni suficientă și se stinse acum mai bine jumătate de mileniu. Doar câțiva reprezentanți sălbăticiți mai supraviețuiră, iar egoismul necesar vieții îi îndepărtaseră și mai mult încât nu ar fi ezitat o secundă să-și omoare și să-și sugă de energia vitală pe vreun imprudent tovarăș.

Un lift îl duse pe o estradă, iar de acolo văzu o priveliște care aproape-l paraliză: O lume, o lume în miniatură se deschidea în fața ochilor. Puținele înformații pe care le smulsese de la prima lui victimă îi spuseră că așa arată planeta de pe care veneau acești oameni. Scrâșni cu ciudă din măsele: ei aveau totul, iar el nimic. Se îndreptă de spate și luă brusc o hotărâre:

Va cuceri această navă apoi îi va aduce cumva pe ultimii tovarăși și vor pleca să-și găsească și ei o casă. Mai frumoasă decât imitația asta.

Dar pentru asta trebuia mai întâi să ucidă.

Se întoarse pe vârfuri și intră, hotărât, în lift.

 

Dimineață Cora se sculă cu niște presimțiri sumbre. Sună la secretariatul comandantului și-și programă o întrevedere pentru ora zece, apoi îl sună pe Ivan:

− Ivan… cred că am făcut o descoperire care ne întoarce toate concluziile pe dos. Am stabilit o întâlnire la Domnul Comandant și cred că trebuie să anulăm expediția de azi.

− De ce? Adică… domnișoarăăăă, nu-mi impui mie… adică de ce?

− Nu pot să vorbesc pe intercom, ne găsim la domnul comandant.

− Domnișoarăăă, nu pot admite așa ceva. Vă rog să vă clarificați poziția! Consider că acest mod de abordare…

Cora apăsă butonul care închise intercomul și se întoarse lent. Din ușă o privea Cloud Isvan.

Se priviră estimându-se reciproc. După secunda de tăcere el vorbi:

− Inteligent, dar nu știi decât o câtime din posibilitățile mele. Uite!

Cora se apucă ce cap: miriade de imagini se înghesuiau să intre și simți că-i pocnește capul. Făcu pauza cortico-talamică și lăsă informația să se scurgă într-o zonă goală din creier pe care o ecrană imediat.

− Asta-i ceva nou. În acest trup nu am găsit o astfel de aplicație…

− Pentru că nu suntem la fel. Avem multe abilități și o tehnologie superioară celei a strămoșilor tăi. De ce nu te predai. Putem înțelege. A fost o eroare, un Close Encounters of the Third Kind ratată. Nu vei fi judecat dacă cooperezi…

− Cooperare… Să devin cobaiul vostru…

− De fapt ai venit la mine ca să negociezi, nu? Altfel eram moartă de mult și sosia mea se ducea la întâlnirea cu Comandantul, puteai să-l omori, puteai să preiei comanda navei așa cum văd în mintea ta că intenționai. Ce te oprește?

− Am intrat în dormitoarele voastre, am încercat să ucid cu sânge rece, dar gândurile… gândurile lor, gândurile voastre… Habar nu aveți! Nu știți nimic. Sunteți așa de neajutorați, atât de… moi, și totuși atâta putere, vise, idealuri, speranțe… dorinți. Apoi te-am auzit. Logica ta impecabilă, dar și o răceală a sufletului care-ți permite să fii detașată, să-ți diseci propii semeni fără remușcări, doar în numele unei idei. Asta ne-a apropiat. Te-am căutat. Nu am venit aici ca să te omor. Am venit ca să implor milă

*

− Nu doresc decât ca planeta mea să renască… oooo, am avut o civilizație fabuloasă, pașnică… decadentă… doar atât vreau. Promite-mi! Spune că vei face tot ce poți… spuneeee.

Ușa se dădu de perete și Ivan năvăli înăuntru.

Lovitura de plasmă atinse picioarele lui Cloud. Acesta se răsuci și transformarea începu: o gură imensă dantelată cu dinți mici care luă locul capului lui Cloud iar apoi… Ivan trase a doua oară.

Din fundul acelui gâtlej se auzi:

− Promite-mi!

− Promit ! zise Cora!

Ivan trase încă o dată și încă odată, spasmotic. Cora își puse mâna pe brațul lui și-l aplecă:

− A murit, Ivan. A murit.

L-ai omorât.

*

− Musai să aflăm cum reușesc reconfigurarea moleculară. Prioritate zero, am trimis informare și pe Pământ.

Cora se ridică în picioare:

− Poate nu ați citit atent raportul meu. Vă readuc la cunoștiință că acum toți cetățenii acestei planete au cunoștiință de noi. Orice act împotriva lor este agresiune, pedepsită conform cu codul etic al Terrei.

− Ne-a omorât un om, sări Ivan

− Poate nu-ți mai aduci aminte ce ai făcut în cabina mea…

− Te apăram, se sufocă Ivan.

− Încetați! Fiecare are drept de viață și de moarte. Istoria trebuie să-și urmeze cursul. Am primit prin subeter o informare de pe Terra. Ana. Mi-l pui în formol și-l lași pe orbită. Vor veni alții…

− Dar i-am promis, se tângui Cora.

− Ce i-ai promis?

− I-am promis că o să-i facem o casă ca a noastră.

− Promisiunea rămâne valabilă, rânji Ana. Deja am lansat 14 containere cu ”pițigoi”. Cam în 10 ani lucrurile se vor schimba pe aici…

− Vă jucați cu focul. Sunt inteligenți… erau pe când noi eram dinozauri… e o greșeală.

− Cora! Vrea cineva să o conducă pe domnișoara patolog …Ana!

 

Fleming avea o mutră de ornitoring în putrefacție:

− Cine-n p..a mea m-a sculat iar?

− Eu, îi șopti fin la ureche Vasile. Iar când ai să citești dosărelul ăsta ai să mă pupi și-n cur.

− ?

− Am aranjat cu Petre să mai stăm vreo două-trei săptămâni pe aici, tocmai ce i s-au înfundat niște jigloare la reactorul trei. Scoală, nu dormi pe tine, și ia legătura cu fetița asta: Cora!

*

…

− Ce bâiguiți voi acolo?

− Domnule Comandant. Ordonați atenție mărită. Planeta nu e chiar așa vidă cum pare. Se decelează prezenta unui , unei, chestii care se cacă. Dacă se cacă înseamnă că mănâncă, dacă mănâncă oare ce mănâncă…

Recomand ca până ce , eu cu copilu’… dihania asta, cum îți zice, mă?…Astrid, Bucur, ești băiatul lui Mihaela? facem ceva muncă de laborator, toți cercetașii să fie retrași de pe teren.

*

Carol curăța foarte aplicat o structură care răsărea din nisipul roșietic ce invadase întreaga planetă. I se păru că scrijileturile par a fi un fel de scriere, dar apoi alungă gândul. În cască se auzi comanda de rechemare. Ridică brațul. Mai avea aproape jumătate de oră. Nedumerit comută pe local:

− Cloud, cât îi ceasul la tine? Ăștia zic să revenim la bază… Cloud? Hei? Măăă, ce faci? Dormi pe tine? Am, aici, ceva ce seamănă cu un fel de scriere. Scanez.

Semnalul de întoarcere la bază reveni cu o nuanță ultimativă.

− I-auzi! Hai! Ne cheamă ăia! Cloud? Măăă…

Se răsuci de jur împrejur apoi începu o căutare printre stâncile roase de vreme:

− Cloud?

Încremeni în fața spectacolului macabru: Din costumul sfâșiat cu sălbăticie se ițeau niște coaste însângerate. Cu capul dat pe spate, Cloud privea către cer, poate, către acea stea care fusese casa lui.

− Mayday, mayday! Răcni Carol din fundul plămânilor.

 

Ivan încremenise într-o poziție de drepți chinuită:

− Permiteți să raportez…

− Nu permit nimic. Yan se plimba ca un taur în arenă. Ochi un scaun care nu era aliniat perfect la masa de consiliu, și-l spulberă cu un șut violent:

− De trei zile… trei zile! Un om a murit și asta pentru că tu, în loc să deschizi o anchetă, ai preferat să-l pui pe Astrid în detenție…

− Dar nu eu… nu-i chiar așa. Ivan se îmbățoșă.

− Cu atât mai grav. Înseamnă că nu-ți stăpânești oamenii…

− Nu-s oamenii mei.

− Adică cum? Adică a cui? Nu ești tu responsabil cu securitatea navei?

− Domnule Comandant. Eu am în subordine servanții de la tunurile cu plasmă, de la torpile, scuturi și cinci tacticieni, iar sarcina mea este să apăr nava de orice amenințare externă atunci când suntem în spațiu. Nu am competențe de poliție locală și nici de pază atunci când se face prospectarea unei planete.

− Nu înțeleg…

− Nici eu n-am înțeles până ce am citit din scoarță-n scoarță regulamentul navei, ceea ce vă recomand și D-voastră….

− Lasă șmecheriile astea… zi:

− După ce l-am citit de trei ori am ajuns la concluzia că cei de pe Terra ne considerau niște sfinți intangibili. Că ne vom organiza singuri. Scoase o hârtie din buzunar.  Citez: Șefii de sectoare vor delega prin rotație un număr suficient necesar de membri care să asigure desfășurarea în bune condițiuni, cursiv și eficient, a activităților de pe navă pe perioada când se face explorarea planetelor supuse teraformării. Acestă echipă va fi delegată pe lângă magazionerul șef care va decide ce membri să suplimenteze pentru a fi la dispoziția echipelor de pe teren. Oanea de la magazie a ridicat din umeri (ce-are sula cu prefectura) și mi-a plasat chestia mie. Eu ce era să fac… L-am pus pe Gligorios șef de echipă, că tot are centură neagră cu doi dan, să încropească echipele de teren. I-a distribuit pe acolo pe unde era nebunia mai mare, dar nu sunt profesioniști. Fiecare are o specializare de bază și nici o competență de poliție sau pază și protecție…

− E peste poate… un întreg lanț al slăbiciunilor. Suntem a 16-a tură de când s-a lansat nava și noi…

− Nu a fost nevoie. Oamenii sunt civilizați… Am discutat și cu O’Marly de la prospectări. Planeta a fost puricată la sânge, procedurile de decontaminare au fost draconice… Nimic care să prevadă nenorocirea asta…

− Doar un tânăr pe care voi l-ați băgat la carceră… Îmi încropești o echipă de profesioniști: trecut militar, oameni care să reacționeze nu să scoată lupa din buzunar. Te ocupi personal. Dacă este nevoie mai scoli de prin sarcofage…

− Am înțeles.

− Și de ceremonia de adio te ocupi personal. După ce avem rezultatele autopsiei, să-l trimitem în ultimul zbor…

*

Sala de consiliu era plină căci se adunaseră majoritatea șefilor de sectoare unii din ei însoțiți de asistenți.

Yan ridică privirea:

− Ne-am adunat aici în urma unui eveniment grav. Unul din colegii noștri: Cloud Isvan, un tânăr de doar 27 de ani, xenoarheolog, necăsătorit, și-a pierdut tragic viața, în mod violent, pe planta SPT oo12/03, ieri, în circumstanțe îngrijorătoare. Am recomandat retragerea tuturor echipelor de prospectori de pe planetă până la clarificarea acestui nefericit eveniment.

Am recomandat de asemenea o autopsie amănunțită.

Ana…

− O rog pe Cora, patologul nostru să prezinte concluziile autopsiei.

Cora își pipăi, involuntar mărgelele de la piept, își instală atent ochelarii pe vârful nasului și începu profesional:

− La data stelară 03/ 07/ 5142 ora standard 14/ 04 am primit spre evaluare corpul unui bărbat…

− Domniță! Un rezumat. Da?

Cora își drese glasul, mai privi odată hârtiile, ridică abrupt bărbia și-l privi pe Yan direct în ochii lui cenușii:

− N-a avut nici o șansă, Domnule comandant. A simțit ceva și s-a întors din tors. Atunci, cineva, sau ceva, pur și simplu i-a excavat cutia toracică, într-o singură lovitură, plecând cu plămânii și inima. Decesul a avut loc instantaneu. Nu am constatat alte urme de violență. Nici un fel de urme organice, s-a lucrat curat, și după un tipar îndelung exersat: nu a existat nici o urmă de ezitare. Pur și simplu, a venit, a luat și a plecat. Dosarul complet este aici. Îl așeză încet pe masă și-l indică cu degetul arătător. Așteptăm concluziie de la biochimie dar… nu cred să adauge mai mult. Poate doar la nivel atomic.

− Mulțumesc. Deci… un prădător versat, ființă, sau mecanism, care a acționat foarte aplicat și fără ezitări, de parcă ar cunoaste foarte bine fiziologia umană… Nu vi se pare ceva straniu? Vasile!

− Categoric, balega lui Astrid nu poate să aparțină profilului descris aici. Ea pare să aparțină mai mult prăzii, a ființelor cu care acest, această…chestie se hrănește, căci e clar că mânca și înainte să venim noi. Din păcate… în ciuda tuturor investigațiilor aeriene, scanărilor în profunzime și a cercetării cu camere termice nu am putut să descoperim aceste ființe și… cu atât mai puțin, pe acest… prădător. Am recomandat desfășurarea senzorilor de distanță care, resetați, ar putea să facă o scanare în profunzimea solului planetei.

− Eu nu înțeleg de ce nu ne vedem de drum. Ivan părea scos din minți:

La dracu’ cu ea de planetă, ieșim de pe orbită și-o fac felii cu un snop de rachete de-o sparg în trei… și ne vedem de drum. Îi plin de stele…

− E și asta o opțiune, comentă Vasile. Hai să aruncăm cu rachete peste tot și să ne întoarcem acasă. Zicem că n-am găsit nimica pe aici și cerem pensii babane…

− Ce-ai făcut? Îl ignoră Yan pe Vasile.

− Avem o echipă din 18 tineri excelent pregătiți, dar fără experiență în focul luptei.

− Se vor căli … E un timp pentru toate. Nu pot lăsa neîmpăcat sufletul unui camarad de-al nostru. Vom găsi pe acest ucigaș și va plăti cu vârf și îndesat.

Fleming! Privi roată: Unde-i Fleming?

În sala de consiliu se simți o oarecare stânjeneală.

− Hei? Ce se întâmplă aici? Ce-i cu mutrele astea?

− Fleming este în hibernare, răspunse Ana.

– Cum? De când? Scoală-l imediat!

− Dar abia l-am băgat. Doar știți că a făcut cerere de schimbare de tură. Și-a luat medalia și direct la somn. Acum e pe cinci. De când cu fluturii și… știți Dumneavoastră…

În sala de consiliu se făcu liniște. Unii rămaseră cu privirile în gol, alții încleștară pumnii, iar tensiunea deveni palpabilă.

− Ce să știu? A procedat foarte corect, așa cum am și stipulat în referatul prin care ceream să i se ofere o medalie de merit. Secretariatul, de ce nu am fost informat despre aceasta? Doar eu am dreptul de al elibera din serviciu.

− Domnul Fleming a înaintat o cerere de schimbare a turei invocând tensiuni inacceptabile pe care prezența sa le-ar crea în lumina evenimentelor catalogate drept „Atacul fluturilor” și documente justificative de la trei psihologi independenți. A cerut întrunirea Consiliului de Conducere al Comandanților. Fiind o cerere expresă și confidențială, Dumneavoastră nu ați fost invitat, aceasta fiind aprobată cu majoritatea voturilor Consiliului care s-a întrunit în cvorum pe Tura unu. Tot la cererea expresă a Domnului Fleming și cu acordul Comisiei, urma să vă fie înaintat documentul la o săptămână după intrarea în tură, adică urma să vi-l prezentăm mâine. În locul Domnului Fleming a fost numită Doamna Gertrude Theodoric- exobiolog și genetician care urmează să-și prezinte acreditările tot mâine.

− Dar asta-i o adevărată conspirație, exclamă Yan. Dar ce-i făceam? Îl mâncam?

Toată lumea a conștientizat starea în care ne aflam și ar trebui să fie chiar recunoscătoare lui Fleming și modului cum a rezolvat această criză.

− Nu-i chiar așa, șopti Eillen, iar Fleming, ca întotdeauna, are dreptate. E bine să păstrăm distanța o vreme, până se mai uită lucrurile, altfel chiar numai simpla prezență a lui printre noi poate declanșa stări de paroxistice, de la autoincriminare suicidală până la manii paranoice și schizofrenice compulsive…

− Să nu-mi spui că te numeri printre cei trei psihologi, se burzului Yan.

−Ba da, mă număr. Și am avut dreptate în privința recomandărilor. Priviți! Chiar numai simpla aducere în discuție a acestui subiect a inflamat spiritele. Priviți-vă! Cei prezenți își reconsiderară tonusurile musculare. Eu știu bine ce spun: Prezența lui aici ar fi ca un butoi de dinamită într-un laminor. Să lăsăm ca timpul să-și facă datoria. O cunosc pe Doamna Gertrude, este o persoană bine calificată și un om excepțional.

– În cazul ăsta, dacă și nevastă-mea… eu unul capitulez fără să fi declarat vre-un război. Să vină Sulița puterii. Chemați-o pe Doamna Gertrude și să ne apucăm de treabă. O să ne descurcăm și fără Fleming.

Ivan. Ia o echipă de 6 băieți și faceți o recunoaștere la fața locului. Vreau să fie cercetat fiecare fir de praf. Doar nu s-a volatizat… Trebuie să găsim o urmă. Stabilește o schemă tactică în care fiecare îl supraveghează pe celălalt. Nu vreau să aud nici măcar de-o julitură.

− Domnule Comandant. Pe lângă specializarea de anatomie patologică am făcut și un curs de traseologie criminalistică și am o trusă completă… Poate aș putea fi de folos.

Yan se întoarse către Cora. Medită ceva timp apoi privi către Ivan:

− Un fir de păr… ai înțeles? Că te leg de-o rachetă de-a ta și te trimit direct pe Pământ.

− Înțeles, Domnule Comandant.

Atențiune! La ora 20 tot personalul să se afle în cala navetelor. Ne vom lua adio de la colegul nostru Cloud Isvan.

*

Coada spiralei gama era rară în stele și totuși cartografierea, atentă, făcută pe Terra, oferea câteva sisteme stelare compatibile cu o viață bazată pe oxidarea carbonului.

− Vasili, hai să-i sculăm pe nefericiți: e tura lor, ha! Acum peste ce-or să mai dea?

− Din coadă-noadă… Nu mă fă să râd. Ha! Ha! Ha!

Yan făcu câțiva pași ezitanți pe puntea navei:

− Cum e?

− Ați cam pârâit-o. Încă nu pot realiza ce forțe au fost alea de-au smuls din îmbinări o grindă de oțel carbon de o sută de tone. Aici s-a muncit serios. Am reparat și naveta 17, am compensat de la doi asteroizi deficitul de cadmiu, am întărit reacțiile ionice la scutul unu cu aproape 12 la sută, după specificațiile voastre, chestia cu teleportarea- fluturii tăi- e grele, ăia de pe pământ încă se crucesc, dar inginerul meu șef a mai scărchinat oleacă la ecuațiile alea. Le-am lăsat pentru Pavel. În rest… Îți las o navă la cheie. Ai grijă de ea.

Cele două ture sunt aliniate pe trei rânduri, față în față.

Speaker-ul grăiește:

Se predă comanda.

− Atențiune!

Șefii de servicii din tura 02 predau serviciul către tura 03. Un pas înainte! Se predau parolele și instrucțiunile tehnice. Atențiune! Un pas la dreapta.

− Atențiune!

Ofițerii de compartimente din tura 02 predau serviciul către tura 03. Ofițeri! Trei pași în față! Predați starea operativă și codurile. Un pas la dreapta.

− Atențiune!

Comandanții de sectoare să facă …

….

− Atențiune!

Domnul Fleming E. Mauel să facă un pas înainte.

Drept ca o scândură, firav de-l bătea vântul de la climatizoare, dar un bulgăre de voință, Fleming păși în afara rândului:

− Pentru merite deosebite și eroism, în semn de recunoaștere și exemplu peste ani pentru urmași, primești ordinul Virtute și bărbăție în grad de cavaler.

Flemig salută regulamentar apoi se turti de tot și după ce i se depuse medalia la gât, dispăru misterios.

− Atențiune!

Se va intona imnul:

Strălucește și se înalță…

− Atențiune!

Se va preda comanda navei Arca doi:

− Domnule Căpitan, virtute și curaj. Nava vă aparține.

− Domnule Căpitan! Accept comanda și onoarea! Să aveți vise frumoase!

Speaker-ul se retrase diplomatic, iar Yan glăsui:

− Atențiune!

Aici, Comandantul.

Tura doi- fuguța la somn. Tura trei- fuguța la posturi. Deblocați pe manual … preluăm comanda!

Vasile alergă după Fleming.

Îl găsi în cușetă.

− Ce faci boule? Plângi?

− Ce draci… Nici aici nu mai scap de tine? Plâng, și ce… De două ori eram să vă omor pe toți… și ăștia- mi dau medalii…

− Huo, dihanie! Că nu-i așa, ba-i chiar pe dos. Da’ când te învârteai ca titirezul cu rahatu’ ăla de navetă, în jurul drăcoveniei ălea? Mai ții minte? Sau când te-ai pus de-a curmezișul, tu singur, când toți erau cu mințile rătăcite de cristalul ăla… de m-ai făcut să cunosc blocul de detenție pe dinăuntru, ha! Oi fi tu tâmpit da’… ciocu’ mic și nu mai boci ca soacră-mea. Fii bărbat!

*

Astrid depusese trei memorii la registratura navei și, în sfârșit, fusese chemat la interviu. Se suși pe scaun și privi chiorâș către bărbatul din fața sa:

− Dumneata nu ești cel care se ocupă cu sălile de sport? Eu am solicitat o întrevedere cu Șeful Securității navei.

− Eu sunt delegat cu securitatea navei pe timpul asolarizărilor. Numele…

− Dacă credeți că dintr-ăștia…adică teleportați cu dedicație ca să-mi stați cu sula-n coaste… Eu am semnalat, acum tot eu sunt de vină?

− Domnule… Astrid. Vă asigur că nu m-a teleportat nimeni în Arca doi. Doar eu… pe propriile picioare. Deci: Numele.

− Abia ce l-ai zis.

− Prefer să-l aud din gura D-voastră.

− Astrid. Bucur Astrid. Virusolog III la secția de Microbiologie.

− Perfect. Ați afirmat că vom muri cu toții.

− Nuuu! Nu am afirmat asta. Am zis….

− O secundă. În public, cu glas tare, în cantina trei, confirmat de peste o sută de colegi, ați afirmat că: dacă coborâm pe acestă planetă vom muri cu toții, corect?

− Incorect. A fost desprins din context. Este clar că nu dețineți competențele suficient necesare acestei funcții. Solicit o audiență expresă la domnul Comandant. Este o chestiune de viață și de moarte.

− Puteți să ne spuneți în ce constă această amenințare?

− De trei zile vă bombardez cu memorii. Nici măcar nu le-ați citit. Din acest moment vorbesc doar în fața Comandantului.

− În situația asta nu am încotro și trebuie să vă plasez în detenție pentru a nu mai crea panică pe navă. Luați-l!

*

Yan se simțea suprasolicitat. Ducea dorul vremurilor când se frecau prin cosmos. Acolo evenimentele erau largi: ore, zile, aveai timp… Acum, chestiile deveniseră foarte terestre, parcă la fel ca la acea acasă de care fugise. Se scârpină în hălăciuga de păr și răspunse la apel:

− Da!

− Domnule Comandant.  Sunt Geoge Gligorios Delegat cu securitatea pe timpul asolarizărilor. Am amânat cât s-a putut dar…

− Gligorios, Yan se lăuda că-și cunoaște toți subordonații, dar nu erai responsabil cu sălile de antrenamente?

– Ba da, se auzi o tuse jenată, dar Domnul Ivan a creat o echipă specială pe perioada asolarizării pentru că apar mai multe probleme, nu cine știe ce, dar oamenii sunt mai nervoși, se mai încaieră… apoi e mult de cărat, aparate, una alta… se fac utili acolo unde sunt ceruți. Dar acum a apărut un caz special…

− Spune!

− Un biolog vrea neapărat să discute cu D-voastră. A refuzat calea ierarhică și a apelat la o măsură extremă: a vorbit în public despre o amenințare majoră la adresa securității navei.

− Grav. Unde-i?

− A fost foarte recalcitrant, Domnule Comandant. L-am pus în detenție. Îl aduc, dacă doriți. N-a vrut să zică mai mult.

− Adu-l!

Astrid se bâlbâia.

− Zi omule ce ai de zis, exasperă Yan. Ai vrut la Comandant, ești la comandant. Vorbește!

– Balega, Domnule Comandant…. Cum am scris și-n cele trei memorii: Balega e proaspătă.

Yan se tulbură. Era deja năucit de enșpe mii de cereri de la toate compartimentele, iar asta puse capac. Apăsă pe intercomunicație:

− Vasile! Hai încoa.

− Urgent?

− Urgent. Că ăsta-mi leașină pe aici.

Se uită la Astrid:

− Cum dracu’ de-ai avut tupeu să declanșezi o alarmă biologică pe o întreagă navă spațială și… acum, să te… te pe tine?

− Sunt empatic, Domnule Comandant, mă ia cu o fierbințeală…

− Vasile… Te rog să-l iei pe acest tânăr. Spune că a găsit balegă proaspătă Ai scăpat vreo vacă?

Vasile se încruntă:

− Ce spui, copil? Dacă mă traduci… muci la carceră.

− Fusăi trei zile, bade, da’ mă jur, proaspătă, pă sulf…

− Nu mă’nebuni? Unde?

− Le-a depistat Louis cu drona de la mineralogie. Erau  calde, la 18 grade, de-asta i-au sărit în ochi și el m-a anunțat pe mine și-am trimis pe prospector doi…

− Ce bâiguiți voi acolo?

− Domnule Comandant. Ordonați atenție mărită. Planeta nu e chiar așa vidă cum pare. Se decelează prezenta unui , unei, chestii care se cacă. Dacă se cacă înseamnă că mănâncă, dacă mănâncă oare ce mănâncă…

Recomand ca până ce , eu cu copilu’… dihania asta, cum îți zice, mă?…Astrid, Bucur, ești băiatul lui Mihaela? facem ceva muncă de laborator, toți cercetașii să fie retrași de pe teren.

*

 

La piață, Ion vinde un cocoș.

Se apropie un cumpărător:

− Cât ceri pe el ?

− O juma’ de baston.

− Da’ găinile le calcă?

− Calcă găini, rațe, gaște, curci… și cainele… și porcu’!

− Păi, atunci de ce îl vinzi ?

− De la o vreme se uita lung și la mine.

***

Mă calcă o babă din mahala cu un aparat la reparat.

Eu eram în bucătărie tocmai de întorceam o varză călită cu cârnați în tava din cuptor:

− Da’ ce-mi faci? Îi post, maică, îi păcat mare să mânci de dulce.

− Și? O fac pe prostul.

− Ai s-ajungi în iad.

− Pentru o varză călită? Aida bre! Ș-apoi, de știa maimuța că o să ajungă om… că mai iad ca ăsta, cam greu!

Nu pricepe, așa c-o iau mai pe ocolite:

− Crezi că omida, în timp ce stă de se îmbuibă ronțăind frunze, știe că va ajunge fluture? Și chiar de-am zice c-are, așa, o bănuială, va ști că a zburat spre stele, sau va fi înghițită de prima vrabie de era prin preajmă?

Când nu există termen de comparație n-are rost să te agiți degeaba: eu nu voi fi niciodată acolo ca să-mi văd sufletul tăvălit prin smoală, sau răsfățat în rai și, chiar de-aș fi, cum aș mai putea simți ceva câtă vreme nu mai am ochi, să văd, urechi să aud și mâini să pipăi, că sunt doar un pumn de oase într-un fund de groapă?!

Haida, să lăsăm filozofiile și dă-mi joarsa aia să ți-o repare infamul de mine.

Da’, acuma, c-o să-mi bag nasul în ea și-o ating cu mânuțile astea păcătoase, nu s-o muta vre-un drăcușor de să-ți scârbănisească hogeacul ăla de-i zici casă?

− Că spurcată gură mai ai, își face baba trei cruci repezi și pleacă bombănind.

Îmi pun o porție, generoasă, de varză călită, portocalie, lucioasă, cu cârnați fierbinți, proaspăt scoasă din cuptor și, cu furculița în mână, tranșez cestiunea:

− Ce-i pasă fluturelui c-a fost omidă!

***

Două de noapte, sună la ușă…

− Măi să fie, cin’ să fie, ce să fie? Vizite d’astea, nocturne, n-aduc fericiri…

Mă scol, stufărit pă cerebel, aprind numai lumina de afară și mă chitesc pe de după perdeluță.  Nimeni!

O fi fost un șut de tensiune, mă consolez, și mă bag înapoi în pat. Nici nu ațipesc la loc că soneria sună din nou.

Mă burzuluiesc tot, mă extrag plin de draci din pat, trag lanterna a mare din geanta pentru calamități pusă, la îndemână, sub pat și, în trecere, îl înfulec și pe Scărchinici.

Nu mai aprind nici o lumină, și mă strecor în hol, precum fantoma templierilor, cu lanterna în stânga și ciomagul în dreapta. Mă chitesc afară: Nik! Măi să fie!

Mă salt într-un crac și, cu degetul mare de la piciorul drept, apăs clanța. Simultan, aprind lanterna și fac pasul în față:

− Candela și altaru’ mă-tii, care ești bă?! agit ciomagu’ la stele.

Nimeni. Doar o pală de vânt rece și tăios care mă zgribilește adânc.

Cuprins, brusc, de friguri cosmice, mă trag în casă și, cu pielea de găină pe mine, mă duc în sufragerie. Extrag sticla de pălincă din fundul servantei și trag două gâturi zdravene. Mațele dau să explodeze, n-au mai fost supuse la asemenea agresiuni pe la trei de dimineață, așa că fug în bucătărie și sting cu-n pahar de sifon.

Obscuritatea casei îmi pare ascunzătoare de cine știe ce pericole dosnice așa că aprind luminile peste tot. Așa-i mai bine! Cu somnul sărit mi-aprind o țigară, trag și ceașca cu cafea mai aproape, și rămân gânditor: Ce istorie bre!

Ceva, totuși, se întâmplă:

Din dormitor se aude pornind radioul. Cineva schimbă posturile apoi aparatul tace. Se face o liniște de-mi aud inima svâgnind în gât. Ceva translucid se prelinge pe ușă apoi nu mai văd nimic, doar smart-ul de pe masă se luminează și începe să ruleze meniul. Întind mâna și o răceală de moarte îmi cuprinde degetele dar, înainte să reacționez, telefonul se închide și valul translucit se mișcă, precum o apă, pe perete, iar cuptorul cu microunde începe să bâzâie înfundat.

Mie mi se ridică părul măciucă în cap și o angoasă, cum n-am mai pățit vreodată, mă cuprinde. Mușchii se încleștează și, ruptă, țigara cade în scrumieră. Sunt precum o coardă de pian prea întinsă.

Cu simțurile ascuțite la maximum văd cum umbra translucită pipăie metodic totul din bucătărie și, într-un final, se îndreptă spre mine.

Frigul cosmic începe să mă cuprindă iar atunci… cu un efort disperat mă smulg din paralizie și mă năpustesc pe ușă afară:

Fugi, idiotule, fugi! îmi ordonam sigur, cu ultimul strop de rațiune.

Pe verandă, aerul rece m-a readus în simțuri. Pitzu și cu Mitzu apar din noapte și se freacă de picioarele mele cătând spre casă:

− Nu intrați, bă, că înăuntru-i bâza! apuc să le spun cu o voce răgușită, dar ei, cu cozile ridicate băț, mă ignoră. Mă ocolesc și pășesc spre ușa de la intrare.

Se înfoaie brusc și încep să deie ture în hol. Deodată Mitzu încremenește. Laba dreaptă îi zvâcnește scurt și apuc să văd ceva tranlucid dându-se peste cap. Pitzu se năpustește și el, apoi n-am mai văzut decât un ghem de mâțe luptând cu ceva nevăzut.

Totul a durat câteva secunde, dar mie mi s-a părut o veșnicie. La un moment dat Pitzu se retrage, iar Mitzu târâște ceva către ușă.

Dau să întind mâna, aceeași senzație de frig cosmic. Scutur mâna, iar Mitzu trece mândru pe lângă mine, cu captura în fălci, și dispare în noapte.

Mă las, greoi, într-un fotoliu. Pitzu mă privește, cumva malițios, și se linge tacticos pe lăbuțe.

Când și când scoate toate ghearele afară.

Habar nu am avut să aibă gheare așa de lungi.

***

− Domnule comandant, vă rog! M-ați rugat să urc la tribună, bine! Vă amintesc că Dumneavoastră m-ați sculat din hibernarea în care m-a împins, cu forța, doctorița Ana, sperând să rezolv acolo unde Dumneavoastră simțeați că sunteți depășit… Să continui: Ziceam că, de oricâte ori se va mai ivi o astfel de situație, mă voi comporta la fel, căci regulile trebuiesc respectate. Regulile sunt rezultatul experienței milenare a omului în lupta lui pentru supraviețuire. Fiecare regulă care este scrisă în regulamentul de bord al acestei nave s-a născut din sacrificiul multor oameni, fiecare regulă este menită să fie o pavăză în fața imprevizibilului, iar dacă această regulă, așa cum este Ultima Directivă, cea care prevede autodistrugerea navei în caz de forță majoră, invocând aici forțe ostile care au preluat controlul navei și află locația Terrei, se dovedește a fi necesară, eu nu voi pregeta să o pun, imediat, în executare.

Eilen!

− Da!

− Spune, te rog, cum s-ar încadra o asemenea ființă, unică, un filozof intergalactic, cum l-a denumit soțul tău… într-o schemă antropologică?

− Mi-e teamă că nu s-ar încadra de loc, dar nu înțeleg unde bați…

− O asemenea entitate ar fi altruistă?

− Da, desigur! Din poziția de observator unic ea ar fi cea mai în măsură să ia hotărâri imparțiale.

− Aha! Ar fi egoistă?

− Acum, că pui problema așa… Statutul de unicitate presupune o oarece doză de egoism, dar asta nu în cazul unei rațiuni pure.

− Aha… Rațiuni pure, filozof intergalactic, discipoli… a ce-mi sună asta?

− Xiu Li, din calitatea ta de transmisionist șef am înțeles că ai supervizat această linie de comunicare directă cu entitatea, cu diamantul, ce mai încolo încoace…

− Da, domnule Fleming. Este perfect operațională.

− Felicitări! La o ațipeală am fost și eu pe acolo. Mi se spune: Ulcica prea plină. Daaa… Și cam câți abonați aveți la acestă… linie de socializare?

− Nu am contabilizat.

− Ia, fă-mi un hatâr, că tot suntem adunați aici, cu toții!

− Păi… Acum că-mi spuneți: toți membrii activi ai echipajului au avut cel puțin o trecere.

− Cristalul vostru tocmai s-a up-datat cu tot ce-i omenesc, așa, de după zece milioane de ani și eu zic c-o să se pișe pe el de altruism. Tocmai a aflat ce-i dragostea, ce-i ura, ce-i pohta ce pohtești. Chestii pe care noi le ținem acolo, că-s bune, dacă ai grijă de ele, și că nu se știe… dar el nu știe, el le ia de bune, pe toate.

Ce credeți c-o să facă? O să umple universul cu fluturi.

Înțelegeți?!

 

Și mumiile? Urmărește-i după activitatea cerebală.

− Dumnezeule! Toți! Toți cei din sarcofage sunt …

Arca doi se zgudui și cei din sală se apucară zdravăn de fotoliile din față.

− Ce-i asta? exclamă Yan.

− Altruismul filozofului intergalactic, rânji Fleming.

 

*

− Cei din sarcofage, dar și cei care dormeau, s-au trezit și vin încoace, raportă  Geen. Doamne! Parcă sunt niște zombi… Se adună… vin către sala de conferință!

− Desigur, scrâșni Fleming, doar sunt în puterea marelui guru, masterul filozof care tocmai ce a realizat că-i sunt devoalate gândurile mișelești de a pune stăpânire pe întreaga galaxie.

Își puse, agale, casca pe cap și-i dădu una și lui Yan:

− Excelente căștile astea! Vasile! Ai o bilă albă de la mine. Ai conectat vacile?

− Da, dihanie! Nu credeam că o să-mi pun tăurașii să joace Fast&furious…

− Din păcate, astea sunt toate. Vacile lui Vasile au prioritate, declară cinic înspre asistență.

Conectează-le Vasile!

Nava se mai zgâlțâi odată, de data asta serios. Undeva, într-un spațiu virtual, o turmă de bizoni cu spume la gură se năpustiră pe străduțele micului orășel oriental distrugând totul în cale. Ajunseră în mica piațetă unde cei din față se opriră, brusc, în fața mâinii întinse înainte de către Master Ho. Cei din spate se izbiră de ei într-o busculadă infernală. Presiunea deveni prea mare și, trecând peste cei din față, se năpustiră asupra tarabei sfârtecând totul în coarne.

Pe măsură ce bizonii lui Vasile distrugeau totul în spațiul virtual, zombii se prăbușeau într-un somn letargic.

În sală mulți se ridicară vociferând și cu ochi febrili. Se apucară cu mâinile de cap și-apoi începură să sară peste fotolii spre tribuna oficială. Era nebunie criminală în privirile lor.

− Xiu! Bruiază, acum!

− Bruiez, bâigui Li și-apoi se prăbuși în fotoliu. Toți cei din sală, mai puțin Yan, își pierdură conștiința.

− Ivan! răcni Fleming.

− Ordin!

− Lansează minele!

− Lansez minele! 3, 2, 1, 0! Minele lansate.

− Pavel! Cum stăm cu energia?

− La ordinul tău pornesc reactoarele doi și trei. Operatorii sunt pe poziție.

− Acum! Yan, ține-te de ceva!

Nava parcă pârâi din încheieturi. La toate îmbinările neprotejate săreau jerbe de energie.

− Scuturile!

− Doar câteva secunde ca să se stabilizeze statusul energetic. Pornesc în sincronizarea Tetha pe care mi-ai dat-o. Primul scut!

Nava păru că face implozie.

− Al doilea scut!

Nu se mai întâmplă nimic. Fleming se ridică de sub tribuna oficială, unde-l aruncase ultima zdruncinătură, și privi în sală. Toți erau aruncați care încotro, iar câțiva sângerau. Răcni:

− Să fugim dracului de aici! Bagă mare în motare!

Arca Doi se scutură de două ori și-o luă la goană, șuierând.

În urma lor se năpusti o avalanșă de fluturi multicolori care începură să explodeze la contactul cu minele lui Ivan.

 

*

Vasile îl reperă pe Fleming la cantină.

− Un pahar cu lapte, domnule General Maior? Mereu aflu lucruri noi despre tine.

Fleming îl privi cu ochi febrili:

− În fiecare secundă…

− Easy! Șezi blând. Bea paharul cu lapte. Hai! Știi bine că în calitate de nuriționist pot să-ți impun. Bea! Eeee? Să nu zici că nu-i mai bine. Vezi? Ăsta e un stil de abordare al poporului meu. Dar negarea negației nu va fi niciodată o afirmație: Ia zi lu’ tata tău ce mai ascunzi în mânecă. Data viitoare… să știu și eu!

Yan se apropie și se așeză, greoi, pe unul din scaune. Avea fața pământie și suptă, iar mișcările erau sacadate, de robot.

− Patru morți, Vasile. Patru morți și 12 răniți din care trei, grav.

− À la guerre comme à la guerre, Comandante! Nu toată lumea supraviețuiește. Când ne-am urcat în barca asta știam la ce ne-așteaptă… Ba, am dat și cu bățul, nu? Oricum! Eu sunt mândru de fiecare din voi! Îi cuprinse cu brațele lui de urangutan. Ne completăm de minune: unul altruist și idiot, altul legist și dobitoc și eu, ăl mai tare din parcare!

Este?

*

Pavel se uita la succesiunea de ecuații de pe monitor:

− Frate… e prea mult pentru mine. Eu sunt doar un amărât de mecanic șef. Să rezolve ăia de pe Terra ecuațiile astea și ne-om teleporta și noi.

− Pot să ne urmeze? întrebă Geen.

− Da, dar vor muri în vidul interstelar, deja și-au pierdut culorile.

− Atunci… Atât din partea noastră, cât și la indicațiile primite prin subeter de pe Terra, să-i lăsăm să filozofeze-n tihnă. Au unsprezece milioane de ani la dispoziție.

Yan se prezentă pe punte.

O cută nouă apărută pe frunte personifica ultima experiență prin care a trecut:

− Raportați!

− Domnule Comandant, echipajul este completat. Nava este în stare operațională. La indicațiile primite de pe Terra vom intra în reparații capitale când vom ajunge la următorul sistem solar și se vor activa schimburile patru și cinci.

− Foarte bine! Atunci, Geen…

− Ordonați!

− Engage!

Arca doi se arcui elegant și, lăsând în urmă mii de fluturi albi, se avântă spre universul care o aștepta să-i descopere misterele.

 

***